Cozia, două zile

Introducere – Operaţiunea „Infiltrarea”

Citisem un jurnal la care am rîs pînă mi-a dat sîngele pe urechi şi mi-am dat seama că personajele respective par a fi genul meu de parteneri de tură. Mi-am exprimat opinia de sus printr-un măcăit scurt într-un comentariu, iar şeful de trib şi-a dat acceptul ca la următoarea tură să vin şi eu. După ceva vreme primesc un mesaj pentru Cindrel, două zile. Mailurile de organizare curgeau, pe unii i-a lovit boala, vremea se schimba şi pînă la urmă Cindrelul a picat în favoarea unei ture pe Cozia, unde nu mai fusesem din ‘97. Drept urmare, ne-am adunat opt inşi cu vîrste cuprinse între două şi trei cifre şi cu porecle care de care mai drăguţe. În ordine alfabetică: Alin, Claudiu, Dan (Jacky), Dragoş, Marius (Boss), Marius (Breivhart, Diverta sau Ioneasca), eu (Raţa) şi Sorin (Mese).

Ziua 1

Traseul: clasic, Turnu – La Troiţă – Stînişoara – Muchia Vlădesei – La lanţuri – Cabană (dungă roşie ca pe buletinu’ lu’ Sorin pînă la Meliţă, dungă albastră ca pe tramvai pe urmă)

Durata: 6 ore

Timpi intermediari: au fost şi d-ăştia, da’ cum eram prea ocupaţi cu rîsu’ şi cu luatu’ la mişto, nu i-a băgat nimeni în seamă.

Sîmbătă dimineaţa iau unul dintre participanţi din Sibiu şi-mi iau zborul spre Căciulata. Zbor e mult spus, am mers destul de leşinat, avînd în vedere mailul trimis pe ultima sută în care se anunţa o mică întîrziere din partea bucureştenilor (să mă scuze) care au vrut să-şi schimbe ţoalele la vîlceni (să mă scuze). Drept urmare, cu tot stilul lent de mers, sibienii (mă scuz) au ajuns cu jumătatea aia de oră mai devreme, aşa că ne-am tras la o cafea. Apare şi restul haitei, ne parcăm maşinile la Turnu, punem ce mai trebuie pe noi şi cînd să plecăm, Sorin deja îi dădea talpă. Ne-am prins din urmă într-un final, continuînd pe bucăţi, fiecare dezbrăcîndu-se cum îl apucau căldurile. Eu am ajuns în scurt timp la tricou. Deşi erau -5 la umbră (nu că ar fi fost soare), ieşea apa din mine mai ceva ca din locomotivele cu aburi (nu că ar fi fost cald). La prima troiţă Ioneasca a insistat să ne povestească cum a dormit el beat acolo, fiindcă îi era prea lene să mai coboare la Turnu (nu că ar fi lăudăros).

Troiţa

/Jurnal/troita.jpg

Căldură mare, monşer!

/Jurnal/caldura_mare.jpg

Tot povestind, tot hlizindu-ne, ne-am trezit la Stînişoara. Sorin n-a putut să nu remarce că am tăiat-o direct prin pîrîu, întrebîndu-mă dacă de la asta îmi vine porecla. Ne-am făcut plinul cu apă de la izvorul mînăstirii, iar mai sus am stat să băgăm ceva la maţ. Începuse să ningă, iar urcuşul abia acum începea. Pînă aici a fost plimbărică. O luăm pieptiş pe muchia Vlădesei, în aceeaşi atmosferă încărcată de cuvinte bine proptite. Fac aici o paranteză şi spun că eu sînt omul care consideră că toate cuvintele există pentru a fi folosite şi că dacă două cuvinte sînt sinonime, unul nu poate fi mai urît ca celălalt. Nu pot să postez respectivele aici pentru că ar crăpa serverul Carpaţi, dar se pot intui destul de uşor.

Mînăstirea Stînişoara

/Jurnal/stinisoara.jpg

Muchia Vlădesei

/Jurnal/vladeasa.jpg

La baza cablurilor mă apucă setea. Apa îngheţase bocnă în bidon, aşa că am scos primusul să încălzesc o cană. Mai erau cîţiva cărora le era sete, aşa că am fiert apa şi am turnat-o într-un bidon peste sloiuri. Restul au plecat înainte. Ne-am mai remontat. Urcuşul pe cabluri nu e dificil, dar necesită atenţie, mai ales pe zăpadă. Luasem colţarii cu mine de test, aşa că am zis să-i probez. Evident că nu i-am legat bine şi mai mult m-am chinuit cu ei. M-am oprit de vreo patru ori să-i strîng, dar pînă la urmă m-am enervat şi i-am dat jos.

Scap şi de porţiunea asta, unde eu rămăsesem în urmă bine de tot. Alin mă aştepta ceva mai sus. Şi el are aceeaşi problemă ca mine: bea apă de stinge. Amîndoi simţeam destul de tare nişte dureri în muşchi, deci ne-am decis să-i tratăm cu nişte biscuiţi ca să le distragem atenţia. Începuse să mă cam ia frigul doar în tricou şi jachetă. În timp ce săpam după un fleece prin rucsac cred că am scăpat butelia de la primus. Am observat asta însă abia la cabană şi nu m-aş fi enervat atît de tare dacă aş fi pierdut-o pe aia goală. Nu. Am pierdut-o pe aia plină ochi. Găsitorului recompensă: s-o păstreze.

Ieşirea din zona cablurilor, cunoscută drept „la lanţuri”

/Jurnal/iesirea_de_la_lanturi.jpg

În sfîrşit, ieşim în golul alpin unde bătea un vînt crîncen. Nu că ar mai fi contat, jachetele îngheţate pe noi erau cel mai bun windstopper. Nici săgeţile lu’ Burebista nu treceau prin ele. Mi-era frică să nu se spargă dacă o scăpam de pe mine. De aici am mai făcut vreo cîteva minute şi am ajuns la cabană. Toată lumea ceaiuri. A făcut bietul Marian (cabanierul) la ceaiuri de s-a plictisit. Ne apucăm să mîncăm, pe urmă Boss scoate armele din rucsac: vinu’ lu’ Sorin şi ţuica lui. Mai avea şi două cutii de bere, dar a zis că le ţine bonus pentru el. Claudiu şi Alin s-au băgat la căldurică, ambii fiind răciţi muci, restul în sala de mese la un Whist. Eu şi Jacky, chibiţi. Toţi încercam să umplem cu aer recipientele cu trotil.

Pe platou

/Jurnal/pe_platou.jpg

Boarfe la uscat

/Jurnal/la_uscat.jpg

Ioneasca mi-a zis să nu uit să amintesc cum i-a bătut la cărţi. Nu mai ştiu dacă i-a bătut sau nu, aştept să-mi aduc aminte. Eu m-am băgat la table. Pe Dragoş l-am bătut, de la Ioneasca mi-am luat-o. Plus că aveam un zar care era pe arcuri, de vreo cîteva ori s-a dus pe jos. O dată era să dăm cu acelaşi zar de două ori, dar ne-a salvat Mihai cu ochiul vigilent: zarul era fix lîngă noi şi treceam ca bezmeticii pe lîngă el. În timp ce ăştia jucau cărţi au mai ajuns la cabană un cuplu şi încă un grup din care i-am recunoscut pe mihaiburo şi mariusfm. Am mai rîs, am mai băgat o tablă, m-au expediat în cameră să iau şi ultima sticlă de vin şi acolo am rămas. Cînd am dat de căldură m-am fleşcăit ca fata mare la poveşti. Somn.

Ziua 2

Traseul: la fel de clasic, Cabană – Turneanu – Muchia Roşiei – Pădurea Roşiei – Turnu (isoscel roşu)

Durata: vreo 5 ore, am uitat să ne uităm la ceas (sună bine, nu?)

Timpi intermediari: ce sînt ăia?

Dimineaţa pe la opt am făcut ochi. Jacky dormise lîngă geam şi spre dimineaţă îi bătea zăpada în faţă, că pe la cinci începuse viscolul. Alin avea probleme mari, trebuia să dea un telefon internaţional. I s-a recomandat un Furazolidon ca să poată da telefonul cu taxă inversă. Ioneasca sforăise de se cutremura cabana, iar cînd Alin l-a tras de picior i-a aruncat o privire care s-a spart în cioburi de perete. Ne-am apucat să ne echipăm şi să mergem la micul dejun. Din fericire echipamentele se uscaseră, fiind sobă în cameră. Doar spre dimineaţă a fost ceva mai răcoare, cînd nu s-a mai trezit nici dracu’ să bage lemne pe foc. Încă un set de ceaiuri, cafea la unii, fiertură pentru drum şi dunga. Da’ stai aşa: pe unde coborîm? Pe Foarfeci, pe Turneanu sau pe Scorţaru? Mie îmi era indiferent, oricare variantă era la fel de bună atîta timp cît nu ne întorceam tot pe lanţuri. Nu pentru că ar fi dificil, ci pentru că e plictisitor să te întorci pe acelaşi drum.

Viscol pe Pietrele Vulturilor

/Jurnal/viscol.jpg

Pe potecă

/Jurnal/dragos_inotind.jpg

Pe unde am ocolit zona respectivă

/Jurnal/poteca_mea.jpg

O vedere spre nord (munţii Lotru la stînga, Făgăraş la dreapta)

/Jurnal/nord.jpg

Afară era o vreme excelentă. Senin, soare, ceva vînt şi frig. Mai o poză, mai o trestie, vine şi vremea de plecare. Pînă la urmă s-a decis lumea: coborîm pe Turneanu. Mi-am pus iar colţarii, de data asta cum trebuie. Am avut parte de o porţiune scurtă, aproape de cabană, în care am înotat şi în care o placă tocmai se pregătea s-o ia la vale cu noi cu tot. N-a plecat. Drumul a decurs fără incidente. Mai mergem un timp şi dăm de unul din puţinele puncte de belvedere din Cozia. Poze, chestii, figuri. Blocat pe-un film, Ioneasca s-a cocoţat pe o stîncă şi urla ca apucatul: „friiiidăăăăm”. Din vale s-a auzit: „bă, Breivhart, scoate paloşu’ că nu te crede nimeni”. Ceva mai jos de stînca aia, Boss a pupat zăpada, că-i era tare dragă. Pe fază, Claudiu a surprins momentul în care Moş Crăciun îşi dădea duhu’. Copii, dacă la anu’ nu mai vine Moşu’, să ştiţi că de aici i se trage.

Moş Crăciun, în plin proces de perturbare a echilibrului

/Jurnal/mosu_inainte.jpg

Moartea lu’ Moş Crăciun

/Jurnal/mosu_dupa.jpg

Pe muchia Roşiei a fost ceva mai nasol, aluneca fleaşca aia rău de tot. Jacky s-a proptit într-un copac. Eu mi-am luat una pe burtă. Aţi văzut cum se reped curcanii cu aripile întinse? E, aşa am aterizat. Pînă jos toţi şi-au scărpinat obrajii din mijloc cu ajutorul zăpezii moi şi a noroiului care era sub ea. Şi nu o dată. De exemplu, spre final Alin îşi lua cîte una la fiecare 10-15 metri de ne întrebam dacă nu cumva face marcaje.Pe la trei eram la Turnu. Jacky şi-a luat apă pentru Bucureşti, sfătuit fiind s-o bea ca pe apa sfinţită: cîte-o gură dimineaţa, să nu se termine repede. Dezechiparea, măturat maşinile de zăpadă şi roiu’ la Dada, la păpică. Ne-am salutat şi fiecare s-a cărat la casa lui.

http://picasaweb.google.com/ratoiu2000/Cozia1819Decembrie2010Sorin#

http://picasaweb.google.com/ratoiu2000/Cozia1819Decembrie2010Claudiu#

http://picasaweb.google.com/ratoiu2000/Cozia1819Decembrie2010Marius#

Anunțuri
Etichetat cu:
Postat in Cu rucsacu' în spate

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s