Atentat nereuşit la muchia Netedu

Jumătatea lui ianuarie, data stelară 25473,7 din jurnalul căpitanului Pigard.

La cafea cu Lau:

– Vii bă pe Viştea?

– Cînd, săptămîna asta?!

– Aha. Vii?

– Nu ştiu sigur, că n-am piolet. Dacă fac rost vin.

De prea multă vreme aşteptam să merg şi eu într-o tură adevărată de iarnă. Pe zăpadă mai fusesem de multe ori, dar niciodată în Făgăraş. Am tot amînat, neavînd nici piolet nici colţari, pînă într-o zi cînd mi s-a pus pata şi mi-am cumpărat şi d-ăla şi d-ăia. Făcusem rost de un piolet de împrumut pentru tura pe Viştea, însă comandamentul general al forţelor nevestei a decis că nu merg nicăieri, pentru că fusesem pe coclauri şi cu o săptămînă înainte. Cu alte cuvinte, am ratat tura pe Viştea, în care au fost doar Lau cu Florin.

După vreo două săptămîni şi negocieri dure cu gîtul familiei, urma o tură de două zile. Ce ne propuseserăm era destul de solicitant, deşi se putea face, în condiţiile în care eram de acord că vom ajunge spre dimineaţă la refugiu. Vremea se anunţase senină. Aşa a şi fost, cu o mică problemă: vîntul.

Traseul propus: Bîlea Cascadă – Muchia Netedu – Vînătoarea lui Buteanu sau Valea Văiugii, în funcţie de zăpadă – Fereastra Zmeilor şi retur pe la Capra, eventual telecabină dacă eram prea rupţi

Timp necesar: calcule greşite, nu se pune.

Traseu realizat: Bîlea Cascadă – Muchia Netedu – Transfăgărăşan (proastă alegere) – Bîlea Cascadă.Marcaj: nema.Timp: 12 ore.

Participanţi: Laucupropunerile, Cristifrateleluilau, Florinmeşterulîntralezăpezii, şi Eucarenumaifusesemiarna (cine ştie de unde am învăţat să scriu aşa să ridice două degete).

Drumul din Sibiu pînă la cascadă e irelevant. În tura de pe Viştea Lau îl alergase pe Florin, aşa că de data asta s-a întors roata şi Florin i-a promis c-o să-l fugărească. Din păcate am căzut şi eu victimă. Mie îmi place s-o iau mai încet la început, fac o grămadă de opriri să mă desţolesc, să beau apă şi să-mi mai ajustez rucsacul. Cu ăştia era cît pe-aci să le fac din mers.

Ajungem la cascadă în 20 de minute, undeva în jur de opt dimineaţa. Ne tragem o poză de grup, mai rîdem, ne etalăm sculele (de căţărat/asigurare) şi-i dăm sandale spre lift. Zăpadă pufoasă rău, sub ea gheaţă în unele locuri. Nu era bună nici de bocanc, nici de colţari. Posibil să fi mers pentru tăvălit vreo studentă prin ea, în timpuri apuse.

Sătul să tot alunec la fiecare doi paşi, m-am enervat şi mi-am pus colţarii. Parcă mergea mai bine, însă nu peste tot aveam de ce-i agăţa. Unde n-am avut, i-am înfipt în pantaloni de cîteva ori. Aşa, ca să fie. Ne-a luat 1h20 să ajungem în drum. 1h20 pentru nici 200 de metri.

Eu, Cristi, Florin, Lau (meseriaşul care a făcut pozele)./Netedu/01la_cascada.jpg

Hai să ne spargem în figuri.

/Netedu/02expozitie.jpg

Cascada îngheţată.

/Netedu/03cascada_bocna.jpg

În drum se impunea o pauză de energizare. Ne-a sleit de puteri urcuşul pe zăpada aia nesigură care ne proptea obrajii de pămînt cînd ţi-era lumea mai dragă. Am ras cîteva batoane de ciocolată şi, pentru prima oară în viaţa mea, am băut şi eu un RedBull. Ei bine, porcăria aia chiar că-ţi dă aripi. Mergeam printre crengi mai ceva ca un ţap.

În jgheab

/Netedu/04jgheabul.jpg

Printre jnepeni şi ienuperi

/Netedu/05inca_in_jnepenis.jpg

Distracţie şi voie bună

/Netedu/06voie_buna.jpg

Ne-am decis repede asupra rutei de urmat – iete p-acolo – şi am tăiat-o de-a dreptul printre ienuperi şi jnepeni. Cum am ieşit din jgheab, am luat-o direct în sus, perpendicular pe muchie. Orientarea nu punea probleme, tot ceea ce aveam de făcut era să urcăm.

Cum voia bună continua să ne însoţească, n-a durat mult pînă ne-am trezit că sîntem pe la jumătatea pantei. Soarele începea să se ridice şi norii se risipeau. Se risipeau, în sensul că dispăreau suspect de repede, iar asta nu putea însemna decît un singur lucru, că bate vîntul.

Soarele pe muchia cealaltă

/Netedu/07iese_soarele.jpg

O privire în urmă

/Netedu/08o_privire_in_urma.jpg

De aici jnepenii începuseră să dispară, iar zăpada devenea din ce în ce mai bună pentru colţari. Speram noi că vom recupera o grămadă de timp. Însă…

Din păcate bătea vîntul.

Din fericire bătea din spate.

Din păcate şi-a schimbat direcţia.

Din fericire nu bătea tare.

Din păcate nu pentru mult timp.

Din fericire…

O las baltă, că pot continua aşa pînă mîine. În fine, şuiera un vifor de genul „mamă, mamă, cine m-a pus să vin aici”. Toată lumea la cagule, ne bătea vîntul mai rău ca miliţienii.

Aproape de muchie, se vede cum bătea vîntul.

/Netedu/09incepe_urgia.jpg

Alice de zăpadă. Alice ca alea de puşcă, nu ca aia din ţara minunilor.

/Netedu/10sufla_vintul.jpg

Unul dintre vîrfurile care trebuiau trecute. După cel mai îndepărtat am renunţat la traseu.

/Netedu/11ar_mai_fi_un_pic.jpg

Imediat cum am ajuns sus pe muchie, s-a dezlănţuit urgia. N-am prins aşa vînt în viaţa mea. Bătea în rafale, iar dacă nu aş fi avut pioletul m-aş fi trezit în vale de cîteva ori. Înaintam foarte greu, iar ceasul nu ţinea deloc cu noi. Era deja ora două şi devenea din ce în ce mai clar că în ritmul ăsta nu ajungem nici la Capra pînă dimineaţă, d-apăi pînă la refugiu… Vîntul devenea din ce în ce mai turbat, însă a spulberat norii şi ne-a oferit nişte privelişti fenomenale.

Creasta estică

/Netedu/15creasta_vestica.jpg

Muchia Netedu

/Netedu/13muchia_netedu.jpg

O pauză la „adăpost”

/Netedu/14pauza_de_respiro.jpg

Creasta vestică

/Netedu/12creasta_estica.jpg

Am mai continuat vreo cîteva zeci de metri, după care am decis să abandonăm. Florin ochise o posibilă rută de coborîre şi ne-am luat toţi după el. Panta nu foarte înclinată, în jur de 45 de grade, numai bună de coborît prin alunecare. Pe aici mi-am exersat primele opriri cu pioletul. Pînă jos am avut parte de două săritori. Pe prima am ocolit-o prin stînga, iar la cea de-a doua, mai aproape de drum, era cît pe-aci să facem un rapel de vreo 4-5 metri. Nu a fost nevoie, ochiul vigilent al lui Florin a depistat că se putea ocoli cu ceva atenţie prin dreapta, pe o cascadă micuţă şi semi-îngheţată.

Retragerea din muchie.

/Netedu/17retragerea.jpg

Înclinaţia pantei

/Netedu/18inclinatia_pantei.jpg

Prima săritoare

/Netedu/19prima_saritoare.jpg

A doua săritoare

/Netedu/20a_doua_saritoare.jpg

Ajunşi în drum pe la patru şi ceva, deja începea să se întunece. Colţarii jos. Ne-am pus iar de acord asupra ceea ce vom face în continuare. Rezultatul: abandon. Muchia rămîne tot acolo, mergem altă dată, pe vreme mai bună. Ne întoarcem la maşină şi mergem acasă. Cea mai proastă decizie a fost aceea de a coborî pe drum, parcă nu se mai termina. Prin jgheab nu mai voia nimeni, iar la următorul ne era prea lene să ne uităm dacă se poate sau nu. Ne-am mai tras o poză de grup şi ultimii metri i-am parcurs la lumina frontalei.

/Netedu/21ultimele_clipe_de_lumina.jpg

Am ajuns acasă puţin după opt, spre surpriza nevesti-mii, care mi-a rămas datoare cu două ture consecutive de două zile. Un bilet de voie l-am epuizat deja în tura de pe Vînătoarea lui Buteanu. Degeaba mai am unul, că nu mai e zăpadă de mers. Las’ că-l folosesc la următoarea negociere.

Mai multe poze aici:

http://picasaweb.google.com/ratoiu2000/MuchiaNeteduPartial5Februarie2011Lau#

Şi un clip cu retragerea:

Anunțuri
Etichetat cu:
Postat in Cu rucsacu' în spate

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s