Cum fu în Doabre

– Bună seara, stimaţi telespectatori. Întrerupem programul obişnuit pentru a vă informa că în urmă cu cîteva zile crestele Doabrelor au fost luate cu asalt de un grup de şase persoane dubioase. Predăm legătura corespondentului nostru din teren.

– Da, mulţumesc, am preluat legătura. Iată cum au stat faptele. Grupul menţionat – format din Claudiu, Jacky, Marius, Măse, Sorin şi Raţă – a petrecut două zile în munţii Lotrului, încercînd să cucerească Pietrele Doabrelor. Acestea din urmă nu s-au lăsat impresionate şi, în ciuda faptului că au o înălţime mică, cel mai înalt vîrf nedepăşind 1000m, s-au opus din răsputeri. Din păcate, efortul lor a fost zadarnic, sus-numiţii reuşind să treacă cu bine. În cele ce urmează vă vom prezenta o descriere a faptelor acestui grup, prezentată de unul din participanţi sub acoperirea anonimatului.

Ziua 1

Traseu: Brezoi – Crestele Doabrelor – Casa lui Teodorov

Timp: 5 ore, cu o grămadă de pauze

Marcaj: triunghi roşu, abia vizibil şi doar pe la începutul potecii.

Deşi nu mă gîndisem la o ieşire în weekendul care abia a trecut, băieţii au propus să mergem prin Pietrele Doabrelor, zăpada fiind topită în întregime. Plec din Sibiu cu un fost coleg de cameră din cămin, pe o vreme apocaliptică, încurajat de vocea nevesti-mii („unde dracu’ pleci pe vremea asta?!”). Protestele clasice şi inutile ca de obicei.

Din punctul meu de vedere, munţii Lotrului sînt nişte munţi fantastici în care mă întorc mereu cu plăcere. Au de toate: stîncă, foioase, brad, jneapăn, pajişti alpine, cascade… Nici Doabrele nu fac excepţie, sînt nişte stînci fascinante. Arată exact ca o gură de rechin, plină de dinţi. Spre sud sînt înclinate la un unghi în jur de 45 de grade, iar spre nord sînt aproape verticale.

Mă întîlnesc în Brezoi cu ceata de descreieraţi. După complimentele de rigoare, ne echipăm şi pornim la drum. Trecem podul peste Lotru, virăm stînga şi dăm de un panou care prezintă Parcul Naţional Cozia, inclusiv harta Doabrelor, cu diferenţa de nivel calculată între start şi finiş. Harta nu e altceva decît o imagine preluată din Google Earth peste care sînt suprapuse traseele şi ceva indicaţii. Ne zgîim un pic la ea, după care ne vedem de drum. În dreapta noastră se înalţă boţul Ţurţudanului, o viitoare destinaţie. Imediat ajungem la o intersecţie. Dăm de o săgeată indicatoare din lemn şi de un marcaj CR. Viraţi la dreapta. Trecem printre case, sărim pîrîul Dobrei de vreo două ori, luăm apă de la un izvor (ultima sursă timp de vreo 4 ore dacă aveţi stomac tare sau 6-7 ore dacă nu) şi după vreo sută de metri începem să urcăm pieptiş spre stînga. Poteca e de fapt înainte, pe urmă se întoarce şi urcă mai lejer. Noi scurtăm serpentinele prin pajiştile oamenilor. Sărim un gard, intrăm în pădure şi mergem pînă dăm într-o poiană cu un stîlp de înaltă tensiune. Cum începuse să dea soarele, ne-am mai desţolit.

/Doabre/01pe_margine.jpg

/Doabre/021__nainte_de_custur__.jpg

/Doabre/pe_primul_dinte.jpg

/Doabre/022__nainte_de_custur__.jpg

Poteca urmează marginea muchiei, iar din cînd în cînd se mai vede cîte-o fărîmă de TR. După scurt timp pădurea se mai răreşte, apar şi ceva pini în peisaj, iar spre dreapta se pot admira Rechinul şi nişte stînci cu o denumire foarte neaoşă. Din anumite motive, nu pot preciza numele exact, dar e sinonim cu OOle Zmeilor. Rechinul e o stîncă masivă ce sare în ochi foarte repede. Seamănă foarte bine cu un rechin care iese din mare cu gura căscată, gata să atace prada. Şi mai interesant, arată a rechin din orice punct ar fi privită. Urcuşul e din ce în ce mai abrupt, prăpastia din dreapta din ce în ce mai verticală. Începe să bată şi vîntul. Ne apropiem de un vîrf pe care-l ocolim prin partea dreaptă, coborîm şi ajungem într-o mică şa. Pauză de benoclat. Un dinte mic ocolit prin stînga, apoi un alt dinte pe care-l abordăm direct. Nu există curbă de nivel de urmat, în ambele părţi se cască prăpăstii. În cădere ai timp pînă jos să-l înjuri pe Boc pînă la neamurile de gradu’ şapte. Pe urcuşul ăsta ne întîlnim cu un alt grup care ieşise la pozat flora. Aveau ce poza, vremea era frumoasă şi înfloriseră şi dediţeii.

/Doabre/12rechinul.jpg

/Doabre/cobor__m_spre_custur__.jpg

Ajungem în vîrful respectivului dinte, acesta fiind primul punct în care ni se afişează un peisaj imposibil de descris în cuvinte sau imagini. Măreţia lui nu poate fi surprinsă de nicio cameră foto sau video, fie ele şi 3D. Aşa ceva trebuie văzut pe viu. Pornind panorama dinspre sud, se văd: masivul Cozia; Foarfecile Brezoiului, Sturii lui Pavel, Narăţu, Buila, Zmeurătul şi Ursu (munţii Căpăţînii), Pietrosul, Robu, Pietrele Doabrelor şi Stîncăriile Beţelului (munţii Lotrului); depresiunea Loviştei şi culmea Topologului (munţii Făgăraşului). Stăm şi aici să admirăm priveliştea.

/Doabre/023col__ii_doabrelor.jpg

/Doabre/11buila.jpg

Poteca continuă spectaculos pe o custură lată de vreun metru şi ceva. O porţiune expusă, cu piatră sfărîmicioasă şi cu gol de cîteva zeci de metri de ambele părţi. Fix aici a început din nou vîntul. Atenţia mea atinge cote maxime, la fel şi adrenalina din corp. În caz că nu ştiaţi, am rău de înălţime. Lupt însă cu el şi-l înving de fiecare dată, deşi mereu am impresia c-o să-mi plesnească vreo venă în cap. Îmi scot mîinile din chingile beţelor (gata să le arunc în caz de) şi calc cu grijă, atent să nu alunec. În stînga mai e cum mai e, mai ai ocazia să te propteşti prin vreun copac, dar în dreapta – adio! Pînă jos ajungi carne tocată, iar recuperarea va fi posibilă în mai multe pungi. În mod antipatic, vîntul bătea din stînga, ca să-mi crească pulsul şi mai mult.

/Doabre/custura.jpg

Scăpăm de bucata expusă şi urmărim linia crestei pînă dăm într-o mică bucată mai orizontală. Aici am scotocit ceva după potecă, care continua drept înainte. O nouă coborîre şi ajungem într-o şa. Un alt dinte ne iese în faţă. Îl ocolim prin stînga, coborînd destul de abrupt, apoi urcuşul începe din nou direct pe o stîncă rotundă, pînă ieşim într-o mică muchie. Mergem spre dreapta, urcăm un bolovan şi ajungem din nou în pădure. Poteca se pierde din nou, iar marcajul dispare complet. Spre stînga e o altă muchie stîncoasă care coboară uşor, apoi se termină brusc cu o prăpastie. Coborîm deci perpendicular pe ea, pînă ajungem în fundul unei văi. Aici e o altă sursă de apă, dar trebuie săpat în covorul de jumătate de metru de frunze. Nu e chiar limpede, probabil că era plină şi de organisme, dar am riscat. N-am păţit nimic, însă nu toată lumea are stomacul meu. Băgăm în noi nişte dulciuri, mai rîdem şi o luăm din loc, ţinînd tot timpul creasta stîncoasă în dreapta.

/Doabre/04col___de_ocolit.jpg

/Doabre/03drept___n_sus.jpg

/Doabre/05prin_dreapta.jpg

/Doabre/traseu1.jpg

/Doabre/traseu4.jpg

/Doabre/traseu2.jpg

/Doabre/traseu3.jpg

/Doabre/traseu5.jpg

Urmează o altă bucată de stîncă pe care o abordăm direct, mergem ceva pe ea pînă ieşim într-o altă şa, ocolim pe curba de nivel o imensitate de stîncă (pe dreapta de data asta), înotăm prin frunze ţinînd stînca în stînga pînă ieşim iar în creastă, dăm de încă o şa, iar coborîre abruptă spre stînga pe lîngă o stîncă verticală, încă un urcuş spre creastă, şa, un pietroi pe care urcăm, ajungem în vîrf, iar de aici – în sfîrşit! – se vede casa lui Teodorv. Încă o coborîre de pe pietroi şi am ajuns. De aici pînă în Poiana Suliţei cred că se mai face cam o oră.

/Doabre/ultimul_urcu__.jpg

/Doabre/08casa.jpg

Vîntul bătea ca apucatul, în rafale. Nu mai locuieşte nimeni aici, aşa că ne-am permis să ne punem corturile în grajd. Pe jos era ceva care semăna cu nisipul, dar care nu era chiar nisip. Semăna şi cu iarba, da’ nu era nici d-aia. Măcar era uscat. Casa era încuiată, dar oricum, animalele nu au ce căuta în ea. Unii au plecat să ia apă, altul făceau focul, altul destupa vişinata lu’ Măse, iar eu m-am apucat să strîng urzici şi măcriş să punem de-o ciorbă. Pînă să fiarbă apa ne-am umplut cu mîncare rece. Am tras o primă serie de ceaiuri, apoi a urmat o ciorbă de urzici memorabilă. Era mai mult ceai, avea o culoare dubioasă, iar măcrişul arăta într-un hal pe care mi-e greu să-l descriu fără să fiu moderat. La gust… fără cuvinte. Iarbă fiartă. Şi tocătura pentru curci e mai bună. Pe scurt, o ciorbă de neuitat.

/Doabre/oala_pe_foc.jpg

/Doabre/06fiertura.jpg

/Doabre/voie_bun__.jpg

Mai rîdem pe lîngă foc, mai povestim, pînă se lasă cu o ploaie mocănească ce ne-a expediat în corturi. Ca de obicei, sforăizaurii adorm primii. Plutea la un moment dat o sugestie de învineţirea a ochilor, dar a rămas doar sugestie. Din păcate.

/Doabre/07grajd.jpg

Ziua 2. Retur pe partea opusă

Marcaj: cruce roşie, în stare bună

Durată: 2 ore jumate

Dimineaţa ne-am rezit ninşi. Peste noapte dăduse o fulguială cît să se acopere iarba, dar pînă am plecat noi deja începea să se topească. Ceaiuri, supe, slănini, strîngem boarfele şi o întindem. Măse îl striga pe Pleşcan să-l ajute să strîngă cortul. Care al dracu’ Pleşcan n-avea chef. „Jacky, vino tu, că eşti mai cuminte!” N-a avut de ales şi l-a strîns singur.

/Doabre/diminea__a.jpg

Marcajul CR e clar şi pleacă chiar din curtea casei. Poteca e evidentă, aşa că e greu de ratat. Începem să coborîm, pînă dăm de drumul forestier care pleacă din Proieni. Mergem vreo 50 de metri pe el, apoi cotim brusc la dreapta, spre pîrîu, pe care-l sărim. Urcăm pieptiş pe pantă, apoi stînga pe curba de nivel, pînă ieşim în…? Evident, o altă şa. Poteca trebuie urmată spre stînga. Noi am luat-o spre dreapta, unde e un punct de belvedere. Sub noi e prăpastie. Pe toate părţile. Se vede creasta Doabrelor aproape în întregime, precum şi Rechinul. Tot a rechin cu gura căscată arată şi de aici. Plecăm. Poteca ocoleşte bolovanul pe curba de nivel, apoi urcă în serpentine scurte pînă în vîrful acestuia. Apare un alt punct de belvedere chiar în potecă, punct din care se pot admira Stîncăriile Beţelului, la fel de spectaculoase ca şi Doabrele.

/Doabre/r__u_de_frunze.jpg

/Doabre/be__elu_.jpg

/Doabre/rechinu__din_partea_halalt__.jpg

/Doabre/io.jpg

/Doabre/potcoava_oltului.jpg

/Doabre/10spre_vale.jpg

De aici poteca coboară fix pe muchie. La un moment dat întîlnim un alt stîlp de înaltă tensiune, loc în care poteca devine drum. Nu pentru mult timp, pentru că decidem să părăsim marcajul şi s-o luăm la stînga, spre Ţurţudan. Păi ce, azi nu ne rătăcim deloc? Eh, din păcate nu ne-am rătăcit. Cînd am văzut că mai era de mers, am renunţat la ide. Am ajuns într-o poiană, iar de aici pînă la maşini am mai făcut vreo 15 minute. Acas’ cu noi!

/Doabre/__ur__udan.jpg

/Doabre/poiana.jpg

P.S.Traseul este incredibil şi-l recomand din toată inima. Am însă cîteva nelămuriri. Marcajul CR e foarte vizibil, însă e aplicat pe traseul care pe vechile hărţi figurează cu punct albastru. Nu se mai găseşte vopsea albastră? E cercul mai greu de făcut decît crucea? În fine. O altă nedumerire e faptul că deşi Pietrele Doabrelor se află în munţii Lotrului, administrativ aparţin de Parcul Naţional Cozia. Pe poteca cu fostul marcaj TR n-ar strica o vopsea nouă măcar în punctele critice, pentru că am scotocit de cîteva ori după drumul bun.

La modul cel mai serios, sînt şanse mari să nu fi nimerit foarte exact descrierea, pentru că sînt o grămadă de schimbări de altitudine şi de direcţie. Deşi înălţimea lor nu trece de 1000m, diferenţa de nivel parcursă trece lejer de +/-3000. Cred că se merge mai puţin de 200m pe teren plat. În mare, traseul se poate rezuma astfel: dinţii se ocolesc prin stînga în afară de o muchie şi o stîncă mai mare care se ocolesc prin dreapta, iar după fiecare ocoliş se revine într-o şa. Practic e ca şi cum ai urmări o gingie, mergînd pe lîngă dinţi. Cînd poteca nu se mai vede (şi sînt destule locuri în care se întîmplă aşa) cel mai simplu e să urmăriţi scrijeliturile de nume făcute pe copaci. Dacă dispar, e semn clar că aţi ieşit din potecă. Noaptea nu e nici cea mai mică şansă de orientare, marcajele fiind inexistente, iar riscul de a ajunge într-o prăpastie e mare. Pot fi făcute şi într-o singură zi, dar e păcat să vă grăbiţi.

Anunțuri
Etichetat cu: ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s