Cu sania pe Cozia

Avînd în vedere peripeţiile din tura precedentă, ziceam că următoarea va fi de o zi, dar ceva mai solicitantă. Vremea se anunţa minunată: cod galben de ninsori şi vijelie. Ce munte să fie? Păi… Cozia. Ne adunăm cinci inşi: Alex, Cristi, Florin, Lau şi eu. Cozia la o zi, adică urcăm pînă la cabană pe Muchia Roşiei, Turneanu, bem cîte-o fiertură de crengi şi coborîm pe Vlădeasa. Simplu. Estimativ vreo 14-15 ore.

Pe la cinci dimineaţa o întindem din Sibiu. Ne gîndeam că am scos degeaba corneea la aer, dar se putea circula fără probleme. Valea Oltului fusese închisă noaptea. Ajungem la Cozia pe la şapte fără ceva, parcăm coteţele şi pornim la drum. Vremea liniştită, calmă şi cam călduţă. Era ceva ceaţă pe sus, spre disperarea lui Lau, care avea chef să-şi pună proaspătul DSLR la treabă. Pe la Turnu am renunţat la planul iniţial, alegînd să urcăm pe Vlădeasa, avînd în vedere zăpada căzută peste noapte. Făina de pe jos ne-a trezit oareşce amintiri din Făgăraş. Mergeam destul de comod prin zăpadă, urmăriţi de nişte cîini la ofertă (1+1 gratis). Cîini care erau ceva mai scunzi decît zăpada.

/CoziaRupt/img_2240.jpg

Abia trecusem de mînăstirea Turnu cînd Boss mă sună să mă întrebe dacă am trecut de avalanşă.

„- Ce avalanşă?”

„- Pe Valea Oltului, e închisă circulaţia.”

„- Unde a fost?”

„- La Cîineni.”

„- Mda. Beton, o să ne întoarcem pe Timişoara.”

Îi dăm înainte. La Troiţă facem prima pauză. Alex e genul de om care face şi un şerpaş să pară lent. Drept urmare, l-am băgat la înaintare prin zăpada pînă la genunchi, să-i mai temperăm energia. Încă o pauză de masă în grota din apropierea mînăstirii Stînişoara, pauză în care am realizat că am făcut trei ore şi ceva pînă aici. Cam multe. Renunţăm la planul B şi alegem să coborîm pe Păuşa. Coborîrea a fost pe Păuşa, într-adevăr, însă nu cum v-aţi aştepta.

/CoziaRupt/img_2137.jpg

/CoziaRupt/img_2156.jpg

/CoziaRupt/img_2182.jpg

/CoziaRupt/img_2220.jpg

Cum aveam cam prea mult timp la dispoziţie, decidem să dăm o fugă pînă la cascada Gardului, dacă tot n-o văzusem niciodată iarna. Bine, fugă e mult spus. Am văzut melci care se tîrau mai rapid. Prin albia pîrîului zăpada ajungea pînă la şold, iar după ce Alex a intrat în ea pînă la gît (că mai erau şi frunze pe sub ea) restul au zis că n-are rost să mai mergem. Eu am zis că mă duc s-o văd. Ăştia şi-au pierdut răbdarea aşteptîndu-mă, aşa că m-au strigat să mă întorc. Mai aveam cîteva zeci de metri pînă la cascadă cînd m-am întors din drum.

/CoziaRupt/img_2227.jpg

/CoziaRupt/img_2238.jpg

/CoziaRupt/img_2289.jpg

În peretele de pe partea cu mînăstirea Stînişoara e o surplombă care are un fel de prag la vreo doi metri înălţime. Ne-am cocoţat pe el ca să facem poza de grup. Lau pune trepiedul, încercînd de două ori să ajungă în cele zece secunde. Fără succes. I se propune să facă o filmare HD şi să aleagă apoi un cadru din clip. După ce şi-a pus tunul să filmeze, a luat-o agale spre stîncă, în rîsetele noastre. Am stat cîteva clipe în grup, apoi urma să coborîm. Florin alege să sară de pe stîncă. Proastă alegere. Cînd a ajuns jos s-a rostogolit într-o parte, urlînd. Cînd m-am uitat mai bine, laba piciorului stîng stătea curbată spre interior, la un unghi cît se poate de nenatural. Parcă avea doi genunchi la un picior. Primul meu gînd a fost că e fractură şi mă întrebam ce tip e: închisă sau deschisă. Începuseră să-mi treacă tot felul de scenarii prin cap, încecînd să găsesc o posibilitate de a-l duce pe Florin jos, la maşini. Pînă să mă dezmeticesc au trecut cîteva secunde bune. Scot repede segmentele mai groase de la beţe să fac două atele. Florin spune că nu e rupt, ci doar luxat. Îi prind bine bocancul şi-l trag drept, cu fermitate. Se aşează la loc. Dureri crunte la fiecare mişcare de picior. Ce facem? Cum ajungem la maşini? Decidem rapid că cel mai bine ar fi să mergem la mînăstirea aflată la vreo două sute de metri să cerem o sanie. Eu şi Cristi rămînem cu Florin, Lau şi Alex merg să caute o sanie. Se întorc repede şi spun că au rezolvat. Alex şi Lau îl cară pe Florin pînă la mînăstire, unde aflăm că unul din călugări sunase deja la Jandarmeria Montană şi că aceştia erau deja în drum spre noi. Călugării ne pun o sanie la dispoziţie. Scot cordelina şi fac trei bucle în faţă şi una în spatele saniei, pentru a-l putea trage la deal, respectiv frîna pe coborîre. Sania merge foarte greu, zăpada fiind apoasă, fără urme bătute. Sub sanie scrîşnesc pietrele, iar în faţa ei se adună o grămadă de zăpadă. Facem pauze la fiecare 10-15 metri şi ne ia mai bine de o jumătate de oră să ajungem la grajdurile mînăstirii. Din fericire, de aici drumul e numai în coborîre. Am coborît cam un sfert de oră, întîlnindu-ne pe drum cu doi jandarmi şi cineva de la Parcul Naţional Cozia. Jandarmii ne înlocuiesc la trasul saniei, noi mergînd în faţă să batem urmele. După încă vreo zece minute ajungem la una din maşinile care ne aşteptau. Florin intră în maşină, iar sania e legată de cîrligul de remorcare, fiind ţinută de unul din jandarmi din spate. Încă vreo cinci minute şi ajungem la cealaltă maşină.

/CoziaRupt/img_2306.jpg

/CoziaRupt/img_2328.jpg

/CoziaRupt/img_2333.jpg

/CoziaRupt/img_2346.jpg

/CoziaRupt/img_2359.jpg

Pe drum am dat detalii despre cum s-a petrecut accidentul, datele rănitului şi am mai povestit despre munţi şi trasee. Florin e întrebat dacă i se poate da cazul publicităţii. A ales să nu dea nimic pe mîna presei, ştiind cît profesionalism stă în spatele unor scriitori de hîrtie pentru împachetat. În maşina jandarmeriei a fost convins cu greu să meargă la Rîmnicu Vîlcea ca să-i fie pus piciorul în ghips. Florin a plecat cu ambulanţa, iar noi am fost duşi de jandarmi la Cozia, unde ne lăsaserăm maşinile. Ne-am dezechipat repede, mulţumindu-le pentru ajutorul acordat şi am plecat repede spre spital. Pe drum mă sună şi nevastă-mea ca să-mi spună că cel mic are febră. O zi plină de lucruri bune.

P.S. Jurnalul a fost scris cu acordul lui Florin. Alegerea iniţială de a nu fi dat publicităţii se referea la presă. După ce a ajuns acasă şi-a dat seama că acţiunile călugărilor de la mînăstire şi ale jandarmilor au fost de neînlocuit. Promptitudinea cu care au acţionat, modul în care s-au comportat, felul în care au vorbit cu noi au fost ireproşabile. De aceea vrem să mulţumim în mod public acestor oameni care-şi dedică viaţa ajutîndu-i pe alţii.

Anunțuri
Etichetat cu:
Postat in Cu rucsacu' în spate

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s