Tîrnov, ediţie de iarnă

Nu ştiu cum a fost pentru voi anul ăsta din punct de vedere montan, dar pentru mine a fost extrem de slab şi de zgîrcit în timp liber. De fiecare dată cînd aveam chef să merg, se întîmpla cîte ceva: ba ploua, ba trebuia să merg în altă parte cu treburi, ba era timp frumos şi nimeream vreun retard căruia îi trebuia un proiect fix atunci etc. Orice altceva, numai munte nu. E drept că am avut destule ture de-o zi şi că am mers oarecum destul cu bicicleta, dar nimic nu se compară cu o noapte dormită în sălbăticie, după o zi cruntă de mers. Singurele ture ţepene din tot anul fuseseră cele din Căpăţînii, făcute în primăvară (Curu Pămîntului în martie şi Narăţ în aprilie). De atunci n-am mai avut decît ture extrem de uşoare, de o zi, plus bicicletă. Abia în septembrie am început iar cu bocănceala, după un an ciclist relativ decent, ajuns prin locuri în care nu mă vedeam vreodată cu bicicleta, slalom prin trafic şi vreo două căzături prin pădure, în care mi-am văzut moartea cu ochii. În rest… uşurisme făcute cu colegii de serviciu şi familia, la o zi. Maxim cinci ore adică, fără bagaj.

Mă săturasem de stat acasă, mai ales că în decursul timpului am realizat că muntele e aproape o necesitate pentru a-mi păstra cît de cît intactă bruma de creier pe care o mai am. Şi aia venită fără garanţie şi fără instrucţiuni de folosire. Mai mult, parcă eram din ce în ce mai apăsat de vremea posomorîtă care părea că nu se mai sfîrşeşte. Trebuia să scap, să fac ceva. Prin noiembrie n-am mai rezistat şi am tras o tură solo prin Făgăraşul vestic. N-am mai mers singur din ’99, dar eram atît de avid de munte că am mers ca apucatul şi am ajuns la cabană la Suru după vreo trei ore jumate. A fost interesant să pot fi singur, cu gîndurile mele tîmpite, fără să-mi dau seama că mergeam atît de repede, cu tot vîntul cumplit care-mi bătea din faţă. În fine, nu ăsta e subiectul de azi.

Ăia de la meteo au zis că simt în aer miros de vreme bună. Gata! Mă car.

Unde? Nu ştiu.

Cu cine? Ăăăă… Nu ştiu.

Zăpadă? Mmm… S-ar putea.

Cort? Meh, parcă mai bine o stînă.

Joi seara încă nu mă hotărîsem la nimic din toate astea. Voiam neapărat un circuit, să nu mă întorc pe acelaşi drum. Cum căutam eu aşa, remarc că oricum aş face, oricum aş suci nenorocitul ăla de Gogu Pogoane, tot în zona de baştină ajung. Să vedem:

Latoriţa? Fusesem de vreo două ori în ultima lună, iar traseul necesita două maşini sau întoarcere pe acelaşi drum.

Buila? Posibil să fie aglomerat la refugiu, plus că aş fi vrut să văd şi să aud cum sfîrîie un foc.

Cozia? Deocamdată de rezervă, fusesem în septembrie, nu mă atrăgea tot din cauza focului.

Robu? Mult prea lung pentru circuit, mai ales pe zăpadă proaspătă.

Parîng sau Retezat? Tentant, dar prea mult de condus.

Trascău? Mmm… Nu.

Căpăţînii? Nu sună rău. Stîne bune, acces facil, peisaj, chestii. Tîrnov? S-a anunţat bingo la masa din colţ.

Se face vineri şi cînd eram pe punctul de a-l suna pe Dragoş să-l întreb de sănătate, că voia de mult să vină într-o tură, mă trezesc cu el că mă sună să mă întrebe dacă nu ieşim la o drojdeală săptămîna viitoare. Îi zic de tură, îmi spune că n-a fost în Tîrnov, dar că vrea ceva mai uşor fiindcă nu a mai ieşit de mult timp. Îl sun şi pe Claudiu, să văd dacă are vreun plan mai bun. Voia să meargă cu Jacky în creasta Căpăţînii, dar cum ninsese destul de mult, erau şanse mari să nu le iasă circuitul şi căutau altceva. Pînă la urmă au decis să vină în Tîrnov cu noi, chit că mai fuseseră anul ăsta. Buuun. Stabilesc eu traseul pe Valea Repedea, un forestier lung cu spume, dar uşor ca dificultate, urmînd ca a doua zi să coborîm pe la Stîna lui Ceapă, IF Vătăjel şi aia era tura. Spre seară o anunţ pe Gabi de intenţii, urmînd să ne întîlnim a doua zi în jur de ora opt.

Ziua 1

Traseu: Centrala Ciungetu – Vătăjelul Mare – Tîrnovu Mare – Stînele de sub Tîrnovu Mic.

Timp: 6h30min.

Plecăm noi relaxaţi spre Ciungetu, unde ne întîlnim cu Claudiu şi Jacky. Veştile sînt sumbre, întregul plan fiind dat peste cap de un mic-miculuţ amănunt care-mi scăpase din vedere: inundaţiile din vară. Claudiu vorbise cu un localnic, de la care aflase că Valea Repedea e zob, plină de bolovani măturaţi de torentele care curseseră prin iunie. Drum ioc, iar mersul prin bolovani are o limită. De altfel, valea Latoriţei purta din plin urmele dezastrului şi ne imaginam cum e pe Repedea. Astfel cădea varianta cu urcatul pe vale, rămînînd cea pe care vrusesem s-o evit din cauza urcuşului mai priporos. Totuşi, era mai spectaculoasă.

Poteca e mult mai vizibilă acum faţă de ultimele dăţi cînd am mai urcat pe aici, reuşind să urcăm pînă aproape de golul alpin fără prea multă boschetăreală. Cred că doar vreo jumătate de oră am petrecut-o printre căzături, ieşind într-un loc meseriaş care oferă privelişte spre abrupturile Latoriţei. Pereţii sfărîmaţi, aproape verticali, luceau în bătaia soarelui. Aici am mîncat cîte ceva, fiindcă urma să dăm nas în nas cu zăpada care începea să ajungă spre genunchi.

La vreo douăzeci de minute de locul cu pricina, pe Dragoş îl apucă nişte cîrcei de calitate superioară. Stau să-l aştept, îi dau o cană de ceai în care-şi pune nişte prafuri de magneziu şi calciu, apoi continuăm împreună, încet, pe urmele celorlalţi. Voiam la un moment dat să facem stînga, spre drumul stînelor, fără să mai urcăm pe vîrf, dar zăpada era destul de mare şi ne-ar fi fost mai greu pe acolo decît pe urmele gata bătute, chiar dacă erau în urcare. Pînă la urmă am continuat spre Tîrnovu Mare, fără să mai urcăm şi pe cel mic. Jacky, care era în faţă şi făcea nişte paşi de uriaş, o tăiase pe diagonală spre stîne. Nici nu mai avea sens să continuăm spre Tîrnovu Mic, fiindcă mai aveam cîteva minute de soare şi nu am fi prins nimic spectaculos. M-am luat după urmele lui, lăsîndu-i pe Claudiu, Dragoş şi Gabi în spate, cu gîndul să ajung la stînă şi să fac focul. Jacky inspecta locurile de dormit din clădirea nouă, căreia nişte tîmpiţi i-au rupt clanţa. Mai mult, scîndurille care erau puse pe post de somelieră fuseseră folosite afară pentru foc. Drept urmare, din patru paturi mai erau funcţionale doar două, unuia lipsindu-i toate scîndurile respective, iar altuia în jur de jumătate.

Eu m-am apucat de tocat lemne pentru foc, care erau din belşug. Focul a pornit din prima, ca de obicei, după cîteva minute sosind şi restul trupei. Ceaiuri, mîncare, ţuică şi poveşti. Claudiu ne-a ţinut o prelegere legată de mafia meliferă şi de producţia slabă de anul ăsta, de ne-a pierdut în detalii la un moment dat. Dragoş se chinuia să aprindă arzătorul. Folosea motorină şi s-a aprins cu chiu, cu vai, după înjurături adresate nenorocitului de lichid care refuza să se aprindă şi pompei care se spărsese. Între timp Gabi ne îndopa cu bombe. D-alea cu vişine bete muci. Bune mai erau! Ori de la foc, ori de la ţuică, se făcuse cam cald înăuntru, aşa că pe la zece am plecat cu Jacky la izvor să luăm apă pentru dimineaţă. Cerul era sticlă, plin de stele, cum de mult n-am mai văzut. Au scăpărat vreo trei meteoriţi, aflînd a doua zi că a fost nu ştiu ce fenomen din ăsta intergalactic similar Perseidelor. Mi-e lene să caut cum se numeşte.

Cînd lumea începuse să testeze sacii de dormit, am luat un braţ de lemne lîngă pat, să am ce pune pe foc în timpul nopţii. Vorba lu’ Claudiu: nu ştiu dacă am adormit sau am leşinat de la fum, cert e că m-am trezit pe la miezul nopţii tremurînd de frig, cu sacul desfăcut complet şi focul stins. Găsesc o bucată de jar prin spuză, nişte resturi carbonizate, mă apuc să suflu, iar focul renaşte. Am tot pus cîte o lozbă pînă pe la trei, cînd m-a apucat căldura şi am renunţat. Somn de voie.

Ziua 2

Traseu: Stînele de sub Tîrnovu Mic – Coada Pietrei – Curmătura Gropşoare – Canton Borogeana – Ciungetu

Timp: 5h30min

Dimineaţa m-am trezit pe la opt. Mă rog, mă trezisem mai devreme, dar abia atunci m-am ridicat din sac. Am făcut focul la fel ca-n miez de noapte, cu resturile din vatră. Mi-era lene să mai tai la topor, plus că-mi place mai mult să-l fac cu jar. În timpul ceaiului apar parlamentările asupra returului. Ne-am hotărît la Borogeana, care avea avantajul lipsei bolovanilor şi a zăpezii. Mă rog, de zăpadă am scăpat abia lîngă canton…

De la ultima mea vizită în Tîrnov au mai apărut niscaiva indicatoare şi marcaje. Nu am mai urcat pînă la intersecţia de trasee din capătul Curmăturii Gropşoare, ci am coborît direct din ea, printr-o fostă exploatare. Indicatorul spunea că facem două ore pînă în vale, marcaj punct galben. Sfatul meu e să nu-l căutaţi. Mergeţi în jos, cum vă duc drumurile, eventual panglicile de KTM (şi ăstea dispar, încă unde aţi avea nevoie).

Dacă pînă aici zăpada era oarecum pufoasă şi relaviv uşor de mers prin ea, în exploatare s-a transformat într-un jeg cu carapace de crustaceu. Crusta îngheţată de la suprafaţă îmi teroriza tibiile. De ce? Fiindcă spărgeam zăpada. De ce spărgeam zăpada? Din cauza momentului democratic, cînd Claudiu a virat dreapta, iar eu stînga. Vreo zece minute am mers singur. Unele curbe le-am mai verticalizat şi am ajuns în vale după două ore lungi.

La Borogeana era un frig incredibil. Soare ioc, eram în nordul Tîrnovului, toată răcoarea era adunată acolo. Mamă, şi cum intra nenorocirea aia în oase! M-a luat un frig… Eu, care merg cu geaca pe mine doar dacă scade temperatura sub -2C, luasem inclusiv mănuşile în mîini şi tremuram din toate balamalele, deşi termometrele indicau +4. Talpă la vale, în două ore eram la maşină.

Pe Valea Oltului a cam trebuit să-i dau talpă, fiindcă aveam la dispoziţie o oră şi un pic să ajung la autogară s-o las pe Gabi. Să ne înţelegem, nu sînt sinucigaş să mă lansez în depăşiri idioate. Doar că am avantajul de a şti foarte bine atît drumul, de la prima la ultima curbă, cît şi ce-mi poate maşina. Pe drum am căutat tot felul de tactici pentru a prinde nenorocitul ăla de microbuz, pînă cînd am dat de aglomeraţie serioasă şi a trebuit să abandonez kartingul. Nu mai ştiu dacă Gabi sau Dragoş au inspiraţia să-l sune pe şofer, tocmai cînd o lăsasem relaxat şi mă pregăteam să fac un drum spre Deva. Prindem microbuzul buclucaş din urmă, facem transfuzia de personal, apoi acasă. Să vedem ce o mai urma.

PS: După cum vedeţi, nici stilul de scris nu mai e ce era. Luaţi un bonus:

https://picasaweb.google.com/114887214163202953556/Tirnov1314Decembrie2014?noredirect=1

Anunțuri
Etichetat cu: ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s