Poteci uitate de lume (II)

De cîteva zile am o stare de lehamite generală de nu vă pot povesti, cauzată (probabil) de lipsa de somn din săptămîna trecută. De altfel, mi-e foarte lene şi să scriu ce citiţi voi aici, aşa că va fi scurt.

Maşina mea era prin service de vreo săptămînă şi nu am avut altă opţiune mai bună decît să plec cu trenul. Ca să fie treaba bună, m-am trezit în mijlocul nopţii cu cîteva minute mai tîrziu decît preconizazsem, aşa că după două ore de somn dădeam talpă ca disperatul spre gară, să nu pierd trenul. Singurul care ajungea la o oră rezon era un personal nenorocit, rupt de rugină şi care mi-a ucis oasele pînă la Vîlcea. M-am urcat întreg şi m-am dat jos din el mai strîmb ca Stephen Hawking.

Ajung în Vîlcea, mă racolează tata din gară, bag o cafea dis de dimneaţă cu ai mei, recuperez maşina şi o tai către ceilalţi. O maşină o lăsăm la gura Lotrişorului, una în Brezoi, la vreo sută de metri de intrarea în traseu. Cobor direct spre potecă, dar oboseala îşi face de cap cu mine. Mă ţin de o creangă uscată care refuză să opună rezistenţă şi mă trezesc tîrîş prin pămînt şi boscheţi. Bravo, bă, tălîmbă, făcuşi treabă bună! Avariile fiind minime, îi dăm cu sîrg înainte, rîzînd de orele pierdute acum vreo doi ani, cînd căutam intrarea în potecă şi am abandonat căutările la mai puţin de cincizeci de metri. De data asta pămîntul e uscat, ştim poteca, iar înaintarea e facilă.

Orele curg domol, la fel ca deplasarea propriului hoit. Nu aveam chef mai deloc, iar asta într-un munte care chiar îmi place. Cînd făceam pauze şi lăsam căpăţîna pe rucsac, aşa mă lua o toropeală… Bogdan îmi împărtăşea stilul de mers, fiind mîndru şi proaspăt posesor de nişte frumoase blocaje musculare, cauzate probabil de cele 20kg de echipament (din care juma’ de kil de ceas). Mai mult, nu ne alerga nimeni.

Pe aproape de Ferigele am dat de zăpadă. Mi-era o lene cumplită să mă opresc şi să-mi pun parazăpezile, aşa că i-am lăsat pe alţii mai viteji la bătătorit urme, cu gîndul să calc pe ele. La primul pas m-am ales cu nişte zăpadă în bocanci. Bine, fie, mi le pun.

Zăpada dispare după vreo jumătate de oră, cînd ajungem în şeuţa din care poteca ne coboară către Tîrsa. Cum zbieram unii după alţii ca apucaţii, fiind împrăştiaţi pe traseu ca moldovenii prin Braşov, speriem o biată capră. O ia în goană la vale, arătîndu-ne doar pata albă de pe buci. Încă vreo juma’ de oră şi ajungem în Tîrsa, unde ne-am apucat de săpat după ţuica lăsată la maturat anul trecut. Deşi nu trecuseră decît vreo şase ore de la intrarea în traseu, eram jupuit de vlagă. Nu mai aveam chef de nimic. Nici măcar de mîncare. Oricum, la mototolirea definitivă a genunchilor m-a ajutat din plin ţuica dezgropată, în fapt o pălincă ţeapănă, de care Jacky zicea că e a lu’ Ionescu. Ionescu nega acest amănunt cu vehemenţă, susţinînd cu tărie că nu era a lui, că el n-a venit niciodată în tură cu sticle roz. Stînd la foc şi povestind, nici nu mi-am dat seama că e aproape miezul nopţii. M-am cărat în cort la somn.

Ne-am trezit pe la şapte şi ceva, repartizînd sarcinile în mod egal. Jacky culegea urzici, Ionescu făcea focul, Sihastrul făcea poze, Bogdan nu ştiu ce făcea, eu admiram tenda cortului, din interior. Haleu, ceaiuri şi valea! Valea pe dracu’. Dealul. Urcăm. Dacă în ziua trecută eram rupt de oboseală, acum musteam de lene. Şi dă-i aşeaaa… înceeeet… leeeent… ca-n Cluuuj. Eram aşa de chitit spre consum minim de energie, că vedeam poteci pe unde nu erau şi tăiam curbele mai ceva ca la raliuri. Nici ceasul nu-mi mai indica timpul, nenorocitul rămăsese fără baterie, ca mine.

Trei se urcă pe vîrf, doi n-avem atîta tragere de inimă. Eu cu Bogdan stăm în şeuţa dintre Narăţ şi boldanul imediat următor, aşteptînd pensia. Coboară oamenii şi ocolim boldanul la oha, pe o curbă de nivel cam priporoasă, plină de zăpadă. Scăpăm întregi, iar în Şaua Hornurilor se face văzut un marcaj cu bandă roşie. Apoi încă unul. Sihastrul găsise fărîma de istorie pentru care luase naştere tura. Marcajele erau aplicate ca la carte, fiecare fiind orientat exact către următorul. Bine, nu vă lăsaţi înselaţi, se mai vedeau uşoare resturi de vopsea roşie, iar poteca era practic inexistentă. Traseul putea fi scurtat cu mult, dar era clar că marcajul fusese dat pentru peisaje, nu pentru scurtat timpul de mers.

Tot înaintînd noi cu voie bună printre bălării şi căzături, ajungem într-un loc în care banda dispare, iar noi ne înfiinţăm pe nişte stîncării care oferă o bijuterie de peisaj către Buila şi prăpăstiile vestice ale Narăţului. Găsesc o placă de alamă sau bronz, ascunsă printre ienuperi, omagiu adus unui cetăţean care căzuse prin stîncăriile de sub noi. Avea un snop de flori de colţ făcute în relief, cu nişte vîrfuri de munte în fundal, iar textul era următorul: „Siegfried Simon, 1927-1963, Menschen kommen und gehen ewig aber stehn die Berge”. Probabil ceva de genul „oamenii vin şi pleacă, dar munţii rămîn”.

Ne vedem mai departe de drum, ţinînd muchia ca direcţie generală de mers. Marcajul făcea cam acelaşi lucru, de altfel, dispărînd într-o şeuţă şi obligîndu-mă să mă caţăr pe un scurt pasaj mai fioros. Proastă alegere. Înapoi nu mai aveam cum să mă întorc, în dreapta aveam o prăpastie meseriaşă de-mi aplaudau bucile, în stînga numai crăci, iar în faţă un pin căzut fix în dunga aia de potecă, care se hotărăşte să-mi înfigă o creangă în portret. Zbier în spate să ocolească prin stînga, dacă pot. Eu continui în singura direcţie rămasă posibilă: înainte. Din fericire, după pinul ăla leşinat în drum am scăpat de prăpăd. Din păcate, canci marcaj. Ceilalţi nu se vedeau, fiindcă dădeau ocol bolanului pe care mă căţărasem eu, ca un idiot. Dacă tot aveam timp la dispoziţie, mă apuc de căutat poteca. Găsesc în schimb un fenomenal punct de belvedere, care m-a lăsat mască. Apar şi restu’, tragem peisajul în carduri, ne holbăm şi revenim la treburile noastre.

Pe unul din brazi apare ceva vag aducător a vopsea roşie, iar mai jos apare un alt marcaj. Oricum, nu e ca şi cum am fi avut de ales vreo altă direcţie; puteai alege să urci sau să cobori, pe părţi din părţi. Apar rîmături de mistreţi, ajungem într-o altă mică şa, iar de aici coborîm brutal către dreapta, pe lîngă stînci impunătoare cu pereţi verticali, pe nişte brîniţe late cît palma, nebătute de zeci de ani, acoperite cu frunze. Pe mine cam începe să mă ia morcovul, fiind fan declarat al brînelor de orice fel. Fac pe viteazul şi mă duc înainte, pînă într-un punct în care a trebuit să traversăm un horn la care nu-i vedeam capatele, acoperit de zăpadă şi frunze. După ce am trecut, poteca s-a nasolit mai rău decît era. Expusă complet, coardă ioc, încredere în ţurloaie asemenea. De drag ce-mi era, am luat un fag în braţe şi l-am rugat să nu mai plîngă.

Încep parlamentările. Pînă în Claia cu Brazi mai mîncam o pîine şi mai mureau doi cîini de oboseală, dar nu asta e era problema. Nu ştiam ce urmează după porţiunea nasoală, dacă mai sînt şi altele, iar dacă apucam să trecem de ea, înapoi nu mai aveam cum să ne întoarcem. Sihastrul vrea să continue pe horn în jos, ca să iasă în crucea albastră care vine de la Izvorul Ciobanului. Aflat în situaţia de a-mi fi depăşit limitele de confort psihic şi ştiind că aş fi intrat în panică dacă mai făceam vreun pas, pentru mine ambele posibilităţi sînt imposibile. Mă bîntuie gîndul neplăcut că va trebui să abandonez, să mă întorc singur în Tîrsa şi să cobor pe punctul roşu. Bogdan parcă-mi citeşte gîndurile şi întreabă dacă vrea cineva să se întoarcă, dar Sihastrul face o criză de nervi:

– Bă, mergem împreună de atîţia ani, cînd v-am băgat eu în chestii nasoale?

– Mai rele ca asta de acum sau asta nu se pune? întreabă Jacky timid.

– Bogdane, ne întoarcem? întreb şi eu.

– Ne întoarcem.

Îl întreb pe Jacky pe unde coboară nenorocitul ăla de punct roşu, dar îmi zice că e marcat destul de bine şi că doar din Tîrsa e mai greu de găsit. Îi zic că de acolo mă descurc, că doar pe acolo merseserăm şi anul trecut. Ne salutăm şi facem cale întoarsă, ocazie care-mi permite să văd prăpădita aia de potecă din altă perspectivă, cauzatoare de tremur nervos.

Timpul, care pînă aici păruse să stea după mine şi să mă aştepte, începuse acum să curgă ca Dunărea la Cazane, fără oprire. Îi zic lui Bogdan că ar trebui s-o şuntăm pe unde se poate, altfel o să căutăm poteca la frontală. Mă enerva la maxim faptul că vedeam şaua de unde ne aflam, dar că era plin de prăpăstii şi de văgăuni pînă acolo. Aşa că am coborît din prima şa pînă la firul de apă, apoi am urmărit firul văii pînă am ajuns în Şaua Hornurilor. Îi dau un mesaj lu’ Ionescu, spunîndu-i unde ne aflăm şi rugîndu-l să dea un SMS dacă ajung la maşină înaintea noastră. După vreo zece minute ne sună ăsta ca să ne spună că ei sînt în şa. Le spunem că ajungem şi noi în vreo douăzeci de minute, fiind foarte aproape de locul în care văzusem capra.

Coeziunea la grup are loc în şaua Tîrsa, fiind oarecum iritaţi de faptul că plecaserăm destul de devreme, iar după şase ore de cînd strînseserăm corturile eram practic în acelaşi loc. Rîdem un pic de situaţie, întrebăm de cum a fost pe la ei, sîntem întrebaţi cum dracu’ de am ajuns aşa repede, umplem maţu’ cu ce mai avem prin sertare şi valea! Mamă, şi ce vale! O panta prostului, abruptă de-ţi dai cu călcîiele în gingii, şi asta plină de frunze şi praf. Am ajuns lîngă Lotrişor pe bucăţi, cu muşchii fumegînd, lac de transpiraţie. Mi-am dat jos saramura de pe meclă, apoi am plecat cu Jacky înainte, să-i recuperăm maşina. Adunare generală la Hanul Lotrişor, dat mîini şi valea către varii direcţii. Ajuns acasă, mi-am scos ciorapii cu tot cu piele, iar acum pot sufăr în continuare de lene, liniştit ca un bugetar în primărie. Dar asta doar pînă la reluarea traseului, fiindcă nu va rămîne neparcurs.

Anunțuri
Etichetat cu: , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate
Un comentariu la “Poteci uitate de lume (II)
  1. Alpinclick spune:

    Vai ce scurt ai fost ! Trebuie sa plec la treaba si nu am terminat de citit !

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s