Zi de căcat

Băi, nene, cînd e să-ţi meargă prost, îţi merge prost orice ai face ca să remediezi situaţia. Ca de pildă mie, azi. Dimineaţă am zis că fentez vreo juma’ de oră, maxim o oră din timpul de lucru, ca să le fac paşapoarte ălor mici. Nu intru bine în maşină că-mi pică suportul de cameră din parbriz. Cu tot cu cameră. Mufa de GPS suferă ceva avarii minore, îndreptate cu un pic de nervi. Plec.

Mă duc să plătesc taxa la CEC – coadă. Ajungem la paşapoarte pe la vreo nouă jumate, cînd eu visam că o să fiu deja la lucru. Coadă şi aici, dar numai vreo două sau trei familii în faţa noastră. Cînd ne punem la coadă îmi aduc aminte că tre’ să plătesc şi taxa de eliberare. Intru la vreo două uşi distanţă, dau să plătesc, n-am certificatele de naştere. Mă duc la nevastă-mea, le iau, mă duc iar la ghişeu, COADĂ! Strîng din dinţi. Plătesc. Mă întorc iar în sala de predări acte. Serverul de pe la Bucureşti sau dracu’ ştie unde se plictiseşte şi dă bir cu fugiţii. Clic. 5 minute. Clic. 5 minute. Şi tot aşa, de a durat vreo oră pînă să ne vină rîndul.

Trag copiii la xerox, semnez hîrţoage, primesc bilet cu data vizitei ulterioare şi ne cărăm, să-i duc pe ăştia la şcoală/grădiniţă/acasă/serviciu. Trafic decent, culmea! Maşina decide că nu mai are chef să consume benzină şi mă lasă de izbelişte pe o străduţă cu sens unic, fix înainte de o intersecţie. Dau cheie, nimic. Mai dau una. Nimic. Înjur şi dau cheie. Motorul refuză să pornească. Dau ocupanţii jos din maşină, care îşi continuă drumul în moduri de deplasare preistorice. Desfac bancheta, ajung la pompa de benzină, dau cheie, nu se aude nimic. Scot mufa. Apare nevastă-mea, pun un bec pe post de pompă, dă ea o cheie, becu’ se aprinde, iar motorul porneşte. Opresc, pun mufa la loc, dau cheie, motorul porneşte iar. Cînd să pun toate căcaturile la loc moare din nou. Mai dau o cheie. Iar nu mai vrea. Mă enervez, scot borna, fac tot felul de scurtcircuite în timp ce înjur sănătos, pun căcaturile la loc, dau cheie şi o ia. În sfîrşit!

„În sfîrşit!” o pulă. După nici un kilometru mă lasă nenorocita din nou, în altă intersecţie. Martorul de la ABS clipeşte în draci. Găsesc un fir rupt la baterie. Creşte inima-n mine, crezînd că am depistat problema. Aiurea. Pun toate căcaturile la loc, dau chei în neştire, îmi vine să-i vac vînt în rîu, apoi trec prin toate etapele clasice:

1. Negarea („asta nu mi se poate întîmpla mie!”);

2. Furia („numai mie mi se poate întîmpla!”);

3. Negocierea („hai, fă, că mai ai un kilometru pînă acasă, măcar atît mai mergi”);

4. Depresia (înjurături imposibil de redactat);

5. Resemnarea („du-te dracului, aici să rugineşti!”).

Ultimul punct a survenit după ce am împins căcatul ăla de maşină aproape cinci sute de metri, ajutat de nevastă-mea. Am încuiat-o şi acolo a rămas. Maşina, nu nevastă-mea. Îmi sun şefu’ să-i zic că nu mai ajung la lucru.

Dăm perpedes pînă acasă, prăfuiţi bine de un muist care trece pe lîngă noi în nori de praf. I-am zis de toate, de la mamă pînă la rudele de gradu’ şapte. Aşa. Ajung acasă, mă înfig în gugăl şi caut să văd ce-are lepra de nu mai vrea să bea din rezervor. Suita clasică, senzori care merg corect la rece, iar la cald o iau razna. Au o vîrstă, ce-i drept. Iau ţoacla, umplu rucsacu’ cu scule şi mă duc la rablă să încerc o cîrpeală. Timid, dau o cheie. Porneşte, da’ nu-mi fac iluzii. După vreo două minute văd că motorul dă semne că s-ar fi dat pe brazdă, aşa că nu mai stau pe gînduri şi roiala spre bloc, cu ţocleta în portbagaj.

Urc Marghioala şi cobor să văd ce e cu senzorii. Unul e destul de accesibil, dar pentru al doilea e nevoie de veleităţi ginecologice. Cu chiu, cu vai, reuşesc să-i dau jos pe amîndoi şi să-i curăţ. I-am pus la loc, da’ n-am mai dat decît o cheie de control, că nu mai am încredere.

Cum fusesem cu bicicleta după maşină, mi se părea mie că stau cam aplecat. Zic să schimb ordinea distanţierelor. M-apuc, desfac şuruburile, mut toate inelele sub pipă, montez pipa la loc, strîng. Şi strîng. Şi nimic. Unul din şuruburi nu mai are în ce prinde, că filetul din pipă s-a dus. Las’ că merge şi-ntr-un şurub pînă la magazin. Au o singură pipă, şi aia petru ghidon de 31 sau 35, nu 25 cum am eu. Refuz să iau şi ghidon şi pipă, aşa că abandonez orice tentativă de muncă pentru ziua de azi. Ducă-se dracului!

Anunțuri
Etichetat cu:
Postat in Crize de nervi

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s