Demotivaţional

De dimineaţă am citit articolul unei tipe care şi-a schimbat viaţa în urma luptei cu cancerul şi renunţînd la un serviciu care, din cîte am înţeles, nu-i aducea satisfacţie. Lăsînd la o parte faptul că articolul e scris laconic, fără cel mai mic exemplu practic, din tot textul răzbate un optimism tembel care are legături vagi spre inexistente cu realitatea. Sincer să fiu, mie mi-a lăsat impresia că e susţinută finaciar de soţ, dar a sărit peste acest mic, insignifiant detaliu. În fine, dumneaei se ocupă cu scrisul motivaţional, iar oamenii o plătesc ca să audă vorbe dulci. Dacă aveţi răbdarea să citiţi comentariile, veţi avea ocazia să vedeţi alte fătuci care se mîngîie tandru pe creştet, spunînd vorbe fără substanţă, în ton cu articolul. Cei care au pus întrebări legate de partea negativă a subiectului s-au ales cu răspunsuri ironice.

În fine, nu vreau să comentez articolul respectiv, ci să comentez pe seama motivaţionalelor tîmpite care vă fac să vă daţi demisia pentru a fi liberi. Eu sînt aici ca să vă dărîm aşteptările de la viaţa zugrăvită în atîta roz şi să vă aduc cu picioarele pe pămînt.

Un antreprenor nu are nevoie să-l motiveze cineva, asta e atitudine tipică de angajat delăsător, care trebuie împins mereeeu, şi iaaaar, şi din noooou, şi încă o daaaată… Cei care pornesc pe calea antreprenoriatului sînt cei care vor să calce în necunoscut, persoane automotivate, luptători din naştere, oameni cu tărie de caracter care nu se dau bătuţi şi se ridică iar şi iar, după fiecare căzătură. Sînt curios cîţi dintre cei care pun botul la diverse texte motivaţionale şi-au pornit propria afacere fiindcă le lipsea motivaţia, pe care n-au găsit-o decît la vreun seminar din ăsta cu fanatici. Da, mă, sigur!

Mi se pare amuzant cum majoritatea oamenilor consideră că să fii propriul şef e perfect. Păi, dacă e aşa, ce îi reţine să se facă antreprenori? O să aibă la dispoziţie timp berechet şi bani gîrlă să-l umple cu tot felul de nebunii. O să se trezească la prînz şi o să viziteze lumea, doar îşi permit, nu? Nici vorbă! Să fii pe cont propriu presupune depunerea unui volum de muncă dublu pentru jumătate din banii pe care-i cîştigă un angajat care face acelaşi lucru. Vei fi concomitent: şef, subaltern, vînzător, secretară, femeie de serviciu şi orice altă funcţie va fi necesară ca să-ţi duci proiectele la capăt. N-o s-o mai baţi în cap pe Facebook, cum se plîngea tanti scriitoarea, că n-o să ai cînd. Înseamnă că va trebui să fii – culmea! – mai ordonat şi mai punctual decît dacă ai fi fost angajatul altcuiva. N-o să vezi bani constant, în fiecare lună. Poate n-o să-i vezi deloc cîteva luni, n-o să dormi suficient zile întregi, o să dai de clienţi cărora nu le pasă că tu n-ai o chiflă-n maţ, o să ai ocazia să lucrezi cu oameni de căcat şi/sau cu angajatele sictirite, acre şi incompetente din superbul stat român (asta dacă vrei să lucrezi legal pînă la capăt), n-o să-ţi vezi familia decît vreo cîteva minute în fiecare zi, o să mănînci cînd apuci şi dacă-ţi aduci aminte… Să mai zic?

Nu ştiu lucrurile astea din auzite, ci din proprie experienţă. Să nu aveţi impresia că mă autoflauşez, fiindcă antreprenoriatul n-a fost de mine. Deşi sînt angajat de ani buni, am încercat de cîteva ori în paralel cu serviciul şi am renunţat la idee de multă vreme, însă acum am ocazia să mă pot privi (şi) din perspectiva angajatorului. Totuşi, n-am uitat părţile negative ale unei afaceri pe cont propriu, care îmi stau vii în memorie mai ales din cauza depresiei cu care m-am ales acum vreo trei ani, părţi pe care vreau să le fac cunoscute. Nu de altceva, dar jegurile astea de texte motivaţionale nu fac altceva decît să hrănească imaginaţia şi speranţele unor oameni slabi şi neştiutori, victime ale discursurilor seci ţinute de tot felul de obscuri care s-au trezit vorbitori peste noapte. Dacă nu vreţi să daţi în depresie din cauza aşteptărilor nerealiste, rumegaţi bine ceea ce se încearcă să vi se bage în cap. Totul, fără excepţie, inclusiv textul pe care-l citiţi acum. Puneţi totul sub semnul întrebării.

Fanfaronada asta cu „dă-ţi demisia şi trăieşte-ţi viaţa” e extrem de periculoasă, fiindcă în majoritatea cazurilor se adresează unui public aflat deseori la un pas de depresie, incapabil să se automotiveze şi uşor de manipulat. Nu-i ajuţi transmiţîndu-le acestora mesajul „ştiu că nu ţi se mai scoală, dar uite ce frumos atîrnă!”, ci îi bagi mai rău în groapă. Problemele nu dispar decît dacă le rezolvi, iar zugrăvitul lor în culori vesele e o iluzie deșartă. Eu mă întreb cum le pot lua banii, minţind cu neruşinare şi dîndu-le speranţe false unor oameni ajunşi la capătul răbdării.

Motivaţia goală, fără acţiuni ulterioare, e complet inutilă. Îţi place ce faci? Felicitări, eşti printre oamenii ăia puţini care se bucură de faptul că n-au stat cu mîinile în sîn şi au căutat pînă au găsit ce voiau. Nu-ţi place locul actual de muncă? Nu-i nimic, gîndeşte-te bine ce vrei de la serviciu şi caută ceva care să-ţi aducă satisfacţie, indiferent că o măsori în bani, atmosferă relaxată de lucru, varietatea sarcinilor de îndeplinit, colegi mişto sau mai ştiu eu ce. Vrei să-ţi dai demisia şi să începi pe cont propriu? Bravo ţie, dar aşteaptă-te la luptă şi fii pregătit pentru problemele la care nu te-ai gîndit şi pe care n-a trebuit să le rezolvi niciodată. Dacă vrei neapărat să te motiveze cineva, ţine cont de ce zice nenea ăsta de mai jos. Nu ştiu cum îl cheamă, l-am găsit pe net.

Anunțuri
Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme
4 comentarii la “Demotivaţional
  1. Dragos spune:

    Pai gagicuta asta, daca nu-i da barba’su bani, adio lenevit. Ea indeamna la „dimineti linistite,” lenevit cu ceaiul sau cafeaua, dar financiar ? Ea doar consuma, in rest paguba totala. A intrebat-o cineva si de lovele si a ocolit subiectul. Na, ca ma enervai…

  2. ratza spune:

    Cancerul e boală nasoală şi majoritatea celor care trec de ea rămîn cu sechele. Vezi cazul Oliviei Steer, de exemplu, care a luat-o pe arătură după ce i-a murit sora. De asta am zis că nu vreau să comentez articolul ei, ci să scot la iveală pericolele care stau în spatele unor texte dulci. E OK să fii optimist, dar pînă la un punct. În momentul în care crezi că nu mai există părţi negative devii rupt de realitate, iar viaţa are grijă să te trezească. Problema e că o trezirea e brutală şi s-ar putea să nu poţi face faţă.

  3. Şi eu m-am enervat… Mai bine îmi băgam un băţ undeva decât să citesc raspunsurile doamnei la comentarii. Mă întreb de ce nu a spus clar ce facultate de muritori de foame a făcut, de a ajuns să gândească cu curul…

    Mai e o chestie interesantă acolo, răspunsurile la comentarii le dă de pe un cont care promovează produse de lux. Probabil îşi racolează clientele mângâindu-le pe creştet apoi le convinge să cumpere cine ştie ce parfumuri de rahat şi astfel ea ajunge să trăiască ca în puf, din comisioane, într-o totală imoralitate, în timp ce clientele îi mor de cancer dar put frumos.

    Sunt sătul de tipul ăsta de mincinoase…

  4. ratza spune:

    Dimpotrivă, e foarte bine dacă ai citit comentariile. Așa îți dai seama ce om mizerabil e în spatele textului (nu că aș fi eu cine știe ce posesor de virtuți).

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s