Combinata oltenească

Guest post scris de Dora Săvulescu. Textul meu e minciună pe lîngă ce veţi citi mai jos.


Hotărârăm să mergem pe picioare pe Vârful Cozia. Data şi traseul le aleasă Radu: ”- Las’ că știu eu un traseu mișto.” Ne încrezurăm în el şi rămase cum am stabilit!

Toată noaptea a plouat în dușmănie. Am visat printre picături că o luaseră pietrele la vale de pe masiv şi mă dădeam de-a dura înapoi spre Călimănești.

Una dintre fete renunță repede, cealaltă îmi scrise pe F.B că plouă, (parcă eu nu vedeam), iar de cea de-a treia nu știam nimic.

”- Ce faci soro?” îmi zisei, „iar singură printre dracii ăştia de bărbați?”

Ei, și ce?! Hai! Repede bagajele, Laur goli damigeana de țuică în sticle cărabile, purtabile, se echilibră bine, eu luai două bucăți de slană și multe cepe, două pâini şi câteva sandwich-uri şi plecarăm spre Mânăstirea Turnu. Aci ne strânsesem 3 fete şi 6 bărbaţi; unul urma să ne prindă de pe urmă, încă mai dormea după tura de noapte. Plus un câine. O cățea nemâncată de luna trecută, albă cândva…

Mă, nene! Stai să-ţi spui că pornirea fu anevoioasă rău! Printre balegile moi de la vacile călugarilor nu puteai călca în voie, că mustea asfaltul. Bucuria că după 15 ani urcam din nou cu rucsacul în spinare şi faptul că după 300m s-a terminat asfaltul moale ne dădu putere.

Toți pe drum, în muzica ploii şi cadența adierilor de vânt, făcurăm striptease și rucsacurile se-ngreunară cu gecile groase. Dintre noi toți, unul chiar răsărea, îți lovea privirea. De statură medie si cu un rucsac supraponderal (ce Dumnezeului o fi băgat în in el? Mă, ăsta e fugit de-acasă!). Era cu două palme peste capul lui şi dacă voia să stea ciuci, pe vine, cu rucsacul în spinare, nu putea, așa era de mare. Cică prin pădure era bine că nu simțeam ploicica, dar când venea o pală de vânt simțeam lichid intre picioare!

Până la Stânişoara… cunoscut, hei, dar de-acolo-n stânga, spre cascada Gardului, mi se-nceţoşă privirea şi mi se pupăză văzul! Ce-mi văzură ochii şi ce simțuri se declanșară nu pot să vă spui, doar să vă descriu puţin.
Un animal gălăgios cu voce care când dogita, când clipocita, scotea debite mari pe gura-i neagră dintre fălcile stâncilor, cu urechi ascuțite și crestate de intemperii, animal ce striga constant de-i săreau stropi mari și, de parcă nu eram noi destul de uzi, ne făcu ciuciulete! Până şi cățeaua noastră sta crăcită de uimire, cu privirea fixă pe minunăția asta de cascadă!

Dă-i, fă poze, ridică brațele, sari peste pârâu, calcă-n străchini, un ardei, un castravete, o bucată de ceva… Golirăm rucsacurile, umplurăm burțile si plecarăm mai departe. Ne-ntrebam cu toții ce are ăsta cu rucsacul mare de ne ia prin coclaurile astea. Da’ îmi dădui seama! N-a primit medalia de finisher la Cozia MTB 2015.
Mut, fără prea multe cuvinte în buzunarul corzilor vocale, zgârcit în gesturi şi priviri, îmi arată funia.

– Şi eu ce să fac cu ea? întrebai.

Colega îmi sări repede în ajutor şi pentru că avea gura plină îmi facu un gest cu mana de la gât, de sub barbă, cu degetele adunate ca la semnul crucii, şi ridică suav pe langa gură, nas, ochi, spre creștetul capului. Pricepui repede, dar mă făcui ca nu-nţeleg, mă uitai iar la ăsta cu funia şi-mi zise:

– Hai!

Mă, fratele meu… În stânga – stâncă, în dreapta – stâncă, în față funia și în spate… Avusei de gând să calc, dar curaj nu! Era el norul des si mare, dar îmi adusei aminte din povești că e pufos și nu știi ce e sub el, aşa că nu-ndrăznii să calc! Trei urcaseră deja, ăsta cu frânghia şi doi mai viteji așa din fire. Eram prima fată, câinele scheuna lângă piciorul meu. Piatra udă, iarba udă, eu udă… De la ploaie, mă; ce credeai?! Nici nu-mi era frică, numa’ că-mi venea așa câte un fior de emoție de-mi clănţăneau dinții rău, genunchii se loveau des și simțeam că mi se deschid sfincterele…

Mă-ntării si urcai, că-mi fu rușine! Dar câinele, săracul… După două încercări eșuate, îl luă al meu bărbat în brațe și-l urcă și pe el. Când ajunsei la ăia doi viteji, trecui pe sub o cracă înfiptă în stâncă ce ieșea fix lângă fața unuia dintre ei. O agățai cu rucsacul. o întinsei bine fără să știu şi-i dădui drumul. Pleosc! Auzii io pleoscăitul și când mă-ntorsei ăsta vorbea singur. ”- Stai așa! Au mamă, unde sunt? Sus e ceru’, jos pământul, ce-am făcut să primesc una-n bot în halul ăsta?”

Urcarăm toţi. Măi vere, să vezi câtă bucurie pe noi, ne îmbrăţişarăm, ne puparăm, ne trăsărăm de urechi și ne urarăm la mulți ani, așa fericire de parcă nu ne văzusem de anul trecut. Auzii o voce cunoscută si nouă.

– Păi bine, mă! Eu alergai într-un suflet să vă prind și voi mă aduceți aici să-mi găsesc sfârșitul? Care ești mă ăla cu capul mare de mă aduci p-aici? Auzi, cică mergem la plimbare şi eu fac alpinism şi cățărare! A dracu’ Românie cu relieful tău! Ce e asta, mă? Ha? A dracu’ Românie cu relieful tău, că nu putea să fie numai şes, stânci îmi trebuiră mie!

Era Tavi. În gândul meu, bine zicea, că doar şi pe mine m-a crescut mama pe tarlaua lungă, la șes, și mă puse necuratul să mă-ndrăgostesc și s-ajung p-aci. “A dracului Românie cu relieful tău!” zisei și eu şi mersărăm mai departe. Şi dă-i, și urcă, iar o funie, uite un cablu, trage-ți popoul la deal și împinge în gambe, cască ochii şi strânge din buci și vezi ce faci, c-ai muci… Făceam zarvă să ne auzim unii p-alții, că dacă rămâneai 5 metri în urmă, ăla ţi-era sfârșitul!

– Doro? Tu ești în faţă, mai sunt foioase? întrebă Tavi.

– Mai sunt! zic.

– Înseamnă că mai avem vreo oră… Când ajungem la brazi, am ajuns!

Ce priveliște… Ce să vă povestesc? Cu ochii-n popoul celui din față, cu gândul şi ruga la Domnul să nu-i scape vreo idee dintre picioare, urcai ca boul, mă rog… după genul fiecăruia! După atâtea cățărări pe stânci, vreo 6 ore, auzii gălăgie. Erau salvamontiștii!

– Hai că ați ajuns! –zise unul.

Bucurie, pupături, zarvă mare, câinele dădea din coadă, un gât de țuică, un pupat de bărbat, îi mulțumii că a cățărat câinele şi m-auzi colega:

– Pot să-i multumesc și eu soțului tău asa? Şi eu am motive….

Un rânjet şi înghiţii în sec! Luai şi eu un gât de țuică, doar făcusem același efort cu bărbații, cum să mă sară rândul? Atâta că simții imediat cum jumate urcă spre creier de mi se-nceţoşa privirea și cealaltă jumatate coborî spre genunchi și intră ca vaselina la roată. Numa’ că mie-mi intră în rotulele genunchilor şi inundară tot, de nu mă mai putui ține pe picioare şi cred că aveam pană pe dreapta că tot dădeam în lateral fără direcție.
Ţăranul, când nu mai poate de ostenit în capul locului, s-aşează şi se hodine! Aşa făcui şi eu până îmi revenii în vreo 3 minute.

Plecarăm. Stânga – stâncă, în față brazi, în spate știam, şi-mi zise unul să mă uit in dreapta. Dintre 2 stânci venea cu viteză un crivăţ cu niște bolovani de nori de ziceai c-a ridicat bucătăreasa capacul de la oala cu ciorbă: rotocoale – rotocoale.

– Mamă, unde sunt?

– Las’ că vezi tu mâine unde-ai fost! zice unul.

Ajunserăm! Sus la cabană, dar unde credeai? Intrarăm, dădurăm binețe şi găsirăm o masă plină cu sticle de bere desfăcute și pline și o sobă fierbinte lângă care ne așezarăm noi, fetele. Ne schimbarăm de trenţele ude şi le puserăm pe sobă cu bocancii noştri și ai celor ce tot veneau…. Noi 10, dar încă vreo 40 au tot urcat până târziu în noapte. Am întors toată seara la trenţe şi şoşoni ca pe plăcinte. Eram ca la stațiune: cu șosete de lână în picioare si papuci, cu spatele lipit de sobă. Luară băieții în primire masa cu beri după ce făcură focul in cabana pădurarilor unde urma să dormim (cu lemne de împrumut), se schimbară și dădură rufaria la uscat (vă dați seama cum mirosea în restaurant?) și nu se mai ridicară! Înţelegerea a fost de la început, înainte să se apuce de băut.

– Mă! Care varsă după ce se îmbată?

– De ce întrebi? zise altul.

– Păi să stea dracului liniștit și să nu bea, că ne consumă țuica de pomană!

Doar unul mai ușurel mergea des să fiarbă țuică… Făcuseră focul şi după două ore de fum și bujdigai în cabană începuseră să se încălzească și sobele din cele două camere. Holul mare și înghețat. Făcuseră şi calculul cum dormim, dar soarta nu fu de partea lor.

După 4 litri de țuică fiartă și restul bere, după două fleşteici de slană şi 2 kg de ceapă, plus multe altele din restaurant, pornirăm spre cabană, la culcare. Nimic nu l-a determinat pe Radu să vină cu noi. A vrut in cort. În cortul pe care-l cărase în spinare împreună cu butelia, cu aragazul, cu oala, cu cuțitul, ceaiul, bricheta, haine, mâncare, sac de dormit; v-am spus că ăsta a fugit de-acasă!

Tavi și al meu au vrut să mai stea. Şi-au venit după vreo juma’ de oră după ce s-au asigurat ca Radu doarme în cort. Încăpățânat rău ăsta cu rucsacul mare! Era aşa frig afară că ne era frică să lăsăm cățeaua afară! El a înțeles asta și când a intrat în cort a găsit un alt câine care dormea deja acolo. Crezând că e cățeaua noastră cu forme de claviaturi și la insistențele celorlalţi, lăsase câinele să-l încălzească peste noapte. Dormiră amândoi așadar, însă ceva s-a întâmplat, că dimineață bietul câine se scărpina rău. Bag samă luase purecii de la Radu.

Să revin la noi. Cabana –confort sporit! Nu tu apă, nu tu baie, era un W.C. în fundu’ curții, nu tu lenjerie, şi-un colţ de pătură din care trăseseră câinii deunăzi. Aliniate toate într-un pat, lângă soba mare ce sta să explodeze după o remorcă de lemne arse, îi aşteptam pe ăştia doi să vină şi să doarmă în pătuţul liber de la picioarele noastre. În camera alăturată, paturi suprapuse: doi la etaj, doi la parter. Ăştia doi de jos cică aveau senzații tari şi le era frică c-au consumat țuică degeaba…

Intrară cei doi în holul mare si rece, cheflii şi cu diaree verbală. Cică vorbeau in șoaptă. Luminile erau stinse şi noi ne prefăcurăm că dormim. Ăia 4 chiar o luaseră în serios: dormeau! Iată conversația:

– Laure, ce e aici? Ăstia dorm?

– Aha…

– Și noi?

– Noi nu…

– Unde dormim?

– Păi unde am stabilit! Ce ai, ești beat?

– Beat eşti tu, mă. Laure, tu nu vezi cine doarme în patul tau? Nevasta te-a trișat, doarme cu încă două!

– Şi eu n-am loc?

– N-ai!

– Care e a mea?

– Nu cunosc, când dorm toate sunt la fel!

– Şi eu ce fac?

– Uite cum stă treba. Mă, Laure, daca n-ai vreun gând, dorm eu cu tine în seara asta!

– Unde, mă, ai înnebunit? Nu vezi că pe salteluța asta din cameră n-avem loc amândoi?

– Stai liniștit, drace, că știu eu un loc…

– În bătătură?

– Nu, mă, că e frig, aci în hol e patul mare și nu e așa cald ca la fetele astea. Şi vorbește încet, că trezirăm fetele, se-aud cum oftează.

– Bă, ești nebun? Băgai mâna sub pernă și îmi îngheță instanatneu! Tu nu vezi că e frig?

– Da’ la fete tu nu vezi ca e prea cald? Mori dracu’ asfixiat! Aoleu! Mor fetele! Hai să le deschidem geamul…

Ei vorbeau in șoaptă. Noi? Eram umflate de râs ca oile înainte de jupuire.

– Băi, Laure, uite cum stă treaba: ăia ocupară paturile dincolo, fetele le ocrotirăm și ne-o făcură. Unde e pasta de dinți?

– N-am!

– Cum dracu’ n-ai mă pasta de dinți, tu nu te speli? Nici tu mă zgârcitule n-ai pastă de dinți? Nu eşti în domeniu?

– Nu eu, nevastă-mea! Ea are .

– Şi care e din ele?

– Nu ştiu!

– Ce mă, nici tu nu ţi-o cunoști? Cu mama lui… Cine-o mai face ca noi, ca noi să pățească! Făcurăm focu’, aleserăm cea mai bună cameră, furarăm lemne și ni le furară ăştia patru. Şi dormim ca proștii! Păi asta-i viață, mă?

– Tavi?

– Mă pierduşi?

– Nu, mă, am un tub de maioneză.

– Dă-o-ncoa!

Nu vă mai povestesc, las’ că ştiţi voi ce-a urmat… Fetele, ocrotite! Claudiu cel mai afectat.

Dimineaţa nu mai aveam somn pe la 6. Mă ridic din pat după ce vorbesc cu fata din dreapta.

– Un’ te duci?

– Să caut pasta de dinţi.

Al meu şi Tavi urmau… Mă ridic şi văd pe unul la picioarele mele întins şi întors pe dreapta. “Se certară!” gândii eu şi mă îndreptai spre hol unde sforăia unul tare. Îl recunoscui după tril, era al meu, deci Tavi era cu noi! Nu găsii pasta, nici lumină nu aveam, telefonul se descărca şi nu mai lumina, aşa că mă întorsei tiptil în cameră să-mi caut pasta de dinţi. Ăsta din pat mă simţi imediat şi, după primul pas pe care-l făcui in cameră, îmi puse lanterna-n ochi.

– Ce cauţi, bă?

– Hârtia igienică, că mă piş pe mine!

– Aaaa… şi lăsă lanterna în jos.

– Îţi dau io! zise cea de-a treia fată care nu ştia despre ce e vorba, că cea care ştia se făcuse iar oaie bună de jupuit.

– Unde e?

– Pe noptieră!

– Ce cauţi? zice a treia, buimacă.

– Hârtia igienică.

– A… da. Na! Şi-acu’ ce facem? Plecăm?

– Unde naiba să plecăm? Stai aci, că e noapte.

– Tu nu vezi că e 6 ceasul? Unde pleci? zise Tavi.

– La serviciu!

– Mă, ce dracu’? Am băut io asară şi vă-mbătarăţi voi azi?

Eu nu aveam nevoi la inceput, dar acum abia mă mai puteam abţine!

– Hai afară!

Anunțuri
Etichetat cu: ,
Postat in Cu rucsacu' în spate, Ţuicisme
4 comentarii la “Combinata oltenească
  1. Dragos spune:

    Nu stiu cine scrisa aci, Radu sau Dora dar scrisa frumos. Citesti si te trec cele nevoi de atata ras. Sa bag seama ca Ratza prefera cortu pe aproape orice vreme. Si tot el era al cu rucsacu mare, fugit de-acasa ? Pfai, sunteti formidabili !

  2. ratza spune:

    Textul e scris de Dora şi da, prefer cortul pentru aproape orice fel de vreme. Nu-l mai car după ce coboară ciobanii cu oile, fiindcă atunci dormim prin stîne. Şi acum avusesem de gînd, dar era prea mare efortul să cobor şi să urc. :)
    Rucsacul are 60 de litri. Mi se pare o dimensiune decentă, încape în el tot ce-mi trebuie ca să nu merg cu chestii atîrnate.

  3. Dragos spune:

    Aha…Acum inteleg de ce esti luat ca „etalon”: ” Daca a trecut Radu cu rucsacul lui, avem si noi loc.”
    Poate Dora mai baga un ochi pe aici si mai povesteste aventuri si din ture mai vechi, are talent la povesteala. Initial am crezut ca-i scris de tine. Bafta !

  4. Capsunaru007 spune:

    M-am prins! Cam târziu ce-i drept…. Ăștia sunt Cireșarii la maturitate deplina cu aroma de Constantin Chiriță…

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s