Făgăraş vest

Ultimele săptămîni mi-au fost extrem de încărcate, deseori obosind mental pînă în punctul de a nu mai fi capabil să urmăresc o discuţie banală. Creierul refuza să primească orice informaţie necerută şi mi-era clar că-mi trebuie o pauză. M-am dus marţi cu Bondarul Roz la concert la Sepultura, neînţelegînd de ce se plîng bucureştenii de trafic. Care trafic? În Bucureşti NU E TRAFIC! Cel puţin nu la ora cinci după-masă. Traficul presupune mişcare, ori noi… stăteam. În fine, am mîncat una dintre cele mai bune pizza de pînă acum, am văzut concertul, am plecat şi am ajuns acasă pe la patru dimineaţa, la şapte fiind în picioare pentru o nouă zi de lucru. M-am relaxat grămadă…

Cel mai bun mod de relaxare rămîne muntele. Nu aveam nimic stabilit, dar propusesem pe grup ceva prin decembrie, doar-doar mai ies şi eu din casă. Mi se răspunde prompt că în 29-30 mergem în Făgăraş vest. Iniţial am crezut că e vorba de 29-30 decembrie, dar de fapt era vorba de două zile distanţă. Ca niciodată, nu m-am pregătit absolut deloc cu detalii legate de traseu.

Tura se anunţa a fi una de colecţie, parcurgînd una din potecile puţin umblate ale Făgăraşilor: Valea Fratelui – Claia Bulzului – Chica Pietrelor, cu înnoptare la stîna Prislop, Coţii sau Sterminoasa, în funcţie de cît talent aveam la mişcare, iar a doua zi retur pe Zănoaga Cîinenilor – Pleaşa – Cîineni.

Eram în Cîineni, aşteptînd restul trupei să apară. M-am gîndit că n-ar fi rău să încarc harta topo în telefon, să fie acolo în caz de ceva. Vremea aşa şi aşa: fulguia slab, bătea un vîntincel rece şi umed, suficient cît să te enerveze dacă stai pe loc, dar numai bun de răcorit pe pantă.

Apar Jacky cu Bondarul, urcăm rucsacii la mine şi ne îndreptăm spre locul în care începea poteca, pe care-l nimerim după vreo două gherle: una spre păstrăvăria de pe Valea Curpănului, iar a doua în parcarea de lîngă podul de graniţă (deşi cred că un traseu nemarcat urcă şi de acolo). Mergem mai departe, trecem de Larazet şi traversăm Oltul pe podul de fier. Las maşina fix lîngă pod, unde e primul marcaj bandă roşie, şi ne îndreptăm agale către locul în care Bondarul presupunea că ar începe poteca. Scotocim o vreme, pînă cînd Jacky găseşte intrarea pe versantul stîng al pîrîului Boul şi începe un prăpăd de urcuş printre rădăcini şi frunze ude. Urcăm susţinut aproape două ore, dînd cam repede de zăpadă şi trecînd pe lîngă două foste adăposturi sau depozite de muniţie din primul război mondial.

Poteca urmăreşte coama pe partea sudică pînă în Poiana Drăghicioaia.  Aici am traversat stînga vreo douăzeci de metri şi parcă am intrat în congelator. Zăpada începuse să crească binişor, avînd şi o crustă enervantă cauzată de ploile din ultima perioadă. Din fericire aveam urme bătute de cerbul politicos, care părea să ştie mai bine poteca decît cei care au refăcut marcajul.

Abia după ce am trecut de Claia Bulzului ne-am oprit să mîncăm cîte ceva. Nefiindu-mi foarte foame, m-am limitat la al doilea Snickers, lucru pe care urma să-l regret nu mult mai departe. Totodată, ceasul nu părea să fie prea optimist, fiind trecut de ora două, iar vremea dădea semne de nasoleală. Ar fi trebuit să ne întoarcem, dar am continuat prosteşte.

În poiana aflată dinainte de Strîmbanu (sau Chica cu Brădoi) a început nebunia: vînt zdravăn dinspre nord, marcaje ioc, neavînd pe ce fi puse, şi un început timid de ceaţă. Cu cîteva minute înainte de a ajunge aici mă uitasem pe harta din telefon şi ţinusem minte că la un moment dat trebuie să cotim brusc la dreapta, în punctul în care se întîlnesc cele două benzi roşii (cea din Valea Fratelui cu cea din Valea Mărului). Presupuneam că aici era locul cu pricina, primind confirmarea după cîteva minute, cînd am găsit marcajul şi o săgeată pe una din pietre.

Pădurea nu ne-a mai oferit confort prea mult timp. Am ajuns în golul alpin, unde străjuia ceaţa. Vremea devenea tot mai infectă pe măsură ce urcam către Chica Pietrelor. Stratul de zăpadă crescuse serios, trecînd deseori de genunchi, iar vîntul sufla cu atîta furie încît abia ne ţineam pe picioare. Fiindcă începuseră să-mi îngheţe degetele în mănuşile de polar, ude muci, m-am oprit în mijlocul crestei să le schimb cu cele de ski şi să mănînc ceva. Recunosc că a fost un moment în care nu m-am simţit prea în largul meu. Mersesem pînă aici doar cu bluza de corp, dar n-a mai fost cazul. Degetele amorţiseră complet în scurtul timp cît mi-a luat să deschid rucsacul, să scot geaca şi să-mi bag mîinile în celelalte mănuşi. M-am mai încălzit cît am mîncat, urcînd apoi la inspiraţie, din piatră în piatră, fiindcă marcajul dispăruse de mult pe sub troiene.

N-au mai trecut cinci minute şi am intrat într-un white-out ca la carte, în condiţiile în care mai aveam cel mult o jumătate de oră de lumină, iar pînă la stînă mai făceam cel puţin trei ore. Şedinţă tehnică ad-hoc, opţiunile fiind:

  • ne hazardăm să continuăm spre stînă cu riscul de a face bivuac în zăpadă;
  • ne întoarcem pe unde am venit şi căutăm stîna de sub Strîmbanu;
  • ne întoarcem la maşini, mergînd toată noaptea;
  • mergem către lizieră şi facem bivuac.

Primele două variante cădeau din start: la prima era mult prea mare riscul de a ne rătăci, iar la a doua nu aveam siguranţa nici că găsim stîna, nici că e în stare cît de cît acceptabilă. A treia presupunea să găsim drumul înapoi către Strîmbanu, în condiţii de ceaţă şi noapte. Cădea şi asta. A rămas doar ultima: nănică în zăpadă, fără cort sau suprasac. Se anunţa o noapte albă şi la propriu, şi la figurat.

Vizibilitatea scăzuse sub zece metri, silindu-ne să scoatem busolele pentru a putea menţine drumul spre Chica Pietrelor. Ştiam zona binişor şi-mi aduceam aminte că în dreapta noastră e o căldare măricică, în care nu aveam ce căuta. Dacă am fi ajuns la stîlpii cu indicatoare ar fi fost ceva mai simplu, fiindcă de acolo am fi luat poteca de Turnu şi am fi campat pe undeva prin pădure. Poate am fi făcut şi un foc…

Tot mergînd din piatră în piatră, cu busola în mînă, dau la un moment dat de o bandă roşie pe una din pietre. M-a străbătut un sentiment de uşurare, avînd acum convingerea că sîntem pe drumul cel bun. În scurt timp am ajuns la stîlpii amintiţi, unde am mai ţinut o şedinţă tehnică. Propuneam să coborîm la Turnu Roşu, iar de acolo să luăm primul tren către Cîineni sau Valea Fratelui. Ne punem de acord şi începem să coborîm, cu mine pe post de ghid.

Pusesem busola către traseu, dar cumva m-am abătut prea mult la stînga, sfîrşind în Poiana Pleşii. În faţă vedeam doar un vîlcel acoperit de zăpadă, deci coborîserăm mult prea mult. Ştiam că undeva în stînga, cum urcam printre brazi, e o potecă spre traseul marcat, dar dracu’ s-o găsească noaptea? Am coborît ca să urcăm, fi-mi-ar capu’ al dracului. Urcăm fix pe lîngă lizieră, în încercarea de a ajunge la stîlpul pe care mi-l aminteam clar, aflat chiar la ieşirea traseului marcat din pădure. Îl găsim la lumina frontalei, că deja era noapte, scot busola şi iar îmi indică direcţia către poiană, mult în stînga paşilor pe unde urcsaem către stîlp. Nu mai rezist şi pornesc GPS-ul pentru harta din telefon, să văd în ce direcţie e poteca. GPS-ul indică… fix pe unde am urcat. Simt cum mă apucă nervii. Îl opresc, scot iar busola, de sub ac răsare o bulă de aer, iar acul se răsuceşte brusc cu vreo 30 de grade dreapta. Aha, deci aşa am ajuns în poiana aia nenorocită!

Continuăm să coborîm hotărît, cu acul aflat acum spre NNV, părăsind paşii care o luau la stînga spre poiană şi – în sfîrşit! – dînd de poteca marcată în bucata care trece printre afini. Nu mult mai în faţă vedem marcajul, iar mie mi se ia un pietroi de pe inimă. De aici înainte e floare la ureche.

Prin pădure, undeva înainte de pietroiul cu frunze, ne-am oprit să mîncăm şi să terminăm ceaiul din termos, aproape neatins. Aici ne-am dat seama că mergeam de vreo zece ore fără pauză, fără să fi stat vreo secundă jos. Abia la coborîrea din Lunca Pleşii ne-am oprit la o ţigară pe rucsaci. Cît de bine era să stăm jos! Parcă şi gîndurile mergeau altfel; ne-am dat seama că s-ar putea să nu avem tren către Vîlcea pînă dimineaţa, iar mie nu-mi prea surîdea dormitul în gară. Cu ultimele fărîme de baterie măsor distanţa pe calea ferată de la Turnu Roşu pînă la maşina mea. Obţin vreo 16km şi propun să-i parcurgem pe jos. Vorba aia, după 10 ore de mers ce mai contează încă vreo 3-4?

Ajungem la mînăstire, unde mai luăm o pauză de ronţăit nişte sticksuri sărate, bem apă de la izvor (eu am ras un litru din cîteva înghiţituri) şi valea pe forestier către gara din Turnu Roşu. Prin comună începem să întîlnim oameni, iar Bondarul remarcă prezenţa unui taxi lîngă o curte. Pe principiul „întrebarea moarte n-are” bate în poarta omului să-l întrebe dacă nu ne poate duce pînă în Lazaret, unde era maşina mea. Omul ne duce, plătim 40 de lei, apoi îi duc pe Jacky şi pe Bondar în Cîineni. Stabilim o tură mai boşoroagă prin decembire, la stîne cunoscute, uşor accesibile, apoi îmi văd de treabă căte casă.

Pe drum, stînd pe scaun şi conducînd, nu mi-am dat seama ce febră musculară am făcut în tură. Am simţit-o doar cînd a trebuit să urc scările (noroc că stau la unu), concomitent cu o foame de lup şi o sete de bou. Astfel, în douăzeci de minute au intrat în mine rînd pe rînd: două căni de apă, juma’ de tavă de fursecuri, juma’ de litru de lapte, o omletă din cinci ouă cu şuncă şi caşcaval, un ardei gras şi încă două căni de apă cu magneziu şi vitamina C. Hai, încă două fursecuri şi somn. Acum, cînd vă scriu toate chestiile astea, e şi mai rău decît ieri. Singura mea mulţumire e că sînt liber şi mîine, deci pot să mă relaxez liniştit.

Anunțuri
Etichetat cu: , , , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate
2 comentarii la “Făgăraş vest
  1. Daca te consoleaza cu ceva afla ca azi a fost vreme foarte buna…

  2. ratza spune:

    Și aici la fel.

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s