Transalpina Winterbike

furnici.jpg

Foto: VîlceaOnAir

Cînd vorbeşte aspiratoarele s-ascunde păianjenii! E vremea din an cînd suflu praful de pe Marghioala şi să-mi urc hoitul călare, în speranţa deşartă  că mai golesc untura din graniţă. Ultima dată încălecasem pe la începutul lui octombrie, iar săptămîna trecută am dotat-o cu anvelope şi pinioane noi, în timp ce mă uitam cu jale la plăcuţele de frînă de pe faţă. Vopseaua de pe etriere e mai groasă decît ferodoul rămas, dar nu mă cramponez eu în detalii de genul ăsta. Facem doar un test, cui îi trebuie frîne? Afară era destul de frumos, mi se părea că sînt în formă, deci mă avînt la o tură de vreo 40km de asfalt, numai bună de început de sezon. Desigur, realitatea mi-a spulberat părerile, ajungînd acasă rupt după doar vreo 20km (şi ăia făcuţi cu sughiţuri). Sînt praştie.

În formă sau nu, decid să mă duc la Transalpina Winterbike. Mă înscrisesem la concurs prin ianuarie, probabil sub influenţa vreunei substanţe cu denumire necontrolată. Sincer să fiu, nu eram sigur că pot să particip din cauza unui cumul de factori: faliment temporar din cauza unor cheltuieli necesare şi amînate la nesfîrşit, lehamite, lipsa timpului liber. Pînă la urmă am reuşit să storc o pauză de-o jumătate de weekend.

Viaductul Cîrligu Mare e în lucru, să nu vă miraţi dacă vedeţi coloană pe Valea Oltului. Vineri era coadă pînă la intrarea în Brezoi, lîngă baraj (doar vreo 8km). N-am avut răbdare să stau la semafor. M-am întors spre Cornetu şi am ocolit Cozia pe la Perişani. Seara am ieşit la o bere cu Mase şi Boss, ăştia urmînd să plece duminică prin Basarab la o tură de o zi. Dacă tot aveau sîmbăta liberă, au zis că vin şi ei la concurs. Ori mergeam cu ţoaclele pe pîrtie, pe zăpadă, ori băgam un bocanc scurt prin zonă, în funcţie de starea vremii. Oricum ar fi fost, făceam şi noi ceva mişcare. Nu multă, vreo două linguri…

Se face sîmbătă. Uitasem să-mi schimb pedalele, iar cu SPD-uri n-aş fi participat decît sub influenţa alcoolului. Pierd vreo zece minute cu schimbatul lor după ce le împrumut pe cele de la bicicleta lu’ taică-miu, încă vreo zece cu cafeaua, ajungînd în Vîlcea cu aproape juma’ de oră întîrziere să-i iau pe ăştia doi. Mase avea ţoacla la Păscoaia, chestie care însemna încă jumătate de oră consumată, aşa că pînă la pîrtie aveam de condus aproape 120km într-o oră jumate, să prindem înscrierile.

Cînd mă grăbesc să ajung undeva (exclusiv din cauza mea, estimări prea optimiste ale timpului necesar), întotdeauna nimeresc cîte un melc care să mă scoată din sărite. Nici sîmbătă dimineaţă n-a fost diferit. Aveam în faţă un Audi A8 dotat cu motor de 3,7 litri, numere de Bucureşti şi sofer retardat. De fiecare dată cînd încercam să-l depăşesc, jigodia dădea talpă. Cei 65CP ai mei, chinuiţi de trei inşi şi două biciclete, nu pot accelera mai rapid decît 280CP care duceau un bou şi două skiuri. Avînd avantajul drumului cunoscut, ne-am depăşit reciproc de cîteva ori pînă cînd l-am pierdut după o serie de curbe, văzîndu-mi liniştit de drum pînă aproape de intersecţia de la Brezoi.

Ocol la Păscoaia, adaug ţoacla lui Mase în rastel, continuînd spre Vidra. Biata Corsa îşi schimbase ţinuta de drum şi-i dansau bucile prin curbe ca la samba. Drumul prost mi-a temperat elanul, fiindcă la fiecare set de gropi mă uitam să văd dacă mai am haionul şi ţoaclele la locurile lor. În sfîrşit, ajungem la baza pîrtiei în timp util.

Cumpăr biletele, suim bicicletele în gondole cu noi lîngă, iar sus luăm cunoştinţă de starea relativ precară a vremii. În jur de -1°C, vîntos, nor şi ninsoare. Mişto vreme de pedalat! Cît se înscriu ăştia încerc să pedalez în urcare spre linia de start, dar remarc zăpada neplăcută. Nu era aşa de bătătorită precum arăta prin pozele făcute cu o zi înainte, iar roţile intrau şi pînă la butuc, fără avertisment. „Să vezi ce măcel iese aici! O să ne adune ăştia de pe pîrtie ca la Auschwitz, cu lama de la Ratrack.” îi zic eu unui cunoscut. Rîde.

Pînă să înceapă concursul ne-am apucat de tencuit cîte-o alveolă, ca nişte sportivi adevăraţi ce sîntem. Mă cam luase frigul stînd pe loc, chestie sesizată de reprezentanta sponsorului oficial. Îmi întinde vreo trei recipiente de Stalinskaya. Golesc vreo două şi-mi fulgeră prin ţeastă gîndul că dumnezeul beţivilor o să facă iar ore peste program cu mine. Ce combinaţie mai bună ar putea să mă ajute să suflu în veioză decît alcool+bicicletă+pîrite de ski?

Se dă startul şi începem drumul durerii, împingînd la biciclete pe păntoc, parte componentă a traseului premieră în România: XCO pe zăpadă. Gîfîi liniştit în coada plutonului, alături de alţii la fel de în formă ca mine, rîzînd la tot felul de tîmpenii. Urcuşul se termină, încalec şi-i dau la vale pe zăpadă, coborînd prin viscol cu ochii mari şi sfincterele mici, în timp ce roţile urmează trasee doar de ele ştiute. Urmează un ac de păr şi tre’ să urc ce-am coborît. Cu chiu, cu vai, ajung în vîrf, de unde începe coborîrea în serpentine spre linia de start. Ce să stai în şa, nenică? Cracii pe jos, cîteva căzături evitate, mă dureau mîinile de la sprijinit în ghidon, şleauri de toate formele şi în toate direcţiile, urme de nefericiţi care luaseră pîrtia în braţe, tot tacîmul! Trec de start şi dau a doua şi ultima tură. Bine că m-a dus capul să mă înscriu la hobby, altfel trebuia să mai dau una şi nu mă simţeam în stare. A doua tură parcă a decurs mai uman, trecînd de linia de sosire după 3km făcuţi în vreo trei sferturi de oră.

Cum aşteptam tremurînd să ajungă toţi participanţii, fata de la Stalinskaya mă cadoriseşte cu încă vreo cinci sticluţe de votcă, dar nu mai pot bea avînd în vedere că tre’ să conduc pînă acasă. Toţi cei 84 de concurenţi ajung la finiş fără daune, iar festivitatea de premiere începe cu un cablu defect, unicul disponibil, singurul capabil să unească microfonul cu amplificatorul. Încerc să-l dreg, microfonul refuză să pornească, probabil din cauza bateriilor pe ducă (sau a frigului). Cei mai buni sînt premiaţi, cei mai norocoşi cîştigă la tombolă.

Pînă una-alta sper să termin toate proiectele pe care le am pe cap şi să-mi iau dracului o pauză. Una zdravănă, în care să am timp suficient de citit, de plimbat; să-mi revină inspiraţia şi cheful de scris. Să am un strop de timp în care să mă pot antrena cît de cît pentru Cozia MTB. M-am băgat iar la tura lungă, de 55km, şi parcă aş vrea totuşi să ajung întreg acasă fără să abandonez… Am plecat către maşină, admirînd din telegondolă peisajul formidabil care se vedea înspre Lotru. Dacă mai era nevoie, mi s-a întipărit şi mai tare nevoia de munte luat la bocanc. O avea el MTB-ul farmecul lui, dar tot mai tare mă atrag zonele sălbatice în care pot ajunge doar pe jos.

loaza.jpg

Anunțuri
Etichetat cu: ,
Postat in Ţoaclă
Un comentariu la “Transalpina Winterbike
  1. Mase spune:

    Aia cu iesirea de duminica din Basarab n-a mai fost sa fie.

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s