Poiana cu Narcise de la Negrileasa

Se apropie Cozia MTB şi eu n-am adunat nici măcar o sută de kilometri de antrenament, din diverse motive: ploaie, lipsă de timp, lene. Ca să văd dacă-mi mai rezistă hoitul la o alergătură serioasă m-am înscris la o tură de vreo 50km şi 1000m de diferenţă de nivel prin Trascău: Întregalde – Ivăniş – Ghioncani – Mogoş – Negrileasa – Sfîrcea – Necrileşti – Întregalde. Cunoşteam doar doi inşi din toată gloata de peste o sută de participanţi, nişte clujeni cu care mă întîlnisem întîmplător în Cozia cînd am fost şofer de autobuz. Vremea nu arăta deloc îmbietor, dar am plecat cu tupeu spre Galda de Jos, unde m-am întîlnit cu Puiu şi Doria. De aici am mers în coloană către Întreglade, unde fiecare şi-a parcat maşina pe unde putea.

Pornirea a avut loc pe bucăţi. Vă daţi seama că un grup de asemenea mărime nu poate fi păstrat compact, mai ales că erau oameni de toate vîrstele. Am dat cîteva sprinturi la început ca să mă încălzesc, mergînd apoi în propriul ritm pînă în Ghioncani, unde s-a oprit toată lumea la bere şi poză de grup. Nu ştiu cît am stat, cert e că nu mult mai sus a început panta. Şi ploaia, evident, că nu putea lipsi din peisaj. De plouat ploua, de frig era frig, kilometrajul renunţase să mai contorizeze şi dormea liniştit, da’ prostu’ băga la tricou şi-n pantaloni scurţi, cu ochelarii pe rît, fără să-i pese.

Ajung sus, unde mai toţi îşi scoteau gecile ca să se protejeze de crivăţ şi de mocăneasca aia nenorocită. Nu şi eu. Pentru un plus de prostie mi-am dat ochelarii jos şi am început să cobor către Mogoş. I-aş fi dat eu mai tare la vale, dar îmi paralizaseră mîinile pe ghidon de la frig, eram ud fleaşcă şi nici nu ştiam cum se comportă noile anvelope. Coborîrea se termină odată cu ultima lingură de nisip evacuată din cavitatea mea bucală (între noi fie vorba, cred că n-aveam nicio gaură neatinsă de nămol). Sincer să fiu, habar n-aveam pe unde eram prin pluton. Trag sub un molid zdravăn sub care nu ploua şi era uscat, să mai aştept nişte oameni.

Cum stăteam eu sub molid tremurînd din răsputeri, îmi aduc aminte ce voiam să fac: să scot geaca şi s-o iau pe mine. Tricoul era muci, dar cu geaca peste era chiar plăcut. Mai vin cîţiva din spate, continuăm traseul, oprim într-o intersecţie şi tot aşteptăm. Pînă la urmă aflăm că restul erau în Mogoş, la o altă berică. Ajung acolo şi mă proptesc de un stîlp sub o scară ca să nu mă mai plouă, stînd retras şi aşteptînd să o luăm din loc. Ştiu, ştiu; sînt sufletul petrecerii. În timp ce rezemam stîlpul, pierdut în gînduri, mă trezesc cu Eniko – pînă atunci doar o cunoştinţă virtuală –  venind spre mine şi făcîndu-mi cunoştinţă cu o parte din grupul ei din Alba. Ne-am înşirat la poveşti, continuînd împreună spre Negrileasa, dar aproape de sfîrşitul asfaltului simt că am şaua prea jos şi mă opresc s-o ajustez. N-am mai reuşit s-o ajung din urmă pe Eniko, realizînd ce condiţie fizică excelentă n-am.

Începuse să mă cam dispere ploaia, iar pe macadamul de dinainte de pădure m-au lăsat bateriile şi a trebuit s-o împing pe Marghioala pe majoritatea urcuşurilor, deşi erau extrem de blînde. Mă gîndesc cu groază la ce mă aşteaptă în weekendul viitor în timp ce şoşonii mustesc şi lumea trece pe lîngă mine. Din fericire a urmat o bucată aproximativ plată, apoi o coborîre scurtă care se termina într-un noroi care mi-a dat emoţii, iar în dreapta ne răsare cabana de la Negrileasa. Parchez rabla pe nişte bolovani şi intru.

Mamă, ce căldură! Mamă, cum se uita lumea la noi ca la urs! Mamă, cum ne plîngeau unii soarta! Mamă, ce bine e să te speli cu apă caldă! Îmi găsesc un scaun într-o margine, trag o pungă de plastic peste el şi-mi comand un 3 în 1. În ordinea gradelor: ceai, cafea, palincă. Toate mici. Le termin, iau geaca udă muci înapoi pe mine şi mă îndrept spre bicicletă cu mersul de bolnav de Parkinson. Destinaţia? Poiana cu Narcise. Iniţial pe bicicletă, dar cum palinca mi se lăsase în craci am renunţat repede şi am trecut înapoi la împins.

Poiana cu Narcise cred că ar arăta mult mai bine fără vînt, ploaie şi ceaţă, avînd în vedere că zona arăta fabulos inclusiv pe vreme urîtă. Era plin de flori peste tot, dar n-am făcut mulţi pureci pe acolo din cauza frigului care-mi intra tot mai tare în oase. O încalec pe Marghioala şi-i dau la vale prin nămol, uluit de cît de bine se comportă anvelopele (Schwalbe Nobby Nic). Încep să mă bag prin locuri prin care nu m-aş băga în mod normal, doar ca să văd cum se comportă. Nu contează că e nisip, mîl, macadam sau iarbă; unde am pus roata – acolo stă! Prind încredere în ele şi le bag prin toate mocirlele disponibile, tencuindu-mă cu simţ de răspundere şi remarcînd că baligile aruncate în meclă aveau un gust cam de căcat.

Ne risipim iarăşi în timp ce urmam muchia spre Sfîrcea, un drum de căruţă atît de mocirlos de-am zis că am fost la narcisele de la Techirghiol. Pentru vreo zece minute am avut parte de soare, însă la ieşirea din pădure rămîn iar fără baterii şi mă opresc să rumeg tacticos un Snickers. Cineva din spate spune că la vreo sută de metri mai în faţă încep cei 15km de coborîre. A, deci pînă la maşini e doar coborîre? PERFECT! Termin ciucalata şi-i dau la vale ca un maniac, avînd încredere deplină în roţi, uimit de cît de predictibil se comportă.

Am depăşit, am fost depăşit, m-a rupt iar ploaia, dar am ajuns întreg la maşină. Eram tencuit din cap pînă în picioare, iar hainele de schimb pe care le luasem cu mine păreau inutile. Îmi trag pantalonii de scandal peste cei scurţi, dau jos tricoul de pe mine şi-l iau pe cel curat, pun parasolarul sub cur, salut lumea care mai era prin împrejurimi şi plec spre casă. Puţeam ca un şobolan şi tot drumul am scuipat nisipul acumulat între gingii.

Una peste alta, cu toată nasolia aia de vreme, traseul e magnific şi o să mai merg prin zonă cît de curînd. Doar să-mi treacă durerea de cur şi să scap de gustul de baligă…

Anunțuri
Etichetat cu: , ,
Postat in Ţoaclă
4 comentarii la “Poiana cu Narcise de la Negrileasa
  1. sudana333 spune:

    Ai descris perfect experiența de ieri. Spor la pedalat!

  2. Nagy Reka spune:

    Si noi la fel, o sa ne mai intoarcem. Spor la pedalat… A fost totusi o zi frumoasa cu tot cu ploaie si vant…peripetii de neuitat..

  3. ciao dude .. daca mai bagi ture pe sosea zi-mi si mie .. sporuri !!

  4. ratza spune:

    A fost cu nămoale și cam bălegoasă. Asfalt cred că am avut vreo trei kilometri. :)

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s