Grecia altfel – prolog

Datorită legendelor citite cînd eram copil, Grecia mi se părea o ţară interesantă pînă anul trecut, cînd am fost cu familia în Lefkada. De atunci mi se pare realmente fascinantă şi, imediat după ce m-am întors în România, m-am apucat de strîns bani pentru anul ăsta, planificînd cu Lau o vacanţă mai lungă şi complet altfel faţă de cum face majoritatea: un tur prin cît mai mult din Grecia continentală.

Planificarea în sine a decurs destul de rapid. În vreo două săptămîni am reuşit să stabilim traseul şi cazările în linii mari, mind-map-ul de organizare devenind rapid o structură destul de similară mitologicei Hidre, căreia îi tăiam un cap şi îi răsăreau altele în loc. Planul general prevedea mai multe localităţi, fecare cu scopul ei:

  • Paramythia – tîrgul de fructe de sîmbătă dimineaţa şi oaia la grătar;
  • Monodendri – Cheile Vikos, unele dintre cele mai adînci raportate la lăţime;
  • Parga – bălăceală în Marea Ioniană;
  • Chrani – bălăceală în Marea Mediterană;
  • Delphi – istorie şi mitologie;
  • Meteora – peisaj şi un pic de mistic;
  • Halkidiki – bălăceală în Marea Egee.

Toată lumea ştie că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg, inclusiv eu, numai că anul ăsta am simţit-o pe propria piele mai abitir ca-n oricare alt an. Sînt mult prea multe detalii ca să le înşir aici; ideea e că nimic din ce am planificat în 2016 n-a mers cum voiam. Absolut nimic, indiferent că e vorba de  muncă sau de timpul liber. Am aşteptat concediul ăsta ca niciodată şi nu m-am putut relaxa decît parţial şi doar în ultima din cele trei săptămîni. Restul timpului a fost o sursă constantă de stres şi de probleme pe care trebuia să le rezolv cît mai repede.

În articolul anterior spuneam că, din cauza problemelor de la motorul Corsei, stăteam pe ace în aşteptarea talonului de la Fordache şi eram pregătit să pierd una din nopţile de cazare. Din nou, cu ajutorul fratelui meu, am aflat joi noaptea că nenorocitul ăla de talon nu fusese expediat din Bucureşti. Cu inima strînsă, am decis să plec cu Corsa vineri dimineaţa, în ciuda tuturor problemelor de origine necunoscută pe care le avea, fiind totuşi o maşină pe care o cunosc destul de bine. La urma urmei, dacă era să mă lase pe undeva, mă putea lăsa orice maşină, doar că l-aş fi preferat pe Fordache, care e mai confortabil la drum lung. Mult mai confortabil, doar că  n-a fost să fie.

Aşadar, pe 8 iulie 2016, la 4:30 dimineaţa plecam cu Corsa din Ocniţa, locul meu de baştină, către primul punct din Grecia. Cu drumul pustiu, la 7:30 treceam de vama cu Bulgaria, aşteptînd o jumătate de oră după schimbul de tură de la dugheana cu vignete. Între timp ajunge şi Lau, care prinde schimbul de tură al vameşilor, iar la vreo opt şi ceva îi dădeam talpă prin Bulgaria, dezmorţind pivoţii prin gropile dintre Lom şi Montana, pe unde ne băgase handicapatul ăla de GPS. Drumul era atît de prost la un moment dat, încît am avut impresia că pe acolo şi-au tîrît Kerry King şi Jeff Hanneman chitarele cînd au scris „Chemical Warfare”. Ceva mai în faţă a intrat pe post şi Dave Lombardo, dacă-mi înţelegeţi aluzia…

După ce am ajuns pe lîngă Montana şi am intrat pe european i-am dat talpă ca toţi ceilalţi participanţi la trafic. Nu de alta, dar la un moment dat eram depăşit pe ambele părţi, pe banda a doua şi pe cea de urgenţă, chit că aveam vreo 110km/h. Am cam stat cu morcovul în cur o perioadă, iar pe aproape de autostradă motorul a sughiţat de vreo două ori, rupîndu-mi tamponul longitudinal de la cutia de viteze. Imediat după sughiţ a început cu clămpăneala de tacheţi sau ce dracu’ o fi bătînd. Nu făcusem nici 500km şi maşina deja începea să se descompună.

Mai luăm o ţeapă de la GPS, care ne bagă pe South Ring. Aproape o oră pierdută prin trafic, dar parcă totuşi mai rapid ca pe noapte, cînd am mers cu 50km/h dintr-un cap în altul şi m-a mai oprit şi poliţia. Pe la 13:30, după fix şase ore de traversat Evul Mediu, treceam în Grecia. O scurtă pauză de dezmorţit după graniţă, apoi ţeavă către Thessaloniki.

Deşi mergeam cu 100-110km/h, constant, fără bruscări, maşina a început să dea semne de oboseală în rampa de dinainte de a începe coborîrea către Thessaloniki, undeva în jur de ora cinci. Tremura ca toţi dracii, refuzînd să mai tragă şi amintindu-mi de experienţa de anul trecut, păţită după vama cu Bulgaria. Tot pe la ora cinci, tot cam aceeaşi viteză, aceeaşi temperatură afară. Încep să bănuiesc faptul că nu-i prieşte temperatura mare de afară.

Motorul se răceşte consistent pe coborîre, începe să funcţioneze normal, însă după vreo 30km începe iarăşi să facă figuri. În prima benzinărie oprim să facem plinul, fiindcă ne aşteptau urcuşurile de pe Egnatia Odos. Las maşina să se odihnească, copiii şi nevastă-mea bagînd relaxaţi cîte o îngheţată în timp ce eu îmi rod unghiile, stresat de faptul că nu ştiam cauza comportamentului. Iau decizia să continui drumul cu 80-90km/h sau chiar mai puţin pe urcare şi să văd cum se comportă maşina. Desigur, pe pante a mai sughiţat de cîteva ori. Ca niciodată, am mers atît de stresat încît nu-mi aduc aminte niciun detaliu de drum în aproape 200km.

Într-un final am ieşit din autostradă către Paramythia şi a trebuit să ne despărţim de Lau, care avea cazarea în altă parte. Ca sursă suplimentară de stres, nu găseam hotelul. Trecusem adresa aiurea pe hartă şi am trecut pe lîngă hotel de vreo patru ori. În căutarea acestuia, în schimb, am dat peste un izvor cu apă de munte, perfect după atîta timp petrecut pe drum. L-am găsit cu chiu, cu vai, după ce am întrebat nişte oameni la o tavernă, care nu vorbeau o boabă de engleză, dar care ştiau greacă, germană şi italiană, limbi care-mi sînt complet străine. Copiii s-au băgat în piscină, eu am răsuflat uşurat, iar maşina începuse să refuze să se mai închidă. Cu ajutorul unei siguranţe scoase şi ceva nervi am rezolvat şi problema asta, apoi m-am băgat la somn. Era 20:30 şi condusesem 1088km în 14h25min. A doua zi începea vacanţa propriu zisă. Teoretic…

Anunțuri
Etichetat cu:
Postat in Plimbări familiale
5 comentarii la “Grecia altfel – prolog
  1. Dragos spune:

    Pai ne lasi cu ochii in soare ? Finalul ? Vacanta, poze ?
    Ai curaj nebunesc sa pleci cu familia in vacanta sa nu fii sigur pe masina.

  2. ratza spune:

    Răbdare, că mai am de scris. :)

  3. popai spune:

    La cum te cunosc nu ma mira. La faza cu hotelul…. Nu ma asteptam… Pe miha o stiu mai organizata si documentata.chiar sunt curios ce avea corsa… Un egr…cumva…

  4. Adrian spune:

    Mare curaj sa faci asa drum lung cu masinuta aia :)

  5. ratza spune:

    Nu eram la primul drum lung cu ea. De fapt, îmi pare rău că maşinuţa aia nu are gură să povestească pe unde a fost. A vizitat locuri pe care SUV-urile le-au evitat.

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s