Grecia altfel (VII)

19 iulie – Golden Beach

Aveam un chef nebun de bălăceală chiar de la prima oră a dimineţii, lucru destul de ciudat pentru mine. Fără a sta prea mult pe gînduri, ne îndreptăm către plaja aflată la cîteva minute de hotel. Ajunşi acolo, copii s-au băgat în apă, însă mie nu-mi prea plăcea locul din varii motive: privelişte seacă, pietre, alge etc. Trec vreo cîteva minute, adun copiii din apă şi ne cărăm spre maşină, să căutăm o altă plajă. Găsesc pe Google Maps cîteva care păreau mai decente, însă pe celălalt mal al Kassandrei, foarte aproape de Pefkochori.

Desigur, am luat vreo două ţepe pînă să ajungem pe plajă trecînd de drumul către ea şi vîrînd biata Corsa pe nişte şleauri de-am zis că rămîn suspendat pe acolo. Drumul a fost totuşi ţeapăn, nu s-a surpat nimic, iar în scurt timp vedeam plaja şi marea. În dreapta drumului era un loc umbrit de nişte pini, cu vreo două maşini parcate la umbră şi loc de încă alte zece lejer. Plaja era la vreo sută de metri mai jos, toată lumea bulucindu-se să lase maşinile cît mai aproape de plajă, probabil să nu-şi pîrlească tălpile pe nisip. Am preferat să las maşina la umbră şi să mergem pe jos pînă la plajă.

O parte din drum trece printr-o fostă băltoacă (probabil sezonieră, acum uscată) plină de pipirig tuflit de roţile maşinilor şi care aluneca ca dracu’. Încă nişte zeci de metri şi iată-ne pe o plajă mirifică, cu nisip fin, lungă de nu-i vedeam capătul şi destul de aerisită. Apa mult mai caldă decît pe celălalt mal, aşa că n-am stat prea mult pe gînduri şi m-am băgat la un snorkeling pe lîngă stîncile din dreapta plajei. Nu m-am întors cu mîinile goale, ci cu un buzunar plin de scoici şi o perche de ochelari pe care am găsit-o pe fundul apei, la vreo cincizeci de metri de mal.

Timpul a trecut repede şi am plecat de pe plajă cînd soarele a început să ardă şi stomacul să miorlăie după haleu. Ei bine, iarba aia măcinată de roţi era formidabil de moale pentru tălpi. Nici covorul din sufragerie nu e aşa de fin şi plăcut la atingere. Fiindcă Pefkochori era la o aruncătură de băţ, ne-am dus să luăm de pe acolo ceva de mîncare, găsind o măcelărie prin centru. Am lăsat-o pentru întoarcere, dînd mai întîi un mic ocol pe plaja din oraş, plină ochi de turişti. Arăta la fel de rău ca plajele de la noi: înghesuită, gălăgioasă, mizerabilă. Ne felicitam reciproc că nu ne-am băgat pe acolo.

Vizita pe ponton a fost superbă. Apa arăta pur şi simplu incredibil, plină de peşti şi de arici astupaţi de un turcoaz diferit de toate nuanţele văzute pînă atunci. De altfel, deşi majoritatea plajelor au apa turcoaz, nuanţa diferă considerabil dintr-un loc în altul, asftel că nicio plajă nu seamănă cu alta, chiar dacă sînt la distanţe de doar cîteva sute de metri. Fascinant, vă zic! Am tras vreo două poze pe post de wallpaper pentru telefon şi laptop, după care ne-am luat cîte un gyros, vreun kil şi ceva de carne proaspătă de la măcelăria amintită, apoi spre hotel, pentru somnul de după masă.

Gyrosul fusese mai mult o gustare, foamea fiind încă prezentă, aşa că în timp ce eu hăcuiam halca de porc Miha s-a dus pînă la un market din apropiere să ia nişte legume. Am tras o tocană de ne-am lins pe degete, minunîndu-ne încă o dată că ustensilele din bucătărie erau noi-nouţe, nefolosite de nimeni altcineva în afară de noi. Cu maţele pline şi rupţi de oboseală de la plajă n-am mai avut altceva de făcut decît să băgăm cornul în pernă pînă spre seară, cînd am mai băgat nişte peşte la taverna ochită cu o seară înainte. Somn de voie.


20 iulie – Golden beach, Agios Nikolaos

Nu mai aveam chef de căutat alte plaje, aşa că am plecat tot spre Golden Beach. Pentru prima dată în tot sejurul, cerul era complet acoperit de nori şi destul de răcoare. Spre surpriza noastră, în afară de noi nu mai era absolut nimeni pe plajă. Complet pustiu, patru inşi pe un kilometru de plajă, genul meu de peisaj. Apa era mai caldă decît aerul cu vreo două grade, bătea şi-o briză destul de răcoroasă, aşa că e de înţeles că nu-i mai scoteam pe ăia mici din apă nici în ruptul capului. Nici mie nu-mi venea să ies, deşi eram ameţit bine de valurile care mă legănau în timp ce holbam ochii după peşti. Vreo jumătate de oră am stat pe lîngă stînci uitîndu-mă cum înoată şi cum se camuflează mîncarea mea favorită: caracatiţa mediteraneeană. În farfurie e destul de rigidă, dar cînd e vie ai impresia că împingi degetul într-o piftie mai nefăcută. O creatură sperioasă care se bazează extrem de mult pe camuflaj, metodă de apărare la care pur şi simplu excelează. Am văzut-o luînd forma şi culoarea algelor, stîncilor şi a nisipului, mişcîndu-se lent, odată cu bătaia valurilor. N-aş fi avut nicio şansă s-o văd dacă nu s-ar fi mişcat deloc.

La vreo oră după noi au venit Lau cu Cristina şi Robert, ne-am mai bălăcit o tură, Lau s-a dus să înalţe animalul zburător pe după stîncile din apropiere, eu mi-am luat pielea de pe tălpi în încercarea nereuşită de a da ocol zonei împădurite şi a ajunge în mica lagună de după, am scos din apă copiii muraţi şi ne-am îndreptat către Agios Nikolaos, o bisericuţă veche din extremitatea sud-estică a Kassandrei. În timp ce ne uitam la Athos, care răsărea semeţ peste înălţimile din Sthonia, un cuplu care tocmai plecase din zonă cu un ATV îşi pierde GoPro-ul. Toată lumea a strigat după ei, fără suces. Tipul i-a dat gaz înainte, fără să audă sau fără să-l intereseze agitaţia creată. Oamenii vruseseră să lase camera la intrarea în bisericuţă, pe o laviţă, dar mie îmi vine altă idee în cap: cît de repede poate merge un ATV faţă de Corsa? Iau camera în maşină şi plec vijelios după cuplu, în speranţa că-i ajung din urmă înainte să se bifurce drumul. Coteţul parcă simţise că e rost de măcel şi mergea de-mi era drag, mîncînd curbele una cîte una, pînă i-am ajuns din urmă. Două claxoane, geamul lăsat jos, întind camera, oamenii mulţumesc, iar cînd să mă întorc îl văd pe Lau venind la deal cu tot restul trupei. Ai mei urcă în maşină şi dăm să ne întorceam agale spre hotel.

Cum mergeam eu relaxat, făcînd mişto de indicatoarele cu plaje, într-o intersecţie văd o vacă într-un Focus că dă să iasă fix în mine. Vacanţă, vacanţă, da’ căscăm şi noi ochii înainte să ieşim din intersecţie? Smucesc de volan stînga, intru pe contrasens, mă cîntăresc în frîne şi evit proasta în ultimul moment, cu cîţiva metri. Dacă venea ceva din faţă o făceam terci. Totul s-a petrecut atît de repede că n-am apucat nici să înjur. Noroc că am nevastă serioasă; i-a pocit ea neamurile. Restul drumului a decurs fără vreun alt incident.

Ajunşi la hotel, ne-am apucat de făcut o masă ceva mai festivă pentru ziua fiică-mii. Încă o tocană şi tzaziki, spre deliciul Cristinei, rămasă surprinsă că e la fel de bun ca cel de prin taverne. La urma urmei, ce poţi greşi la amărîtul ăla de sos? Am pus la cale planul pentru a doua zi, cînd urma să plecăm spre casă, iar seara, tîrziu, ne-am apucat de strîns calabalîcul pentru ultima oară. Se încehia o altă vacanţă, poate cea mai frumoasă avută pînă acum, cu o droaie de locuri vizitate şi o mulţime de aventuri. Poate mi-ar fi plăcut şi mie mai mult dacă n-aş fi stat aşa de stresat. Totuşi, parcă abia aşteptam să ajung acasă.

Anunțuri
Etichetat cu: , , , , ,
Postat in Plimbări familiale

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s