Crestele Doabrelor

În tura din Sturii Puturoasei am rămas fără permis, iar vineri îmi expira perioada de suspendare. Cum următoarele weekenduri nu o să mai văd munte decît în poze, am zis să leg drumul făcut la Vîlcea cu nişte poteci. Deşi Crestele Doabrelor sînt subiectul principal, tre’ să mă descarc un pic.

Mi-am luat liber vineri, mi-am dus plozii pe unde aveau ei treabă, iar după trei ore în tren dădeam talpă prin Rîmnicu Vîlcea între gară şi stadion, să-mi recuperez ţidula de la DRPCIV. Era fix 11:00 cînd am intrat la ghişeul unde mi-am schimbat permisul acu’ doi ani, sperînd să nu dau din nou de mutra aia acră de la permise. Scot catastifu’ cu acte, că luasem după mine cartea de identitate, chitanţa de la amendă, dovada de circulaţie, cererea pentru restituire gata completată şi… deisgur, aceeaşi faţă de la preschimbare, astăzi veselă şi zîmbăreaţă. Oi fi prins-o eu la PMS.

– Bună dimineaţa. Pentru recuperarea permisului suspendat…

– Aoleo, păi nu la noi?

Simt că-mi pleacă pardoseala de sub bocanci.

– Păi nu la DRPCIV?

– Nu la noi, la Rutieră, la Rîureni.

– Am înţeles… Ştiţi cumva pînă la cît au program?

– E, e program, du-te, că prinzi deschis. Da’ unde te duci să schiezi?

– Nu mă duc la ski, mă duc pe munte.

– Aha. Du-te, că sigur prinzi deschis.

Ştiind programul de lăuze, deja presimţeam că-mi mai iau o zi liberă luni. Ies de acolo înjurînd, găsesc singurul taxi din zonă, ajung la Rutieră, mutată undeva prin cîmp, la vreo şase kilometri distanţă. O demoazelă tinerică iese fix cînd iau namila în cîrcă.

– Bună ziua. Pentru recuperare permis suspendat? La dumneavoastră.

– Bună ziua. Da, dar nu pe aici, pe laterală.

Intru, scot hîrţogăraia, face ochii mari, îmi ia doar buletinul şi dovada, apoi se apucă de căutat permisul. E rîndul meu să fac ochii mari. Într-o cutie de dimensiunea a două tăvi de aragaz puse una lîngă alta stăteau stivă sute, dacă nu mii de permise. Mai în glumă, mai în serios, nu mă pot abţine să nu-mi exprim mirarea:

– Cred că juma’ de judeţ are permisele în cutia aia.

– Habar n-aveţi, îmi răspunde, amuzată.

Îmi găseşte permisul după vreo zece minute de săpături arheologice, litera „P” ocupînd aproape un sfert din cutia aia, semnez de primire într-un registru, mulţumesc şi forţez un pic nota la plecare.

– Adio. Adică sper să nu mai calc vreodată pe aici.

– Adio!

Iată că Poliţia Română începe să capete simţul umorului. Bine, eu zîmbesc tîmp, că pînă acasă mai am vreo şapte kilometri. Să mă mai duc după un autobuz? Să mai iau un taxi? Ei, draci, hai pe jos. După vreo oră şi ceva eram acasă, ajungînd cu cîteva secunde înaintea autobuzului.


Doabre

Crestele Doabrelor

Veni ziua turei. Vorbisem cu Jacky să ne ia pe mine şi pe Boss, ca să nu mai mergem cu trenul pînă în Lotru şi să facem o oră pe jos de acolo pînă în Brezoi. Pînă să vină ceilalţi trei participanţi m-am băgat pe la Diana să-mi iau haleu, Boss şi-a tras o cafea, iar Jacky testa scaunul maşinii. Începe să picure.

Apare restul trupei şi intrăm în traseu printre case, constatînd că izvorul abia mai pişă cîte-o linguriţă de apă. Nici vorbă să umpli o sticlă într-un timp decent! Apelăm la soluţia de rezervă, apă direct din Doabra, de la confluenţa cu Zîmbru. Mai luasem în trecut de aici şi n-am avut probleme niciodată.

Urcuşul e direct şi brutal, pe muchie, către stîlpul de înaltă tensiune, unul dintre puţinele puncte de reper din poteca încîlcită care ne paşte. Peste vîrful Doabra se lasă nişte nor, înspre Poiana Suliţei cerul arată fatidic, vîntul se înteţeşte şi începe să plouă. Ce vreme superbă…

Continuăm să urcăm susţinut pînă pe sub primul colţan, Marius avînd oarecum aceeaşi reacţie ca a colegilor mei de serviciu: „zi-mi că nu e tot traseul aşa!”. Rîd şi-i spun că mai avem de urcat şi coborît în acelaşi stil aproape pînă la capăt.

Poteca începe să se lase spre dreapta, printr-o spălătură, coboară într-o şa pe lîngă un colţ mai mic, ocoleşte pe stînga, apoi urcă abrupt spre Doabra. Aici e zona cu dediţei, acum ofiliţi, dar în număr mult mai mare ca anul trecut. Iese soarele pentru scurt timp, iar cînd coborîm de pe vîrful cu impresionanta înălţime de 860 de metri se dezlănţuie norul şi ne trimite o ploaie transformată în ninsoare la interval de doar cîteva secunde. Mă ia frigul şi-mi trag geaca pe mine, la fel ca ceilalţi.

Poteca se lasă în dreapta, apoi coboară brusc către stînga, printr-o viroagă, ocolind colţanul care are potecă bătută, dar care se termină în vîrf. De sub pietroi urcăm către printr-o rarişte de stejar, de unde vedem pe Rechin un alt grup, probabil veniţi la o tură de o zi. După rarişte coborîm către o altă şa şi dăm într-un vîrfuleţ din care traseele se despart, ambele în coborîre. În stînga coboară o potecă fix pe muchie, pînă la confluenţa a două pîraie, iar din fundul văii, perpendicular pe firul apei, se poate urca ţinînd uşor stînga, către Piatra cu Pini, Domul Doabrelor şi apoi către casa lui Todorof. În dreapta, din vîrful amintit, continuă fostul triunghi roşu, marcaj uitat de timp şi din care se mai văd doar frînturi de vopsea pe ici-colo. Poteca ne coboară iarăşi brutal pînă într-o şa îngustă, pe sub un alt bolovan, apoi iese în pădure, sub creastă, continuînd domol, pe o oarecare curbă de nivel, pînă la capătul văii.

Din cauza vremii capricioase renunţ să mai urcăm pe Dom, lăsat pe altă dată. Ne vedem mai departe de drum, Marius cu Andra fiind ceva mai în spate, în timp ce eu cu Boss, Dragoş şi Jacky înaintam leneş printre căzături şi lăstăriş. Ieşim pe ultimul bolovan, zărim casa şi zarzării înfloriţi de lîngă, coborîm, iar după vreo cîteva minute traseul ia sfîrşit în poiana de lîngă izvor. Punem corturile, adunăm lemne de foc şi ne înşirăm la ţuică şi poveşti, cînd plouaţi, cînd bătuţi de vînt, pînă cînd feştila a dat semne de oboseală pe la zece şi ceva.

Cu toată ploaia de peste noapte, am dormit lemn. Pe la şapte fără ceva am făcut ochi, nemaiputînd dormi. În vatră încă mai era jar, aşa că focul a prins viaţă repede. Mîncăm, mai adun nişte cimbrişor ca să completez restul de lămîiţă şi ciuboţica-cucului rămas din ziua precedentă, fac o cafea şi o lălăim relaxaţi în timp ce aşteptam să se trezească şi cei din cortul vecin. S-au trezit la vreo două ore diferenţă, au urmat acelaşi protocol, iar pe la zece coboram agale către casa lui Todorof, pe o vreme destul de senină şi relativ calmă.

În loc să urmărim poteca marcată am ales să coborîm pe muchia cea mai apropiată de hău. Mi se pare mult mai spectaculoasă, plus că evitam trecerea tîmpită a pîrîului şi cocoţatul pe un mal nisipos, înalt de cîţva metri. Asta ca să nu mai spun că primul punct de belvedere, cocoţat pe un perete vertical de cîteva zeci de metri, e absolut fabulos. Din punctul meu de vedere, e cel mai bun punct de belvedere către stîncăriile Doabrelor.

Ne întoarcem de pe stîncă şi o ocolim pe stînga, după care ieşim din nou în muchie şi continuăm pe ea vreo jumătate de oră, înainte de a coborî brusc spre dreapta, către firul Zîmbrului, prin frunze şi grohotiş nisipos, trecînd printre două lame impozante de piatră. Zona mai priporoasă ia repede sfîrşit şi mă opresc cu Boss şi Jacky în fundul văii la o ţigară, să aşteptăm restul trupei. Cum stăteam eu liniştit pe o buturugă, o căpuşă se plimba liniştită pe pantalonii mei în căutare de dat găuri. N-a mai apucat.

Grupul e reîntregit şi mergem langa către vale, pe firul apei, ocolind cele trei săritori pe unde se putea. Unul din ocolişuri mi s-a părut mai strînge-bucă, pentru că poteca urcă spre dreapta pe o brînă îngustă, pe frunze şi pietriş, care numai stabilitate nu inspiră. Ceva mai jos dă în poteca de acces spre Rechin, apa din albie dispare subit prin prundiş, iar în nici zece minute ajungem la confluenţa Doabrei cu Zîmbrul, locul de unde porniserăm cu o zi în urmă. Alte cîteva minute şi ne instalăm comod la o cafea şi o bere în Brezoi înainte de a ne vedea fiecare de drum.

Anunțuri
Etichetat cu: , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s