Gustul nămolului

Aveam planificată Poiana Narciselor de la Negrileasa în weekend, dar cum nevastă-mea avea oră de şofat dimineaţă mi-a fost imposibil să ajung în timp util la Întregalde. M-aş fi dus, în ciuda prăpădului de ploi anunţate, nu s-a putut, asta e. La anul. Treaba e că tot aş băga ceva de antrenament pentru sîmbăta viitoare. Eh, conjuncţia puternică dintre Mercur şi Venus a făcut să mă lipesc de un traseu marcat de cei de la Tură în Natură: Pe Drumul Sării prin Ţara Secaşelor. Voi reveni asupra aspectului „lipi”. Traseu decent, vreo 80km pe dealuri şi prin păduri, dar scurtat astăzi pe varianta trasată cu mov, adică vreo 60km (fără drumul spre şi dinspre casă).

Drumul Sării_TIN.jpg

N-aveam cum ajunge la ora oficială a startului, dar mă bazam pe faptul că tura adunase ditamai ceata şi că vor merge relativ încet ca pluton, deci jumătatea de oră întîrziere ar fi fost recuperată fără prea mari probleme. Ştiam că urmează să plouă, aşa că nu mi-am mai luat telefonul. Săracul nu ştie să înoate şi, din cîte am văzut, nu prea apreciază apa.

Booooon. Plec de acasă pe la şi un sfert, mă întîlnesc cu Dragoş pe drum, bag un sprint de încălzire, ajungem în Piaţa Mare, iar George îl sună pe careva din grup pentru a anunţa noul loc de întîlnire. Părăsesc grupul şi aleg un ocol pe care pedalez ceva mai abitir, pe post de antrenament, dau de ei în locul stabilit şi ne vedem împreună de drum într-un ritm decent. Mă mănîncă în cur să bag două intervale la care am tras ca un handicapat pînă mi s-a făcut greaţă din cauza efortului. Şaorma barbotată cu o seară înainte nu ajuta prea mult: dă semne că ar vrea să ia liftul. O las mai moale şi rămîn ultimul, forţîndu-mă să rămîn treaz pe bicicletă. Mă luase un somn de-mi venea s-o las dracului de tură şi să mă culc în iarbă, pe marginea drumului. Ţi-e somn, fraiere? Ia nişte buci de ciclistă, să te trezeşti! Ajunsesem grupul mare în Rusciori, preocupat cu trasul în poze.

Asfaltul se termină, iar noi ne-am risipit printre ceilalţi participanţi, ocolind băltoacele şi şleaurile din drum pe diferite variante, pînă cînd drumul începe să urce prin pădure, în serpentine. Pot zice cu certitudine că abia aici mi-am intrat în ritm, după aproape 20km de pedalat. Urcuşul domol, lat, neted, nisipos, printr-o pădure de salcîm încă neînflorit, e urmat de o coborîre cam huruducănoasă. M-am oprit după cîţiva metri să-mi setez reboundul mai rapid la furcă, după care i-am dat spre vale ca posedat, tencuindu-mă simetric cu toate plotoagele de nămol rămase pe roţi.

Ajunseserăm în Mag, o localitate populată în principal de Corvus Ciordelinenis. Ajunşi printre primii şi neavînd chef să mai stăm după restul puhoiului de lume rămas în spate, eu cu Dragoş am plecat înainte, pedalînd relaxaţi. Drumul ne duce printre alţi salcîmi, dar cu un nămol a-ntîia sub roţi. Spre mulţumirea mea, anvelopele s-au comportat admirabil, astfel că pînă sus am coborît o singură dată de pe bicicletă, şi şi-atunci pentru a muta o creangă ţepoasă din drum.

Aproape de vîrful dealului ne-am intersectat cu un alt grup din care am recunoscut vreo trei feţe pe care le mai văzusem pe la diferite concursuri. Continuînd împreună, fix la ieşirea din pădure şi începutul coborîrii către Amnaş a început să picure. La intersecţia cu drumul asfaltat dintre Sălişte şi Amnaş am luat-o la dreapta în unghi drept, alegînd să urc dealul pe cea mai brutală variantă de drum, un bun (dar scurt) antrenament pentru căţărările care mă pîndesc sîmbăta viitoare. Pe la jumătatea urcuşului nu mai picură, ci toarnă de-a binelea. Grupul amintit mai sus renunţă să mai urce, aşa că mai rămînem doar doi, eu şi Dragoş, împingînd bicicletele pe argila alunecoasă care abia luase formă. Derapam pe căcatul ăla în toate direcţiile posibile şi m-am dat jos de pe bicicletă doar din cauza faptului că mă duceam la vale deşi pedalam în faţă. E o senzaţie cel puţin ciudată.

Urmăm o serie de vîrfuleţe, coborît-urcat pe lîngă stîne, pînă la asta de aici, unde era să fim mîncaţi de cîini cu biciclete cu tot. Nu mult mai în faţă dăm de o intersecţie cu trei direcţii:

  1. stînga, către o vale, părea exploatare şi nu ne-am băgat;
  2. înainte părea amabil;
  3. dreapta spre dulăi.

Ca orice om normal la cap, am ales varianta amabilă, care nu era bună. Trebuia spre dreapta, numai că ne preferam bucile întregi. Ţineţi cont că încă mai ploua ca la balamuc şi parcă-i dădea chiar mai rău în pădure. Am urcat şi coborît o muchie, dînd pînă la urmă într-un drum suficient de lat şi care părea a fi ce căutam noi. Mi-am dat seama că n-aveam nici cea mai vagă idee pe unde dracului sîntem, punctele cardinale erau plecate în teren cu treabă… Tot ce ştiam era că ne aflăm într-o pădure din judeţ, pe nişte dealuri. Nu de alta, dar atît vedeam. Pădure şi dealuri. Şi presupuneam că încă mai sîntem în judeţ…

În scurt timp avea să ni se diversifice peisajul, pentru că drumul s-a transformat într-o veritabilă cocină. Nu dintr-o dată, ci tiptil, aşa, dîndu-ne ocazia să-l ocolim pe iarbă înainte să ne îngusteze opţiunile. Băi, n-am pedalat în viaţa mea pe asemenea nămol! Cleios, înşelător, plin de crengi căzute, crengi atîrnînd şi gîldane. Gîldane, taică! Vrînd să ocolesc un şleau făcut de vreo căruţă, m-am băgat printr-o băltoacă din asta sexoasă, de mi-a trecut apa de butucul roţii. N-am căzut, dar la cît nămol aveam între dinţi, la subraţ şi în găoz, chiar nu cred că mai era vreo diferenţă. Singurul loc cît de cît uscat rămăsese gura, că nu mai aveam apă de hăhăăăă!

Altă intersecţie. În unghi ascuţit, în dreapta se lasă un drumeag mai uscat ca cel de pe care veneam, iar în stînga pare să urce uşor. Cum în dreapta nu vedeam decît pădure, am zis să urcăm. Pădurea prin care trecea drumul nostru ia sfîrşit, iar în dreapta văd un vîrfuleţ care reprezenta un posibil locşor de orientare în spaţiu. Urc pe el şi văd nişte stîlpi de medie tensiune, iar în dreapta (iar dreapta? tot dreapta?!) se remarcă vag turla unei biserici ieşind din ceaţă. Clar o localitate, dar care?

Care? Mă doare-n pulă ce localitate e, mi s-a luat de nămol, deci coborîm acolo şi vedem unde morţii mă-sii am ieşit. Problema noastră era acum lipsa pădurii, fiindcă bătea vînt zdravăn din stînga şi stropii de apă înţepau pielea. Soluţia a fost simplă, dă-i în goarnă către vale, bînd involuntar apă de pe anvelope şi degustînd baligile de pe izlaz. Trecem pe lîngă alt dulău care păzea o baracă vai de steaua ei, încă o porţie de nămol semivirgin, dar de primă presă, şi ajungem în localitatea văzută de sus. Pustie. Case părăsite, acoperişuri prăbuşite, urme de foste temelii… Părea o localitate fantomă, doar caii lăsaţi să pască în voie sugerau existenţa unor forme de viaţă posibil inteligente.

Mergeam la inspiraţie pe macadam, încercînd să mă orientez cît de cît. Fix înainte să mă întorc şi să caut o altă variantă, TADAAAAA! Asfalt, băi, copii, asfalt! Mi-a pişat o lacrimă. Bine, bine, şi-acum încotro, stînga sau dreapta? Hai la dreapta, că am tot evitat-o. „Totuşi, unde dracu’ sîntem?” Unde e asfalt sînt şi semne de circulaţie, iar la cîteva secunde după ce întrebam oarecum retoric, văd indicatorul de ieşire din Topîrcea. Aha! Deci am nimerit drumul pînă la urmă, cu tot mersul la inspiraţie.

Între timp s-a oprit ploaia, iar noi luam bălţile la rînd cu scopul de a dilua cît de cît cărămizile acumulate pe cadrele bicicletelor. De aici pînă în Ocna Sibiului am avut parte de marcajele cicloturistice de mult timp dispărute din peisaj, dar şi de o întîlnire cu alţi dulăi care păzeau o stînă aflată fix lîngă şosea. Jigodiile s-au luat după noi, dar cum coboram pe asfalt am zis că nu le-ar strica şi lor un antrenament mic. I-am stîrnit un pic şi am început să pedalez la vale, cu potăile alergînd mîncînd pămîntul. Nu ştiu cu ce viteză aleargă o potaie, cert e că n-au avut nicio şansă. Fiindcă pedalam în gol, mi-e clar că trecusem de 70km/h.

Continuăm fără incidente pînă în Şura Mică, unde Dragoş remarcă un comportament neuzual al roţii faţă. Neuzual, dar binecunoscut. Se întîmplase un fenomen atmosferic prin care îi evada văzduhul din roţi, cunoscut în popor sub numele de „pană”. Eu nu aveam nicio cameră de schimb la mine şi nu puteam decît să mă bucur că s-a întîmplat cît de cît în civilizaţie, chit că mai aveam vreo 20km pînă acasă. Spălăm anvelopa în rigola prin care curgea apa de la ploaie, Dragoş o pune pe madame tsoclette cu cracii în sus, dăm roata jos, se găseşte spinul cauzator de pneumotorax şi se evacuează, dar cînd să punem camera de rezervă… Ghinion. Valva e neagră, lungă şi groasă. Lungimea n-ar fi fost aşa o problemă, dar era mult prea groasă şi intolerată de janta virgină. Ce facem? Hai să facem schimb cu camera mea de pe faţă, montată pe o jantă mult mai… primitoare. Se potriveşte, intră, punem anvelopele la loc, pîs-fîs, pîs-fîs, dăm la pompe pînă ne cad mîinile şi o luăm din loc cu mulţumirea omului căruia i-au ieşit socotelile şi cu frigul din oasele unora bine muraţi.

Intrăm în oraş, prilej de a testa noua şi cred că unica pasarelă de biciclete construită peste calea ferată. Occident, nene! Băi, şi cum urcam eu relaxat, roata faţă pierde aderenţa şi-mi expediază hoitul pe tablele embosate din care era făcut căcatul ăla de rampă. Nici n-am apucat să scot cracii din SPD-uri, mi-am luat-o sec. La coborîre am căscat ochii şi n-am mai păţit nimic, iar după nişte alte minute şi vreo 70km eram acasă. Ud şi-n pizdă, tencuit cu simţ de răspundere, cu hamzii printre degetele de la picioare, nisip în cur şi cu o foame de zile mari. Sper să nu fiu nevoit mîine să scriu un alt articol în care să explic cum se desfundă cada în care am făcut duş. Mă simt ca ăsta din poză.

mountain-bike-rider-crashes-full-body-into-mud-bath

WEEE! I foundz a penny!

Anunțuri
Etichetat cu: , ,
Postat in Ţoaclă

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s