Grecia 2017 – ziua lenei

Îmi cer scuze că n-am mai scris, da’ încă n-am ieşit din modul „concediu” şi mi-a fost lene să scriu pe căldură. În orice caz, primul episod s-a încheiat la fel ca prima zi din concediu: mi s-au stins becurile şi-am căzut mai buştean ca un conifer secerat de Verestoy. Lăsasem aerul condiţionat pornit, obloanele de la fereastra imensă erau închise, iar în cameră era o atmosferă de peşteră, foarte propice pentru somnu-mi suav. Hai spre plajă. Hai, da’ ce plajă? Iau telefonul, să-l interoghez pe Gogîie. Mă uit eu stînga-dreapta, părea cam la fel peste tot. Decidem să-i dăm ţeavă la vale şi să ne oprim în prima care ne ieşea în cale. S-a nimerit a fi una mai jos de Plaka, pe lîngă nu ştiu ce camping, avînd fantasticul bulan de a prinde un loc de parcare parţial la umbră. Nu încui bine maşina, că după vreo douăzeci de metri ocheşte nevastă-mea unul şi mai ţeapăn, complet umbrit pentru tot restul zilei. Gata, nene, aici o las.

Mergem agale spre mare, aducîndu-ne aminte că am uitat şoşonii de înot. În ţară. Pe lîngă plajă era o singură ameţită de dugheană, închisă (nu era nici nouă dimineaţa), iar malul era de tip pietros, tipic Greciei. Apa la fel de limpede precum mi-o aminteam, de-i vedeam fundul presărat cu arici de mare, nişte chestii ţepoase care nu fac prea bine la tălpi. Ăi mici s-au avîntat în apă cu o oareşcare grijă. După vreo 30-40 de secunde n-au mai dat atenţie mediului înconjurător şi a început balamucul. Fi-miu îşi spintecă juma’ de genunchi în scoicile de pe pietre, fie-mea se taie la gleznă şi-n talpă. Ne uităm, nimic grav, bălăceală în continuare, după o altă repriză de atenţionări. Am impresia de multe ori că vorbesc degeaba. Tot aşa, nu trec cinci minute şi amîndoi calcă pe cîte un arici. Super! Le zic să facă ce vor, că ne răcim gurile de pomană, chestie care-i face brusc atenţi. Aha, deci aşa merge treaba!

Mă duc pe plajă să sorb o bere. Nu mi-am dat seama cît de sete mi-era pînă n-am dat cu buzele de bruma de pe cutie, moment în care am vidat tinicheaua şi m-am întins pe bolovani să mă prăjesc un pic. Printre pietroaiele de acolo remarc prezenţa unei gresii numai bune de ascuţit cuţite şi mă apuc s-o aplatizez pe una din părţi, folosindu-mă de altă piatră. N-aveam nimic altceva mai bun de făcut, pînă intru iar în apă şi remarc prezenţa midiilor. Nu exagerez, erau cu miile, dar cam micuţe. O întreb pe nevastă-mea dacă n-ar merge nişte paste cu dumnealor, cădem de acord şi mă apuc de cules bucăţile mai mari. În scurt timp aveam vreo jumătate de kil de midii prospete, păstrate pentru restul zilei într-o groapă făcută lîngă mal, să nu moară pînă plecam.

Vine ora plecării, iar cînd strîngem rogojina de platic simt un miros cunoscut. Dafin. De unde dracu’ vine? De pe jos. PLIN! Aroma era uşor diferită de cele uscate de pe la noi, iar culoarea bătea spre arămiu. Am adunat vreun pumn de frunze, cît să avem la dispoziţie pentru tot restul vacanţei, apoi ne-am îndreptat leneş spre maşină.

Caşcarabeta de lîngă plajă se deschisese între timp, zona se umpluse de maşini, iar pe noi ne-a izbit căldura imediat cum am plecat de lîngă mal. O pală de aer nu bătea, noroc cu maşina lăsată la umbră. În zece minute eram înapoi în apartament, cu kinderii căzuţi laţi, eu frecînd cu spor la midii să le curăţ de stratul pietros care le acopera cochilia, iar nevastă-mea pregătind pastele şi restul ingredientelor. Cred că am rîcîit aproape o oră la nenorocirile alea, dar a meritat efortul şi acum ştiu cum să le aleg. Băi, nene, au ieşit nişte paste absolut bestiale! E drept că midiuţele au fost avut extrem de puţină carne, nu mai mare decît o alună în fiecare, dar gustul a fost fabulos! Mie nu-mi plac midiile în mod deosebit, se pare că sînt total altfel proaspete. Ori mai proaspete de atît…

Inutil să vă zic că după ce-am mîncat am căzut iar blană. Cu storurile trase şi răcoare ca-n beci, s-a făcut iar seară pînă am belit iar feştila şi am plecat prin oraş. Lau îmi trimite un SMS să ne întîlnim cu toţii la Mezadokia, o tavernă aflată în drumul spre Olimp. Bag o caracatiţă la grătar, iar el se apucă să-mi povestească planul de mîine. Plecase de dimineaţă şi fusese pe vîrf în ziua respectivă, iar în următoarea voia să plece la plajă cu nevastă-mea şi copiii, în timp ce eu mă duceam pe Olimp cu nevastă-sa. Stabilim locul de întîlnire şi o oră destul de matinală, să nu ne prindă căldura, apoi plecăm cu toţii prin orăşel pînă ne prinde noaptea şi ne despărţim.

Ajuns înapoi în peşteră, mi-am adunat un minim necesar în rucsac, cu ultimele puteri şi ochii mijiţi de somn. Habar n-am cît era ceasul. Tot ce ştiu e că abia aşteptam să se facă ziuă şi să urc în lăcaşul zeilor.

Anunțuri
Etichetat cu: , , ,
Postat in Plimbări familiale

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s