Muntele Basarab

Basarabul a reprezentat o tentaţie dintotdeauna, numai că nu am găsit niciodată un prilej satisfăcător pentru a-l călări puţin, fie că nu-mi venea să bat drumul doar pentru el, fie că veneam rupt de prin vreo altă tură şi nu mai aveam chef. Asta pînă ieri. Mă rog, pînă lunea trecută, cînd un amic ciclist m-a întrebat dacă se ajunge greu pe Basarab. Îi zic omului că n-am mai fost, că tentaţia e mult prea mare şi că merg şi eu. Prea se potriveau toate: vreme perfectă, trebuia să merg la ai mei să-l aduc pe Grasu’ înapoi, aveam şofer etc.

Am ajuns cam repede la locul de întîlnire, aşa că am coborît din maşină în faţa pensiunii Casa Românească, să poată ieşi nevastă-mea uşor în trafic şi eu s-o mai lălăi pe jos pînă la Dada. M-am instalat comod la o cafea, în aşteptarea lui Bogdan şi Claudiu, schimbînd cîteva vorbe cu Dora, cu care mă întîlnisem din pură întîmplare.

Băieţii au apărut la cîteva minute după ce-mi terminasem cafeaua şi mă zgîiam la rocile pe care bătea soarele, încercînd să-mi dau seama pe unde ar putea fi traseul. Ştiam doar intrarea şi ieşirea, nu pare genul de munte în care să ai unde te rătăci, ador sălbăticia, deci nu m-am obosit să caut descrieri. Drept urmare, am intrat în traseu fix pe lîngă clopotniţă, reuşind să urc pragul ăla pămîntos de vreo doi metri cu ajutorul unei rădăcini şi un rug cu priză excelentă la palme, de mi le-am făcut sită. Nici nu intrasem în traseu şi deja aveam parte de boschetăreală!

În fine, depăşim pragul respectiv şi începem să urcăm pieptiş către primul vîrfuleţ, luînd-o pur şi simplu la inspiraţie, căci nu se vedeau decît poteci de capre. Mai pe piatră, mai prin frunze, mai prin grohotiş, ajungem sus. Deşi pe parcusrul drumului mai există cîteva locuri cu deschidere, vederea se schimbă dramatic odată ajunşi sus. Peisajul e incredibil de spectaculos. De fapt, atît de spectaculos că am stat vreo oră prin zonă, holbîndu-ne la abruptul care se căsca sub noi pînă în Valea Oltului, la Turnul lui Teofil, aflat peste defileu, la Cozia şi la dealurile dinspre sud. Au făcut băieţii o droaie de poze, Bogdan lansînd inclusiv drona. Cel mai mult m-a impresionat ultimul colţan, cel mai apropiat de Olt, extrem de îngust şi de abrupt. Mie-mi aplaudau genunchii şi ăştia insistau să stau la poză.

ratza

Un distrus pe buza prăpastiei

Basarab

Defileul Oltului şi drumul către Turnu

O luăm din loc, încercînd să ţin cît mai aproape de muchie şi speriind două capre negre¹ care-au tulit-o la vale pe sub noi. Stîncile din faţă, care-mi păruseră destul de rezonabile de la distanţă, se dovedeau a fi ascuţite şi friabile, escaladarea lor ieşea complet din calcul, iar varianta ocolirii prin dreapta era sinucidere curată. Peste ele se vedea totuşi un fel de şa din care coronamentul copacilor sugera o pantă decentă. Am început să coborîm spre stînga, fix pe lîngă stîncă, dînd în şeuţa respectivă după cîteva minute.

Continuarea pare să fie pe un pasaj de căţărare destul de expus. Fiindcă nu se vedea nici fărîmă de potecă şi neavînd nici cea mai vagă idee a traseului-am lăsat pe cei doi jos, ducîndu-mă înainte la scotoceală, să fiu sigur că nu urcăm aiurea. După cîteva minute de mers în recunoaştere am avut convingerea că eram pe traseul bun, dar voiam să evit cumva zona pe care mă căţărasem, fiindcă nu prea aveam cum să-i asigur pe Bogdan şi pe Claudiu. În loc să mă întorc pe unde venisem, m-am dat cumva spre dreapta, găsind un loc ceva mai mai propice pentru a urca. Era un hop de vreo doi metri, aproape vertical, cu continuare facilă, pe un prag stîncos care ne scotea mult mai rapid deasupra stîncii. Am instalat coarda şi oamenii au trecut cu uşurinţă şi, sper eu, fără emoţii.

Stînca masivă pe care am urcat colcăie de lămîiţă, din care Claudiu îşi ia cîteva mostre pentru ceai, în timp ce Bogdan fotografiază împrejurimile şi eu inspectez continuarea traseului. Spre stînga nu prea e rost de ocol, zona arătînd mult prea prăpăstioasă pentru gusturile mele. În dreapta, spre nord, stînca pe care ne aflăm ia aspect de lamă şi-mi aduce aminte de o altă zonă dragă, Stîncăriile Beţelului.

Basarab1.jpg

Coborîm de pe bolovănoi, mai tragem cîteva cadre, iar după cîteva minute de frunziş ajungem la un alt punct de belvedere în care zace o relicvă de steag, devenit zdrenţe. Ăştia doi se opresc la cîte-o banană, Bogdan lansează drona pentru a doua oară, iar eu îmi continui rolul de cercetaş atît de bine că după vreo zece minute abia-i mai vedeam pe ăştia doi, atît de tare mă prinsese zona.

Basarab2

Privelişte spre vest: Narăţu, Pietrele Goale, Muchia Lotrişor

Cît am stat să-i aştept, m-am holbat la o veveriţă care stătea pe crengile de deasupra mea, imperturbabilă, şi la portalul care dădea spre nord, cunoscut sub numele de Poarta lui Basarab. Pare să existe o variantă a potecii fix prin ea, ocolind apoi spre stînga. Zic „pare” fiindcă mi-a fost lene să mai cobor, plus că-i cam lăsasem de izbelişte pe Bogdan şi Claudiu.

Poarta lui Basarab

Poarta lui Basarab

În timp ce-i aşteptam pe cei doi, din sens opus venea Sandu, o cunoştinţă doar virtuală pînă atunci, conducînd un alt grup, ceva mai măricel. Am stat cîteva minute de poveşţi, ne-am tras toţi într-o poză de grup, Sandu mi-a dat informaţii legate de continuarea traseului, că habar n-aveam pe unde ar veni, apoi ne-am văzut fiecare de drum.

După cum spuneam, părea că există o continuare a traseului prin Poarta lui Basarab, dar noi am trecut fix pe stîncă, urmărind maximul de altitudine ca şi pînă atunci. În faţa noastră răsare însă din pădure un colţan imens, care pare a fi şi ultimul, la fel cum „poteca” pare a fi spre stînga, pe lîngă el, printr-un grohotiş infect, plin de rădăcini şi crengi acoperite cu frunze, loc extrem de propice să-ţi rupi oasele.

Tot coborînd pe lîngă stîncă dăm de o grotă. Cîteva bîrne de lemn, unele cioplite cu barda, sînt mărturia clară că locuită de cineva, probabil pustnicul care-şi ducea prin locurile astea inaccesibile canonul muţeniei.

pustnicie

Nu mult mai în faţă văd reperul pe care mi-l dăcuse Sandu, dar cobor prea devreme spre stînga, prin alt horn decît cel pe care mi-l indicase. Ei bine, surpriză! După vreo 50 de metri descendenţi, hornul are o săritoare destul de babană. În stînga e o lespede care îl cam tentează pe Claudiu, dar coboară pînă la urmă în locul în care eram. Continuarea nu putea fi făcută decît dînd un rapel de vreo doi metri, şi cîş, şi fără ham. Sigur, ăia doi metri puteau fi coborîţi şi doar ţinîndu-te de coardă, totuşi preferam o variantă mai comodă, pe care am descoperit-o după examinarea mai atentă a locului. Două stînci formează un fel de „V” descendent, mai scund decît săritoarea şi cu suficiente prize, aflat o idee mai sus de locul în care legasem coarda de unicul copac mai zdravăn. Cobor pe acolo, Bogdan alege varianta pe unde era legată parîma, iar Claudiu coboară pe varianta mea, după ce ezită între a rapela sau nu.

Ajunşi sub săritoare, hornuleţul pare să continue către fundul Văii Poştei, însă nu văd pînă în vale de tot. În plus, în partea dreaptă pare să existe un uşor iz de potecă, mai mult ca sigur lăsat de capre. Nu aveam chef să cobor prin horn doar ca să dau peste vreo altă săritoare sau să rămînem dracului blocaţi pe acolo, deci aleg varianta caprelor şi dau peste un ţugui de piatră, reperul dat de Sandu şi prin dreapta căruia era de fapt poteca pe care trebuia s-o urmărim. De aici mai departe a fost simplu, fiindcă vedeam clar fundul văii şi am întîlnit inclusiv rămăşiţe de vopsea pe copaci, semn bun.

Peste pîrîu se contura o potecă destul de evidentă, în urcare. M-am dus în inspecţie, să văd pe unde dă poteca, în timp ce Bogdan şi Claudiu au ales firul văii şi o mică udeală prin noroiul sănătos care zăcea sub mormanul de frunze. La traversarea unei alte văi, poteca devine extrem de evidentă şi-i chem să urce spre mine, iar de aici mai departe a fost floare la ureche, neavînd altceva de făcut decît să mergem pe curbă de nivel printre fagii coloraţi în diverse nuanţe, de la ruginiu la verde. Foarte aproape de şosea am şuntat-o de-a dreptul printr-o vale, sfîrşind tura la Dada cu cîte o binemeritată ciorbă, după şase ore în care-am făcut vreo opt kilometri.

Mi-a plăcut la nebunie munţişorul ăsta. Pare aşa nevinovat de jos, că-ţi vine să-l mîngîi, numai că e o brută sub acoperire care nu trebuie subestimată. Genul meu de plimbărică, deci clar o să mai dau pe aici. Pînă atunci mai vedem.

EDIT: Mai exact, vedem clipul din dronă.


¹Din cîte ştiu eu, Basarab deţine recordul naţional pentru cea mai mică altitudine la care trăiesc caprele negre. Dacă ştie cineva altfel, vă rog să mă contraziceţi.

Anunțuri
Etichetat cu: , , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate
3 comentarii la “Muntele Basarab
  1. *asa este, caprele negre au salas si la 350-400 de metri altitudine. Este doar unul dintre motivele pentru care este arie naturala protejata, desi mai sunt si alte motive ce tin de fauna si flora din zona. De aceea, vizitarea in scop turistic este interzisa (prin lege si sanctionabila cu amenzi), iar accesul se face strict justificat, doar in anumite scopuri bine definite, cu aprobare si cu insotitor din partea Administratiei Parcului National Cozia, sau cu ghid montan acreditat si desemnat de catre administratie.

  2. ratza spune:

    Ghidul e pentru turişti sau pentru vînători? Mă întreb dacă pulpiţa de căpriţă neagră din meniul de la Dada e cu aprobare sau ba.

  3. Vanatorii… in Oslea se vaneaza caprele din Retezat, remember, numai cu aprobare si insotitor RNP :) Dar altceva ma incita la Dada, servetelele de mese cu invitatia la vizitare a PNC cu ghid. Care o fi deal-ul intre restaurante, pensiuni si administratiile anp? Tot ala ca dintre „adevaratii iubitori” ghizi/monitori/lideri montani si administratori”? Deci: Ghidul este pentru bani si atat, clar. Dada este pentru PNC si PNC pentru Dada „Chitaristii” sunt pentru toti mai putin pentru vanatori. Despre bucatari nu ma pronunt, nu cunosc meniul respectiv.

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s