Grecia 2018 (VII)

30 iunie 2018

E ultima zi în Artemida. Oboseala acumulată în plimbările prin Atena ne face să ne ridicăm greuţ din pat, pornind spre plajă abia pe la zece şi ceva. De data asta am cărat mult mai puţine chestii, ştiind că spre prînz o să mergem din nou la plaja unde era frati-miu, iar seara la ei, să trîntim un grătar.

Stăteam întinşi pe şezlonguri, cocîndu-ne la soare cu o bere şi o cafea alături, pînă m-a izbit foamea. Voiam să iau nişte sandvişuri de la caşcarabeta de unde luasem şi bere, dar nu aveau, iar fructele aduse cu noi nu mă îmbiau deloc. Din contră, cele cîteva felii de pepene m-au înfometat şi mai tare. Nevastă-mea îşi aduce aminte de localurile cu gyros, aflate la vreo sută şi ceva de metri de noi, iar în cîteva minute vine cu patru bucăţi. Sincer să fiu, nu sînt mare fan gyros; mi se pare o copie extrem de fadă a unui döner, îi lipsesc sosurile alea şmechere ale turcaleţilor. Totuşi, astea luate de nevastă-mea au fost bune: carnea foarte zemoasă şi fragedă, o pita pufoasă, cartofii moi, sos exact cît să nu curgă pe mîini, dar nici să pară uscat.

După ce terminăm de mîncat nu ne mai vine să stăm singuri şi plecăm spre frati-miu, oprind în drum spre ei la o măcelărie ca să luăm nişte carne pentru grătar. Ăştia erau în apă, la frisbee, aruncînd discul ăla în toate felurile. Nu m-am prins dacă era discul defect sau jucătorii inapţi, cert e că mai mult plutea decît zbura. Eu n-am intrat prea mult în apă, preocupat să dau cu pietre după rîia înaripată care parcă abia aştepta să se cace pe noi: nişte porumbei handicapaţi, lungi ca ştiuleţii de porumb. Ştiam că e ceva de mers înapoi, aşa că m-am dus după maşină, revenind după vreo patruzeci de minute.

frisbee

Frisbee

copaci

În drum spre maşină

Cum trecuse bine de ora prînzului şi aveam de gînd să facem grătar seara, ne-am dus la o pescărie descoperită de frati-miu, foarte aproape de locul în care stăteam la plajă. În afara cărnii luate de la măcelărie, am mai luat nişte dorade, creveţi şi o caracatiţă de vreun kil şi ceva, întrebînd-o pe tanti de acolo cum se face la grătar. Cică trebuia fiartă un sfert de oră înainte, timp care mi s-a părut imens.

Celălalt cuplu a decis să mai stea la prăjeală. Noi plecăm de pe plajă spre maşină, iar frati-miu îşi aduce aminte că n-a luat pîine. Se duce cu nevastă-mea şi-am stat să-i aşteptăm de parcă nu se mai coce grîul să-l treiere. Acum, altă problemă: cum încăpem în Ford? Simplu: eu, nevastă-mea, nevastă-sa şi cei trei copii înăuntru, el în portbagaj. Într-un kilometru nu cred că ne oprea cineva să ne întrebe de sănătate.

Ajungem la vilă, iar responsabilităţile se împart rapid: eu la bucătărie, să pregătesc cartofii, salata şi monstrul ăla de caracatiţă, iar frati-miu la grătar, să facă pulpele de pui, coastele de porc, doradele şi creveţii. Fiecare cu ce ştia mai bine. Îmi destup o bere şi mă apuc de tăiat cartofii şi legumele pentru salată, aşteptînd să fiarbă nenorocita aia de apă. Nu mă pot obişnui nicicum cu gătitul pe plită electrică, interţia termică e mult prea mare pentru unul obişnuit cu gazul. În fine, pînă la urmă dă apa în clocot şi arunc caracatiţa înăuntru, continuînd cu ciopîrţitul legumelor pentru salata grecească.

Între timp apare celălalt cuplu, iar în drepata ochiului folosit de mine aştepta cumnată-mea după cartofii prăjiţi. Părîndu-mi-se cam puţină salată pentru cîţi eram, cîţiva pleacă la un minimarket aflat după colţ să mai ia nişte legume. Avînd acum destule, umplu pînă la refuz bolul de salată, care iese absolut delicioasă, termin berea, scot caracatiţa la zvîntat, o tai în bucăţi şi i-o dau maestrului de la grătar ca s-o exorcizeze. Mai destup o bere şi ies din bucătărie definitiv.

grillmaster

Master of grill în acţiune

gratar

Fructe de mare şi fructe de coteţ

caracatita

Octopussy

După cîteva minute sînt gata toate şi începem să ne îmbuibăm cu salată, cartofi prăjiţi cu usturoi şi chestiile de pe grătar: pîine prăjită, dovlecel, cărnoştenii. Toate au ieşit perfect Caracatiţa – niciun fel de diferenţă de gust între ce am gătit eu cu frati-miu şi ce primeam pe la taverne. Hălcile de porc cu o crustă crocantă, grăsimea făcută jumări, iar mijlocul zemos şi fraged de nici nu trebuia să mesteci. Despre pui nu mă pot pronunţa, că n-am avut loc de copii. Am mîncat de ne-am spart, pînă n-a mai rămas decît un morman de oase şi carapace de creveţi, iar pe înserat am mers la minimarket pentru îngheţată, înşirîndu-ne la poveşti pînă aproape de miezul nopţii.

A doua zi urma să plecăm spre Pelion, lăudata peninsulă a grecilor, tărîmul centaurului, loc plin de verdeaţă şi izvoare. Ne luăm rămas bun şi plecăm spre vila noastră, vilă pe care am declarat-o ca fiind cea mai mişto cazare avută vreodată. Deşi localitatea nu e cine ştie, mi-a părut cumva rău că plecăm, parcă aş mai fi stat acolo să mai vizitez una-alta. Pe de altă parte, abia aşteptam să ajung în Pelion.

Reclame
Etichetat cu: ,
Postat in Plimbări familiale

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: