Grecia 2019 (IV)

11 iulie – Plaja pustie

Noaptea, buimac de somn, aud bătăi în uşă. Afară ploua zdravăn, iar nevastă-mea ieşise să adune rufele, uitînd cheia înăuntru. Deschid, mă bag în pat, adorm instantaneu. A doua zi am aflat că-n Halkidiki fusese prăpăd şi au murit şapte oameni din cauza vijeliei.

Înainte să plec din ţară luasem decizia să nu mergem de două ori la aceeaşi plajă, în contrast cu anul trecut, cînd în Pelion zăcusem în acelaşi loc timp de o săptămînă. Drept urmare, Gogule, ştii şi tu vreun alt loc drăguţ? Baleiez harta spre est, tot căutînd ceva să semene cu ce caut. Găsesc. Gialiskari, la nici zece kilometri distanţă, cu dezavantajul că la faţa locului am remarcat că trebuia să mergem pe jos ultima jumătate de kilometru. Podul peste revărsarea lagunei avea un dîmb pe care nu m-am încumetat să trec cu maşina, de frică să nu las pragurile pe acolo.

Parchez la umbră şi pornim agale spre plajă, pe care o găsim aproape pustie. Într-o parte era un microbuz transformat în casă pe roţi, iar în cealaltă un cuplu trecut de prima tinereţe, goi puşcă. Mai mult nisip decît piatră, cu ţancuri ţepoase de ambele părţi şi, surpriza zilei, foarte aproape de mal era o piscină naturală creată de o lespede lungă de nişte metri buni. După ea, apă nu foarte adîncă. Ne plantăm la umbră şi mă dau în sfîrşit cu cremă, resimţind arsurile cauzate de propria prostie. Kinderii s-au aruncat la bălăceală, eu m-am reapucat de citit istorisirile lagărelor din Kolîma, că ce să şi faci pe căldura aia? Pe urmă o bălăceală, plictiseală, cale întoarsă către cazare, paste, iutub şi nani.


12 iulie – Plaja de nudişti

În căutarea unei alte plaje, dau de alta, Avlaki, mai spre est decît precedenta, la care ajungem pe o potecă prin pădure, după ce-am condus cam 15km. Pe unul din copaci scrie cu litere roşii: „Nude beach”, iar după nişte zeci de metri ajungem la ea. Nu era nici dracu’, drept urmare m-am despuiat să mă vadă soarele pe toate părţile. Tot citind, nu mi-am dat seama cum trece timpul. Sătul de citit, la un moment dat am înotat pînă la o plajă micuţa la vreo două sute de metri, n-am găsit nimic interesant şi m-am întors. Între timp, în micul golf începuseră să apară tot felul de iahturi d-astea de săraci, inclusiv un catamaran. Tare greu tre’ s-o ducă…

Mai bag o porţie de citit, pînă e cazul să ne cărăm la maşină, remarcînd prin pădure că nu m-am bronzat, ci m-am copt molcom pînă am devenit bine pătruns. Ce zic eu „bine pătruns”, mai era un pic şi deveneam crocant.

Sătul de plajă şi din dorinţa de a mai face şi altceva, ajuns în Roda mă duc să iau o undiţă. Nu-s io mare pescar, da’ parcă ar merge un peşte proaspăt. Asta dacă-l prind. Iau un junghi la vreo 40 de euro cu monturi şi momeală vie, mă plantez pe dig şi încep să lansez. Fi-miu, neatent, îşi ia o trîntă în apă. La scurtă vreme după, prind o amărîtă de fîţă, o doradă de vreo 7-8 centimetri la care-i dau drumul. Acum, că găsisem locul unde trăgea, mai lansez o dată. Ultima oară, de fapt, că montura se agaţă prin ierburi sau ce o fi fost pe fundul apei. Gata cu pescuitul, mîncăm porc, că-n drum spre casă am oprit la o măcelărie. Dacă stăteau ăştia după peştii prinşi de mine muream cu toţii de foame. Totodată, cînd mă aşez în pat remarc că mă cam ard bucile. Poate a fost totuşi cam mult soare citind în curu’ gol.


13 iulie – Operaţiunea „Monstrul”

Nu mai aveam chef să caut alt loc de bronzat, aşa că am mers din nou la plaja cu piscină. Prăjeala ieşea din discuţie pentru mine, am ales să pescuiesc. Totuşi, ca să pescuiesc îmi mai trebuia o montură, iar magazinul se deschidea pe la 10:30. Păi, ca să nu pierdem timpul, îi duc pe ăştia la plajă, mă întorc şi aştept să se deschidă magazinul. Portofel canci, rămăsese la nevastă, împreună cu toate actele şi caşcavalu’. Am un card la mine şi morcovi în cur dacă mă opreşte poliţia. Nici nu-mi termin gîndul că deja văd un echipaj la intrarea în Acharavi, uitîndu-se galeş la mine. Poker face şi dă-i înainte.

Aştept lîngă magazin. Se face 10. Se face şi jumate. Se face 11. Fuck it, mă duc înapoi la plajă. În Acharavi văd un magazin de scuba, n-or avea şi chestii de pescuit? Parchez, intru, găsesc tot ce-mi trebuie, vînzătoarea mă lasă în magazin singur cuc şi revine după cîteva minute. Aveau clienţi pentru scufundări şi nu ştiu ce hîrţoage trebuise să le ducă ălora după ce plecaseră fără ele. Iau di tăti: două monturi, un set de cîrlige, cîţiva plumbi, mă curăţ de 10 euro şi plec spre plajă.

Amintindu-mi de poliţie, fac un gest de mărinimie şi-l las pe unul să treacă în faţa mea ca momeală pentru echipajul care i-a şi făcut semn să tragă pe dreapta. Relaxat. Dezlipesc suav bucile încleştate pe scaun şi continui drumul. Îmi trecuse glonţul pe lîngă ureche.

Începe pescuitul. După cinci ore, un peşte pierdut după ce m-am mai şi băgat în apă să scot montura dusă prin crăpături, ţeasata friptă din creştet pînă în amigdale, prind o doradă de vreo sută de grame, poate nici atît. O înjunghii în cap şi închei ziua. Deja e prea mult, mi s-a acrit să tot lansez şi să văd o ciupitură timidă din cînd în cînd. Plecăm acasă, cad lemn, mai încerc o pescuială pe dig seara, dar mă dau bătut şi donez restul de viermi unui alt pescar. Mă prinde ploaia îndrum spre casă. Odată ajuns, începem să adunăm calabalîcul pentru drumul către a treia cazare.


14 iulie – Ultima zi în Corfu, prima zi în Litochoro

Seara nu am terminat de adunat tot că na, trebuia să mîncăm şi noi dimineaţa. Chiar şi aşa, am plecat mult prea devreme, iar pe drum am mers încet, să nu stăm aiurea în micuţul port din Lefkimi. Indiferent cît de lent am mers, tot am ajuns prea devreme. Totuşi, portul are un local în care ne-am trîntit la o cafea, un suc şi o pizza.

Sardine, partea a doua: începe îmbarcarea. Ştiind cum le înghesuie ăştia şi fiind a treia maşină din rînd, o duc în fundul pupei dintr-o bucată, la două degete de perete, speriind un matelot care trebuia să mă ghideze. A zîmbit mulţumit cînd a văzut că nu are ce indicaţii să-mi dea.

După o oră am ajuns pe continent, am intrat pe autostradă pentru o bucată de timp, avînd în cap să mîncăm în Kalabaka la Valia Calda, un local cu specific aromân. De fapt oprisem la unul pe drum, aproape de Metsovo, La Dumniasca, numai că era închis. Drept urmare, ies de pe autostradă spre Meteora, pe drumul montan sinuos şi aproape pustiu. Aproape de Kalabaka, opresc pe marginea drumului să-mi refac stocul de miere, continui drumul rămas, iar după cîteva minute de căutat o parcare ajungem la restaurantul căutat. Nici prea ieftin, nici prea scump, am remarcat însă rapid că mîncarea e foarte similară cu a noastră: grasă, destul de grea, dar fără să mai duci grija ei pentru tot restul zilei. Combinaţia de gusturi e interesantă, nu prea am cu ce s-o compar.

Cu burta pusă la cale, renunţ să mă mai întroc în Egnatia şi aleg varianta prin Larisa, pe un european cu două benzi, la fel de rapid ca autostrada. La urma urmei, mergeam 90-100, la ce dracu’ să mai plătesc tolluri?

Ei, şi cum mergeam eu relaxat, printr-o ploaie zdravănă prinsă pe drum, prin centrul oraşului încep să aud nişte sunete dubioase de la motor. Opresc în primul loc disponibil, opresc motorul ca să ridic băşita aia de capotă, dau cheie şi ascult. Sunetul era identic cu cel de anul trecut, cînd îmi murise fulia de pe arborele cotit. Nu aveam ce-i face. Puterea motorului era la locul ei, fumăraie nu scotea deloc, am presupus că e fulia şi o să mă uit mai în detaliu cînd ajung în Litochoro, oraş în care luasem patru nopţi de cazare cu gîndul că prind măcar o zi să urc pe Olimp cu fie-mea. Era bună o fixă de 15, numai că nu aveam. Morţii mă-tii de Ford, niciun drum fără vreo pagubă!

Planurile de mers pe european au fost abandonate în favoarea autostrăzii scumpe cu draci. Am mărit viteza la 120km/h, că ăştia voiau să opresc la o pişare. Intru într-o parcare, ratez intrarea şi nu am cum întoarce, deci următoarea. Pe asta o văd din timp şi frînez la fix, cît să nu iau un radar aflat în parcarea de după tunel, unde am reuşit să opresc. Uşuraţi de povară, în restul drumului am revenit la deja clasic asută la oră.

Ah, Litochoro! Same old, same old! Ce cunoscut mi-era totul!  La şase seara luam cheile de la apartament şi mutam calabalîcul în cameră, plecînd apoi la pas să ne întîlnim cu Lau. Ne-am plimbat pe firul apei în sus, povestind, ne-am oprit la o tavernă pustie şi a rămas că ne vedem a doua zi. Voiam să mergem la plajă, să culeg midii din mare şi să mănînc creveţi proaspeţi de la Babis. Voiam, dar n-a fost să fie…

Reclame
Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat in Plimbări familiale

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: