La vînătoare de şoareci

De cîţiva ani am cîte o serie de şoareci în apartament în aproape fiecare toamnă. Jigodiile se caţără pe tencuială şi ajung fără probleme înăuntru. În principiu nu m-ar deranja prea mult prezenţa lor, dar ronţăie ca descreieraţii (unul măcina tencuiala de sub pervaz, a murit înecat cu ţuică proastă), se cacă peste tot, put şi împrăştie boli care de care mai drăguţe: leptospiroză, ciumă, varicelă, meningită, Lyme.

Dacă la primele exemplare am fost uman şi i-am prins cu metoda castronului, evacuîndu-i fără vătămare corporală, pe la al patrulea am început să mă enervez şi n-au mai prea părăsit incinta întregi: pe unul l-am aruncat de la balcon pe caldarîm şi nu a apucat să coboare flapsurile la timp, altul s-a lăţit sub bocanc, unul sub o  bucată de PAL care a căzut „întîmplător” peste el, vreo şapte otrăviţi sub maşina de spălat.

Otrava e o metodă cam naşparlie, fiindcă mănîncă într-un loc şi mor prin altele. Castronul nu mai dă rezultate, căcănarii au învăţat cum să-l evite, iar mîncare pe gratis nu mai văd de la mine. Curse mi-e lene să caut, aşadar am apelat la o altă metodă: îi împuşsc cu pistolul de airsoft¹. Dacă tot am două, de ce nu? L-am ales pe ăsta din imagine fiindcă funcţionează atît în single-action cît şi în double-action, dispersia e mai mică decît în cazul Glock-ului şi viteza la gura ţevii e pe la vreo 140m/s.

Metoda are două dezavantaje: e cam zgomotoasă şi trebuie stat la pîndă. După ce le-am descoperit traseul a fost simplu. Într-unul din colţurile mai ferite le pun o bucată de momeală pe ceva alb şi stau cu pistolul aţintit fîx în locul în care vine muistul să bage la maţ cînd îl taie foamea. Rezultatele sînt bune, pe primul exemplar care a avut plăcerea să deguste o bilă am reuşit să-l nimeresc din laterală şi a picat lat exact unde mînca. Pe al doilea, trăsnit între ochi la cîteva minute distanţă, a trebuit să-l caut pe după dulap.

soarece

Prima victimă

Iar e toamnă, iar am şoareci. Pe la unu fără ceva azi-noapte a început distracţia în dormitor. Cum începeam să aţipesc, cum se apuca de ronţăială. Ridicam capul, se oprea. Pe la trei am cedat psihic şi-am încarcat namila din imagine, am pus o porţie de prăjitură  pe un petec de şerveţel alb şi am trecut la pîndă, adormind cu pistolul în mînă, armat, în poziţie oarecum fixă, cu jumătate din mine atîrnînd pe lîngă pat.

Vine boul bălţii la prăjitură şi mă trezeşte. Cu primul foc am reuşit doar s-o trezesc pe nevastă-mea, am ratat şoarecele. Acum… na, e greu cu cătarea, trageţi voi precis într-o chestie cît moneda de 50 de bani de la doi metri distanţă cînd abia v-aţi trezit din somn. Am avut senzaţia că l-am nimerit, dar îl auzeam plimbîndu-se pe lîngă şifonier.

Nici nu mă pusesem bine în pat după ce completasem bila lipsă că jegul deja revenise, luînd bucăţica de prăjitură cu tot cu hîrtia pe care era, dintr-o mişcare. Al dracului, vrea şi farfurie! Deci aşa stă treaba? Iau un ziar cu ceva caroiaj care s-a potrivit la fix ca ţintă, îi pun de data asta prăjitură mărunţită ca să nu-şi mai poată lua la pachet şi… adorm din nou.

La patru a venit înfometatul, foşnind ziarul suficient de tare cît să mă trezească mai din timp. Nu m-am mai obosit să ridic cocoşul, direct double-action şi BAM! – drept în scăfîrlie. A plecat ţopăind haotic, s-au mai auzit cîteva chiţăieli şterse şi s-a făcut linişte. Acum pot dormi şi eu două-trei ore.

În decursul vînătorii încununate de succes s-au folosit următoarele:

  • revolver Dan Wesson 4″, CO2, 6 focuri, bile de 0,30g;
  • o bucată de ziar cu momeală fărîmiţată;
  • două mîini sigure;
  • doi ochi² mijiţi;
  • un creier aproximativ funcţional.
soarece2

Şoarecele nr. 2, trosnit din lateral-stînga

soarece3

Şoarecele nr. 3, headshot ca la carte

 


¹Un zbanghiu care a făcut cu capul de la ronţit l-a împuşcat pe nenea şoarecele cu un .44 Magnum. A trebuit să refacă zidăria casei după, dar zicea că a meritat să trezească tot cartierul. Păcat că nu mai găsesc discuţia, m-am spart de rîs.

²Nu pot să ochesc cu un singur ochi, indiferent că trag cu arcul, praştia, puşca sau pistolul. Mai tre’ să-i caut hoitul (care mai mult ca sigur a ajuns după şifonierul ăla de trei sute de kile), să-l rezolv pe ăla din bucătărie şi să văd pe unde dracu’ şi-au făcut iar intrarea, că bile mai am. Aşa… cam un kil.

 

Etichetat cu: , ,
Postat in Crize de nervi
5 comentarii la “La vînătoare de şoareci
  1. Claudiu spune:

    Misto, nostim. Apreciz metoda impuscarii micilor rozatori ca fiind una ecologica, desi prefer solutii mai medievale. De exemplu eu folosesc prastia cu bile de rulment si cutitul. La curse si le capcane am renuntat demult, cursele ii fac terci si imi e scarba apoi sa ii scor din fiarele alea si capcanele mi-i lasa spanzurati de un picior, vii si bine merci si tot la cutit ajung pentru lovitura de gratie. In plus, nimic nu se compara cu statul la panda, acea dulce asteptare intins pe covor, sub pat, in cap cu un cearceaf decupat cat sa iti iasa doar ochiul ager si prastia intinsa tintind momeala sau gaura (din perete, pentru necunoscatori).

    p.s. Pe cel lovit o sa-l gasesti dupa miros… asta asa.. ca un pont intre profesioniesti

    • ratza spune:

      Cu praştia n-am mai tras de ani întregi şi parcă n-aş sta să repar pereţi/geamuri/TV. În rest – perfect de acord!

  2. Dragos spune:

    Salut. De ce nu incerci sa-i impiedici sa intre in casa ? Cu un montaj de genul gard electric, trase sarmele pe exterior sub pervaz si alimentat doar noaptea sau permanent, dar atentie la copii si sotie sa nu-i piste.

    • ratza spune:

      E prea multă muncă pentru 3-4 șoareci pe an. Pe geamuri și uși nu au cum intra, toate au plasă și e întreagă. Au venit prin zidărie pe undeva, presupun că sub pervazul de la bucătărie, dar încă nu am găsit gaura.

    • Claudiu spune:

      Si in plus… unde ar ma fi placerea vanatorii? Dar ar putea sa isi ia niste pisici pe pot de caini de vanatoare

Ai ceva de zis? Bagă mare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: