Cu ochii în retrovizoare – 2019

Complet dezamăgitor. Un an de tip „meh”, care poate fi uşor de trecut cu vederea.

Tehnic

  • nimic notabil în afara unui brevet de invenţie acceptat, doar că ideea mi-am pus-o în practică de vreo doi ani şi cererea am depus-o anul trecut, în decembrie, deci putem rămîne la „nimic notabil”.

Personal

  • vreo 900km pedalaţi, primii kilometri fiind făcuţi fix pe 1 ianuarie;
  • doar 2.800.000 de paşi;
  • 26 ture pe munte, din care doar trei au fost de două zile;
  • 32.900km conduşi (16.900 cu răposatul, 15.100 cu Bădia, 500 în Corsa, 400 în Clio);
  • 7 plimbări cu familia (3 fără copii);
  • 7 concerte;
  • 6 muzee, vreo 10 cetăţi şi cîteva descoperiri de care nu ştiam;
  • trasul aproape lunar în poligon a dus la o clasare bună în trei concursuri de tir (locul 3, locul 2, locul 1);
  • m-am apucat de muncit muşchii după ce am remarcat că nu pot ţine o roată de 15″;
  • m-am lăsat de fumat pe 12 octombrie, după vreo 20 și ceva de ani de carieră.

Contraperformanţe

  • doar trei nopţi dormite în cort;
  • o beţie cam dubioasă, cu băutură puţină, dar din care nu îmi aduc aminte mare lucru;
  • începe din nou să nu-mi mai pese de lumea din jur.
Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme
%d blogeri au apreciat: