Arhivele jurnalului

Tîrnov la zăpadă

Sezonul meu de munte începe cînd se termină pentru oamenii normali. Cînd dă frigul, cînd ninge şi viscoleşte, cînd e numai bine de stat în stînă, depănînd amintiri la un foc şi o ţuică. Evident că-mi place să merg în

Etichetat cu: ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Muntele Basarab

Basarabul a reprezentat o tentaţie dintotdeauna, numai că nu am găsit niciodată un prilej satisfăcător pentru a-l călări puţin, fie că nu-mi venea să bat drumul doar pentru el, fie că veneam rupt de prin vreo altă tură şi nu

Etichetat cu: , , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Poteci uitate de lume (V)

Se pare că m-am cam dezvăţat de scris, la fel cum m-am dezobişnuit de rucsacul mare şi de turele brutale, chestii care mă cam irită şi la care iau atitudine. E ceva timp de cînd n-am mai fost aşa rupt, dar

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Grecia 2017 – Olimp

Unii ştiu că nu mă pasionează prea tare vîrfurile chele şi înălţimile. Dacă tot eram aproape de Olimp, mitologicul lăcaş al zeilor elini, loc ce-mi rămăsese întipărit în minte încă din copilărie, era clar că o să urc pe el

Etichetat cu: , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Două zile, doi munţi

N-am mai dat cu bocancul prin pietre din aprilie, deşi pe munte am mai ajuns cu ajutorul bicicletei sau a maşinii. Evident că fiecare are farmecul propriu, dar parcă tot cocoşat de rucsac e mai plăcut. Merg mai încet, am

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate

Păţanii cicliste

Vorbeam aseară cu frati-miu pe Facebook în urma căzăturii luate în parc (detalii mai jos) şi încercam să ne aduceam aminte de toate trîntele pe care mi le-am luat în cariera de ciclist amator. Un pic de istorie Prima bicicletă

Postat in Cu rucsacu' în spate

Crestele Doabrelor

În tura din Sturii Puturoasei am rămas fără permis, iar vineri îmi expira perioada de suspendare. Cum următoarele weekenduri nu o să mai văd munte decît în poze, am zis să leg drumul făcut la Vîlcea cu nişte poteci. Deşi Crestele Doabrelor

Etichetat cu: , , ,
Postat in Cu rucsacu' în spate