Primul meu contact cu tatuajele a fost în copilărie, avînd vecini purtători de inimi săgetate şi nume de foste, unele realizate în armată, altele prin puşcării. Mai tîrziu, prin liceu, cîţiva prieteni au început să-şi tatueze tot felul de imbecilisme şi chiar dacă mă tenta să-mi tatuez ceva, am renunţat la idee pentru simplul fapt că nu-mi plăcea cum ies. Şi mai tîrziu – prin 2007 parcă – a început să se difuzeze pe Discovery seria LA Ink, o emisiune care mi-a dat convingerea că pot exista tatuaje care să-mi placă. A fost punctul în care m-am hotărît că-mi voi face unul dacă voi avea posibilitatea să dau de un artist competent, avînd deja ideea a ceea ce urma să port tot restul vieţii.
După aproape zece ani, ideea respectivă încă nu-mi dădea pace şi am început să mă uit prin pozele tatuajelor făcute de artiştii locali. Unul dintre ei avea exact stilul pe care-l căutam: realist, black and grey. În vreo două-trei zile m-am hotărît că a venit vremea şi m-am dus să-mi fac programare. Ceea ce mi-a dat încredere a fost faptul că salonul arăta mai curat şi mai ordonat decît o sală de spital. După ce am stabilit exact ce vreau, ajutat enorm de sfaturile artistului, m-a programat peste vreo lună Aşteptasem ceva ani, dar luna aia a fost mai lungă decît toţi.
Vine ziua cu pricina prin noiembrie 2016. Între timp, artistul găsise ceva mai frumos decît stabiliserăm în ziua programării, iar eu eram realmente extaziat. Şi un pic cam siderat de cît de mare e. A început să mă pregătească: a copiat imaginea pe o foaie similară cu cea de indigo, trasînd nişte linii care numai el putea şti ce reprezentau, că mie nu mi se părea a fi ce alesesem, mîna bărbierită, spălată şi dezinfectată, transferă omul schiţa şi mă întreabă dacă sînt pregătit. Sînt, normal. Habar nu aveam la ce nivel de durere să mă aştept. Degeaba citeşti la alţii cam cît de tare doare, n-ai cum înţelege pînă nu o simţi pe corpul propriu. Aşadar, eram curios, fără aşteptări.
Şi începe, de jos în sus. Bzzzz! Contururile, umbrele şi umplutura încep să dea formă imaginii destul de rapid. Cu toate că nu e gata, sînt de-a dreptul încîntat de ce iese, aşteptările îmi erau depăşite serios. Durerea era mai mult un disconfort, nu simţeam mare lucru datorită faptului că zona e cărnoasă şi amortizează vibraţia acului. Mă rog, acelor, că erau vreo şapte bucăţi. Mi-am stupefiat nevasta trimiţîndu-i o poză pe WhatsApp cu cu tatuajul în curs de realizare, care ocupa aproape jumătate din interiorul antebraţului. Deşi-i spusesem că am programare, dimensiunea tatuajului a avut următorul efect: „sper că nu e la tine pe mînă!”. Well…
După ce a terminat de scrijelit mîna, artistul a spălat resturile de tuş, a pus o folie de plastic autoadeziv medical şi mi-a explicat exact ce să fac în următoarele zile ca să se vindece frumos şi să-şi păstreze detaliile. Pe scurt: folia jos după cel mult 24 de ore, dar nu mai puţin de 8, spălat la fiecare 3-4 ore şi dat cu unguent cît să lucească un pic pielea, cît mai aerisit, fără scărpinat, fără piscine, fără soare. Cu soarele nu erau probleme, era deja noiembrie, iar cu piscina nici atît. S-a vindecat după o săptămînă şi jumătate, dar contrastul a scăzut mult din cauza pielii care se refăcea în adîncime. Şi-a recăpătat „strălucirea”, dacă-i pot spune aşa, după mai bine de o lună.
După primul au mai apărut încă trei bucăţi, în trei luni consecutive: un portret de lup pe interiorul antebraţului drept, moartea prin păduri pe exteriorul aceluiaşi, iar al patrulea la distanţă mai mare de primele, în toamna anului trecut, un oştean în descompunere, pe exteriorul antebraţului stîng.
Motivele care m-au determinat să-mi fac tatuajele sînt pur personale: imaginile respective reprezintă nişte metafore care ar trebui să-mi aducă aminte de cum ar trebui să fiu şi de asta le-am pus să le văd. În mod evident, cele mai importante sînt pe interior, adică mai aproape de mine. Fiindcă nu fac parte din genul mimozelor care se supără cînd întreabă cineva ce reprezintă fiecare, le înşir mai jos, tot în ordine cronologică.
Coiful
Presupun că ştiţi povestea cu spartanii în bătălia de la Thermopile. Reprezintă atitudinea mea sfidătoare în faţa problemelor, refuzul tentaţiei de a abandona la greu şi lupta continuă, în ciuda sorţilor.
8 noiembrie 2016
Echivalent text: Vino şi ia-le!
Timp de realizare: două ore.
Lupul
Cel mai drag dintre toate, reprezintă originile mele, importanţa familiei, a faptului că sînt legat de soţie şi copii pentru totdeauna, a faptului că nu mă dau înapoi de la nimic pentru a-i apăra.
1 decembrie 2016
Echivalent text: Oameni dragi.
Timp de realizare: 5 ore.
Moartea
Ceva mai întunecat ca idee şi cel mai dureros dintre toate, reprezintă atitudinea mea faţă de viaţă şi un elogiu adus persoanelor dragi care nu mai sînt printre noi. E cel mai şters dintre toate ca execuţie (poza e din ziua „fabricării” şi mă speriasem că-i prea vizibil, acum nu mai arată aşa), sugerînd faptul că moartea vine pe nevăzute, cînd te aştepţi mai puţin. Are rolul de a-mi aminti că nu sînt nemuritor şi că trebuie să trăiesc viaţa aşa cum vine ea: cu bune şi rele. De tatuajul ăsta zice toată lumea că e cam şters şi nu se prea vede ce reprezintă, lucru care mă face să zîmbesc de fiecare dată. Mi se confirmă, practic, că a ieşit exact cum trebuia.
24 ianuarie 2017
Echivalent text: Tempus fugit.
Timp de realizare: 6 ore.
Oşteanul în putrefacţie
Cel mai detaliat dintre toate, dar şi cel mai puţin dureros. Reprezintă faptul că pot să renunţ la luptă doar cînd voi fi mort, poate nici atunci. E singurul care are alb pe lîngă negru, pentru contrast.
6 septembrie 2018
Echivalent text: Never give up!
Timp de realizare: 7 ore.
Dacă mă întrebaţi pe mine, aş zice că tatuajele nu ar trebui făcute pentru a-i impresiona pe alţii sau pentru înfrumuseţare, ci să aibă o însemnătate pentru voi. E bine să ştiţi cu siguranţă ce anume vreţi şi să fiţi 100% siguri că chiar le vreţi şi nu e un moft trecător. Nu de alta, dar pe voi or să stea pentru tot restul vieţii. Chiar dacă există metode de ştergere, nu e mai bine să ştii sigur de la început?
Mai jos aveţi o galerie cu tatuajele în diverse stadii de realizare.
Texte anemice de citit la bere 
Scuze, Ratza, dar pe penis nu iti faci unul gen Fight to the death, Always be strong, Never give up, Don’t cry, Tears are for loosers?
Nu ma intreba ce e penis… ma rog, bagi fonturi mai mici
Nu încape nici dacă scriu doar literele de la începutul fiecărui cuvînt.
Un artist chinez, de ala obisnuit cu tatuaje pe boabe de orez, ti-ar bate Rebreanu in opere complete, cu tot cu pozele de pe coperta. Deci, sa nu dramatizam!
E, uite că la asta nu m-am gîndit!