Arhivele jurnalului

Bădia

Ştiţi zicala aia veche, că există Mercedes şi restul maşinilor? Înclin să cred că are dreptate, nu se compară cu absolut nimic din tot ce am condus pînă acum. La niciun capitol. Încă dinainte de a pleca în concediu mă gîndeam

Etichetat cu: , , ,
Postat in Ţuicisme

Apără-te singur!

Evenimentele recente legate de masacrarea Alexandrei Măceşanu relevă un sistem în colaps, o ţară nefuncţională, prăbuşită în abisurile nepăsării. Lipsa generală de interes faţă de ce se întîmplă în jurul nostru e ceea ce o să ne îngroape. Pe unii

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Istorie neînvăţată la şcoală

Mi-a plăcut să citesc încă din copilărie, buchisind sau topind volume întregi, indiferent de subiect: istorie, ştiinţă şi tehnică, medicină, beletristică etc, lucru care a contribuit şi mai mult la punerea întrebărilor fără răspuns. În liceu am citit prima parte

Etichetat cu: , , ,
Postat in Ţuicisme

Cu ochii în retrovizoare – 2018

Anul 2018 a debutat destul de în forţă, dar vara s-a dovedit a fi una foarte ploioasă, parcă împotriva ieşirii în natură. Dacă ar fi să rezum la o singură propoziţie, 2018 a fost anul experienţelor. În prima jumătate am

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

O ducem bine

În țara cu un viitor întunecat, În care încet începe să ne pută, Nu vor slăbi nicio redută Pînă ce ultimul român li s-a plecat. Prostia prinde aripi cu putere, Inteligența-i luată în rîs de toți; Sîntem conduși de-un clan

Etichetat cu: ,
Postat in Crize de nervi, Ţuicisme

Cu ochii în retrovizoare – 2017

Ziceam anu’ trecut că nu voi mai planifica nimic şi că voi renunţa să mai iau iniţiativă ca să am mai multă linişte. Evident că nu m-am putut ţine de cuvînt, dar am renunţat la majoritatea chestiilor inutile care-mi umpleau timpul

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Epistogramele beţivilor

Beţiv 1 (întinde capcana celui de-al doilea): Unul bea că-i băutor, Altul bea că-i bestie, Numai eu, că am umor, Beau aşa, de chestie. (epigramă de Păstorel Teodoreanu) Beţiv 2 (nu vede ultimul rînd şi încearcă o replică): Că beau

Etichetat cu: , ,
Postat in Ţuicisme

Dezlînate

Ţara nu merge spre mai bine, ci nici măcar spre bine. Din contră, o luăm invers, daţi-vă ceasurile cu 50 de ani în urmă. Recunosc că sînt tentat să aleg calea uşoară, să plec de aici şi să uit că

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Cu ochii în retrovizoare

Cei care mă cunosc ştiu că fac economie de vorbe şi că, din varii motive, mă exprim mai bine în scris decît verbal (deşi în a doua situaţie sînt mult mai spontan). Anul ăsta a fost anul în care am

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Tipuri de băşini

Acum vreo doi ani am avut o stare de caterincă de zile mari şi am făcut o clasificare proprie a tipurilor de băşini, redescoperită aseară. Era păcat să las uitării o asemenea operă de artă. Taragotul trist Poate cel mai

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Povestea unui proiect

De cînd mă știu am încercat să înțeleg cum funcționează chestiile cu care interacționez, indiferent că sînt mecanice, electronice, oameni sau gînduri. N-am idee dacă m-am născut curios sau dacă am devenit pe parcurs, cert e că în timp mi-am

Etichetat cu: , ,
Postat in Electronică, Ţuicisme

Fără cap şi fără coadă

Mă trezesc într-o beznă deplină, ca de peşteră, fără să ştiu ce fac aici. De fapt… unde e aici? Aprind lumina de la ceas, văd că e patru şi ceva dimineaţa, însă nu-mi dau seama de ce nu mi-e somn.

Etichetat cu: , , ,
Postat in Plimbări familiale, Ţuicisme

Operaţiunea „concertul”

Ziceam în articolul trecut că marţi, 24 noiembrie, am fost la concert la Sepultura. Frate, ce zile încărcate am avut… În primul rînd că luni seara n-aveam somn şi m-am uitat la tot felul de clipuri pe liveleak şi altele

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Combinata oltenească

Guest post scris de Dora Săvulescu. Textul meu e minciună pe lîngă ce veţi citi mai jos. Hotărârăm să mergem pe picioare pe Vârful Cozia. Data şi traseul le aleasă Radu: ”- Las’ că știu eu un traseu mișto.” Ne

Etichetat cu: ,
Postat in Cu rucsacu' în spate, Ţuicisme

Degajat. Relaxat. Zen

Ieri am avut parte de o zi specială. La fel de specială ca mine. Duminică fusesem cu familia pe un muntişor vîlcean, aşa că eram destul de relaxat, inclusiv cînd m-am întors şi era să intre în mine idiotul ăsta

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Probleme existențiale

Încep să am impresia că fac notă discordantă în societatea masculină actuală, plină de masculi feroce care sînt frezați la stilist, pensați cu grijă, cu bărbuțele atent neîngrijite, depilați pe picioare, piept, mîini și vagin. Știți voi: au mimică destul

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Cum am scăpat de depresie

Spuneam în articolul trecut că în urmă cu trei ani m-am pricopsit cu o depresie. O boală perfidă, care te macină încet, răbdător, exact cum sapă apa peşteri prin calcare. Se instalează pe nesimţite şi nici măcar nu-ţi dai seama

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Demotivaţional

De dimineaţă am citit articolul unei tipe care şi-a schimbat viaţa în urma luptei cu cancerul şi renunţînd la un serviciu care, din cîte am înţeles, nu-i aducea satisfacţie. Lăsînd la o parte faptul că articolul e scris laconic, fără

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme

Maratonul Olteniei – semivoluntar

Pentru mine, anul competiţional ciclist a luat sfîrşit. Ştiu că sînt praf. Ştiu şi că sînt leneş şi nu-mi place să trag de mine, deşi în iulie m-am pedepsit aspru, participînd la Green Day Challenge cu un MTB de 15

Etichetat cu: ,
Postat in Ţoaclă, Ţuicisme

În spital

Cînd eram mic voiam să mă fac chirurg. Prin liceu însă, cînd am văzut cît e de învăţat, m-am reorientat şi am devenit inginer, dar tot îmi place să citesc despre tot felul de boli şi mă uit la intervenţii

Etichetat cu:
Postat in Ţuicisme